După cum știți deja, prezența mea aici, pe blog e ca soarele în zilele de toamnă, ba e, ba nu e… Sunt sigură că de scris n-o să mă las veci, dar știu că o să tot scriu așa cu pauze, cum fac de când mă cred bloggeriță (2009). Ioi Doamne, că-s băttână!

Și apropo de „Doamne”.

De când sunt corporatistă (da, da! Din august lucrez la o multinațională ca orice fost student venit într-un oraș mare 🙈) profit la maxim de abonamentul la Bookster pe care mi l-au pus oamenii ăștia la dispoziție.

Chiar de la interviu cred că am precizat faptul că de Bookster mă bucur mai mult decât de orice altceva. Vorbea entuziasmul din mine, evident. Poate vă voi povesti într-o zi de ce am ales să aplic pentru un job într-o multinațioanlă, dar până atunci hai că vorbim despre cărți…

După cum spuneam, profitând de Bookser am zis că vreau să citesc toate cărțile pe care am vrut mereu să le citesc dar n-am vrut să mi le cumpăr din diferite motive: ori erau prea scumpe pentru bugetul meu, ori nu eram sigură dacă merită sau nu să dau banii pe ele (ceea ce iar ne duce la preț). În fine, ați prins ideea.

Aveam o listă de titluri pe care voiam să le citesc. Unele mai noi, altele mai vechi. Printre acestea se afla și primul volum din „Conversații cu Dumnezeu” – de Neale Donald Walsch.

Nu știu cum și de ce a ajuns cartea asta pe lista mea de lectură, dar mereu m-a atras ceva la ea. Nu sunt eu cea mai credincioasă persoană și nici n-am crezut că această carte mă va face să fiu, dar am simțit că ceva mă atrage spre ea.

Să o numim atracția divină?

Neah. Nu e cazul.

În fine. Am decis că o împrumut de la Bookster și să încep să o citesc. În cel mai rău caz, o returnez săptămâna viitoare în caz că nu-mi place.

De returnat, chiar am returnat-o săptămâna următoare, dar supriza a fost că am și citit-o. În 3 zile.

De ce am ales să citesc „Conversații cu Dumnezeu”?

Pentru că, după cum spuneam, niciodată n-am fost o persoană religioasă. Nici credincioasă nu pot spune că sunt. Dar de când a murit mamaia mea în aprilie, relația mea (deja șubrezită) cu divinitatea s-a zgâlțâit și mai tare. Puteți să-mi spuneți ce vreți, să credeți ce vreți, eu știu ce am simțit în momentele alea și știu ce simt și acum. Am ridicat către univers niște întrebări de la care așteptam un răspuns. Așteptam să-mi răspundă acel Dumnezeu în care a crezut mamaia mea până în ultima clipă…

Ținând cont că toată lume spune acum că mamaia e în Rai, într-o grădină cu flori și mulți îngeri, am zis că aș fi curioasă să văd cum sună o conversație cu Dumnezeul ăsta la care s-a dus ea.

N-aveam așteptări de la cartea asta. Pur și simplu am fost curioasă și sincer, acum mă bucur că am citit-o.

Ideea de la care pornește Conversații cu Dumnezeu este un dialog între un om obișnuit și Dumnezeu. Un om obișnuit care zice el că a avut așa un fel de inspirație divină în a scrie toate cele 3 (sau 4… cred) cărți. Auzea așa el toate răspunsurile la întrebările pe care le punea…

Mă rog, nu știu dacă eu cred povestea asta. Ceea ce cred e că omul a fost inspirat și a scris niște lucruri tare frumoase și pline de sens (cel puțin pentru mine).

Spun că aproape tot parcursul cărții a avut sens pentru că s-a învârtit în jurul unei idei cu care eu am rezonat din prima clipă:

Nu suntem pe Pământ pentru a învăța ceva, ci pentru a crea ceva. Pentru a ne crea pe noi.

Adică, practic noi ne creăm pe noi în fiecare zi. Eu mă creez pe mine. Creez în fiecare zi cea mai bună variantă a mea și asta e cel mai important lucru de pe Pământ. Eu sunt cel mai important lucru de pe Pământ pentru mine. Sau cel puțin așa ar trebui.

Pornind de la ideea asta, sau gravitând în jurul ei, în carte sunt ridicate diferite întrebări referitoare la: relații, la păcat, la căință, la dorința oamenilor de a ajunge în Rai, la suferință și durere, la război și chiar la sex.

Eh, și mă gândeam că vor fi date răspunsurile alea clasice, din Biblie, dar n-a fost deloc așa. Nu știu cu ce Dumnezeu a discutat autorul cărții că mie tare mi-a plăcut de el.

Dumnezeul din dialog nu e nici împotriva sexului, nici a relațiilor din afara căsătoriei. Dumnezeul din carte nu a făcut oamenii imperfecți pentru a-I obliga (speriindu-I cu chinuirle veșnice din iad) să se căiască și sî-și petreacă viața încercând să atingă o perfecțiune care nu există. Dumnezeul din carte spune că el nu ne-a dat decât liberul arbitru și restul le-am făcut noi pe toate. El nu a făcut nici foametea, nici războiul, nici suferința. Noi le-am făcut și noi avem toate instrumentele necesare pentru a le opri, dar nu vrem.

Ideea e că noi suntem aici să creăm, nu să învățăm, cuprinde cumva și ideea că noi știm deja totul. Adică, avem tot ceea ce ne trebuie, doar că facem alegerile proaste.

Grijile sunt cea mai rea formă de activitate mentală din câte există, alături de ură, care este profund autodistructivă. Grijile nu au rost. Reprezintă o energie mentală irosită. În plus, ele dau naștere la reacții biochimice care lezează trupul, producând de toate, de la indigestie la probleme coronariene și multe altele, maim ult sau mai puțin grave. Sănătatea se îmbunătățește aproape instantaneu atunci când grijile dispar.

Citat din Conversații cu Dumnezeu Volumul I

Nu știu dacă ceea ce v-am spus mai sus reprezintă spoilere sau nu… dar tare mi-au plăcut ideile astea. Pentru că fix asta credeam și eu. Și acum cred și mai tare.

Nu cred că undeva în cer, mamaia stă acum lângă Dumnezeu pe un nor și se uită la mine cum scriu rândurile astea. Sau nu cred că se uită la mine și mă judecă atunci când mai dau cu mătura prin casă duminica.

Cred că noi suntem responsabili de tot ce se întâmplă în lume. Cred că dacă exista Dumnezeul din Biblie ar fi oprit toate ororile de pe pământ. Doar că există un Dumnezeu precum cel din carte, care n-are puterea de a face asta. El ne-a făcut doar pe noi. Și atat.

În total există 4 volume din Conversatii cu Dumnezeu, dar eu simt că mi-a ajuns acesta. Simt că mi-am primit răspunsurile la întrebările pe care le aveam. Știam deja că știu lucrurile astea… doar că le-am subliniat încă o data.

I-am dat ⭐⭐⭐⭐/5 stelute acestei cărți doar pentru faptul că uneori a avut o exprimare prea întortocheată, dar, în rest merită să fie citită de oricine se află într-o situație în care simte că nu primește răspunsurile de care are nevoie.

După cum spuneam, am citit doar primul volum și simt că mi-a ajuns. Nu simt nevoia (cel puțin momentan) de a citi și celelalte volume, dar în caz că vă interesează, le puteți găsi aici:

Vă las cu un gând…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *