Acum câteva zile am terminat de citit cartea Povestea mea de Michelle Obama și m-am gândit să vă spun și vouă câteva cuvinte despre ea. Dacă mă cunoașteți măcar un pic, știți deja că sunt genul de om care evită tot ce e „pă trend”. Nu-mi place agitația aia care se creează în jurul lucrurilor „la modă”. Din acest motiv nu m-am uitat la Rebelde, n-am văzut nici măcar unul dintre filmele Twilight și am văzut filmul Matrix abia anul trecut.
Sunt un fel de semi-hipster
Nu-mi place ceea ce place mulțimii. Uneori parcă-mi impun să nu îmi placă. Cel mai recent exemplu din această categorie este faptul că m-a disperat nebunia din jurul filmului Oh, Ramona! despre care am scris și un articol. Pur și simplu prefer să aștept un pic să se liniștească apele și apoi pot decide dacă vreau sau nu să intru în rând cu lumea.
Când vine vorba despre cărți, treburile stau un pic altfel
Acum ceva timp, procedam la fel și în cazul cărților. De aceea am citit seria Harry Potter abia când eram în facultate. Acum însă, am început să privesc lucrurile puțin altfel. Am momente când pur și simplu refuz să citesc ceva după care toată lumea e leșinată, dar sunt și cărți pe care trebuie să le citesc atunci când apar pentru că altfel, am impresia că pierd ceva… O carte pe care am citit-o în perioada ei de grație a fost Sapeins și nu regret nici un moment că am făcut asta. Ba chiar mă bucur enorm.
Povestea mea de Michelle Obama este o altă excepție de la regulă
Cartea asta mi-a atras atenția fix din momentul în care a apărut la Editura Litera. Recunosc că până să apară cartea nu eram vreo fană a familiei Obama. Nu-i urmăream, nu mă interesa neapărat ceea ce fac. Da, mi-a plăcut mereu Barack Obama și mi se părea că-i stătea bine în Biroul Oval de la Casa Albă, dar atât.
Apariția cărții scrisă de Michelle Obama mi s-a părut ceva foaaaarte interesant. M-a atras ideea că femeia asta a fost Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii. Asta din capul locului mi se pare o treabă greu de imaginat. Cum să fii cea mai importantă și femeie dintr-o țară? Cum e să știi că soțul tău e „cel mai puternic om de pe planetă”? Cum dormi noaptea știind că soