Vara. Anotimpul în care oamenii sunt mai veseli, în care totul parcă prinde contur. Dacă primăvara învie natura, vara învie oamenii. Se dezmorțesc după iarna lungă și grea și încep să scoată nasul la aer, la soare. Ideea e că vara înseamnă ceva pentru fiecare dintre noi, în funcție de punctul în care ne aflăm în viață. Pentru copii, vara înseamnă vacanță. Pentru studenți, vara înseamnă sesiune. Pentru adulți, vara înseamnă perioada încare își pot lua 10 zile de concediu și se pot relaxa un pic. Pentru mine, vara înseamnă căldură insuportabilă, aer imposibil de respirat și recunosc că-mi plac serile alea călduțe în care miroase „a vară” dacă știți la ce mă refer… Dar fiecare vară îmi aduce aminte de ceva: de vara lui 2012, vara în care am venit în Timișoara să mă înscriu la facultate. Acum 6 ani. Am început facultatea în toamna în care era prevăzut un sfârșit al lumii, dacă vă mai aduceți aminte…:)
Au trecut 6 ani de atunci. M-am înscris la facultate, am și terminat-o între timp și iată că se împlinesc 3 ani de atunci. Au trecut 6 ani de când Timișoara a devenit acasă. iar Petroșaniul s-a transformat în acasă la ai mei. Iubesc orașul ăsta și nu m-aș vedea trăind sau îmbătrânind în altă parte.
Acești 6 ani, au fost cei mai plini și mai interesanți ani din viața mea. Primii 3 ani, au fost speciali pentru că în perioada aia am început să mă cunosc mai bine, să-mi depășesc anumite limite, să înțeleg mai bine ce vreau de la mine. Am întâlnit oameni noi, am trăit experiențe noi, am învățat lucruri noi. Partea interesantă a început după terminarea facultății când am început să înțeleg ce înseamnă să fii om mare.
Ce voiam eu de fapt să vă spun, e că din momentul în care m-am mutat în Timișoara, până azi, am învățat câteva lucruri pe care vreau să o împărtășesc cu voi.
1. În momentul în care te muți singur într-un oraș străin, te maturizezi vrei-nu-vrei.
Am plecat de acasă de la mama de unde nu duceam grija zilei de mâine. Familie modestă, nimic special, dar nu mi-a lipsit nimic niciodată. Trebuia doar să fiu cuminte și să învăț. În rest, aveam tot. M-am trezit dintr-o dată în orașul ăsta care în comparație cu Petroșaniul e imens. Nu știam cum să ajung la facultate, nu știam să fac o ciorbă sau să calc un guler de cămașă. Le-am învățat pe toate, încet-încet. Am învățat să gătesc și mai și calc din când în când.
Trecerea de la adolescență la maturitate e foarte asemănătoare cu momentul ăla în care te pui în pat, ațipești și visezi că te impiedici și tresari. Cam așa am perceput eu procesul ăsta de maturizare. Brusc îți dai seama că s-a întâmplat ceva și nu-ți dai seama exact ce.
2. Un oraș mare îți dezvoltă abilitățile de orientare în spațiu
Petroșaniul e o stradă dreaptă din care se ramifică alte străzi mai mici. Ideea e că într-o oră îl străbați lejer la pas dintr-un capăt în altul. Șocul vieții a fost când am ajuns în Timișoara și am încercat să ajung din punctul A în punctul B. Gândiți-vă că la festivitatea de deschidere a anului universitar am ajuns cu ajutorul unei hărți de pe Google. I-am făcut o poză ecranului de la laptop ca să o am pe drum, pentru că atunci n-aveam smartphone cu Android. Nu știam decât numele străzii pe care era căminul și numele străzii pe care se află universitatea. Atât. Cu timpul am început să merg mult pe jos și să rețin detalii: o frizerie pe colț, o culoare de gard, un liceu pe partea dreaptă, o stație de tramvai, etc. Am început să mă orientez în așa fel încât acum știu mai bine Timișoara decât am știut vreodată Petroșaniul. Sunt timișoreni care nu știu atâtea nume de străzi câte știu eu. Să nu mai vorbesc despre transportul în comun, care la început era un mister total pentru mine: troleu, tramvai, autobuz… Prima călătorie cu tramvaiul a fost un șoc total pentru că aveam impresia că merg cu trenul prin oraș. Da, aveam aproape 20 de ani și nu fusesem niciodată cu tramvaiul.
3. Viața într-un oraș mare te face să vezi lumea altfel
Și aici mă refer la faptul că după o perioadă în care trăiești într-un oraș mare devii un pic mai open-minded. Vezi lucruri noi, cunoști oameni diferiți, te izbești de situații diferite și toate astea contribuie la construirea unui alt om. Eu așa consider. Eu, cea de azi, nu mai sunt același om cu Andreea care a plecat din Petroșani acum 6 ani. Viața într-un oraș mic te îngustează din foarte multe puncte de vedere. Acolo oamenii sunt mai conservatori și am impresia că judecă mai mult, sunt mai ușor de uimit și se miră de tot ce „iese din tiparul obișnuit”. În Timișoara poți vedea oricând pe stradă un chinez, un arab sau un nigerian și nu întoarce nimeni capul după ei. În Timișoara poți vedea gay sau lesbiene și nu se miră lumea așa cum ar face-o la Petroșani. În Timișoara poți avea părul verde-roz-albastru că nu te arată nimeni cu degetul. Am impresia că în orașele mici oamenii se tem de orice e nou. Orașele mari oferă diversitatea pe care nu o găsești niciodată în orașele micuțe.
4. Banii au altă valoare, în funcție de zona în care trăiești
Sau cel puțin mie așa mi se pare. De exemplu, suma de 10 lei mie mi se pare una care tinde spre zero, ca să zic așa. Adică orice costă sub 10 lei mi se pare ieftin. 10 lei un fresh de portocale? Ok. 7 lei o bere în centru? Ieftin. 10 lei un frappe? Ok. Dacă mă duc acasă la ei mei și le spun că am dat aproape 10 lei pe o cafea o să li se pară o avere. Parcă o și aud pe Doinița zicând: Ferească Sfântu’! O sută de mii o cafea? Păi câtă cafea îți făceam eu de o sută de miiii… Asta mă face să cred că leii nu au aceeași valoare peste tot în țara asta.
5. Distanța nu dezleagă prieteniile adevărate
Știți voi că în viața asta cunoști oameni care-ți intră la suflet și nu mai ies de acolo? Ăia se cheamă prieteni adevărați, din punctul meu de vedere. Nu sunt cea mai prietenoasă persoană de pe planetă. Pentru unii par chiar antipatică, dar sunt câteva persoane care mă suportă și sper că și țin la mine măcar un pic așa. Am vreo două prietene din copilărie cu care nu vorbesc zilnic și nu ne sunăm niciodată ca fetele, dar când ne vedem sau ne întâlnim povestim ca și când ne-am fi văzut ultima dată ieri. Fără reproșuri, fără comentarii. Ideea e că eu sunt în Timișoara, una dintre ele e la Sibiu, una la Craiova. Vă dați seama că nu ne vedem foarte des. Au trecut și ani de zile în care nu ne-am văzut, dar pentru asta tot avem ce povesti atunci când avem ocazia. De asta consider că distanța nu are nici un impact asupra prieteniilor adevărate.
6. Țintește luna dacă vrei să fii printre stele!
Vorbele astea mi-au rămas în minte din discursul unei profe ținut la festivitatea de absolvire a facultății. În cei 6 ani de când sunt aici, am învățat să îmi doresc mai mult și încerc să lucrez la partea cu „realizarea viselor”. Dream big, cum zice americanu’. Am planuri mari și dorințe arzătoare. Lipsește doar partea în care le îndeplinesc. Nu mă rog la divinități, nu bag la loto, nu merg pe la ursitoare și nici nu aștept să pice noroc din cer. Încerc să mă mobilizez în așa fel încât să clădesc cu mâinile mele un viitor mai bun. Pentru mine, pentru copiii mei, pentru nepoți… cine știe? Ideea e că vreau mai mult. Am plecat din Valea Jiului să fac ceva și în cei 6 ani am lucrat la propria mea persoană, am învățat, m-am dezvoltat ca să reușesc să mai urc o treaptă, apoi încă una și încă una și tot așa până sus.
Astea sunt doar 6 din sutele de lecții pe care le-am învățat trăind și maturizându-mă aici. Nu regret nici o clipă faptul că am plecat din Petroșani, nu regret că am ales Timișoara. Am trecut prin multe experiențe de-a lungul timpului, dar ceea ce am trăit în acești 6 ani nu se compară cu nimic altceva. Trăiesc, muncesc și iubesc în orașul ăsta și sper să îmbătrânesc aici.
Punct.
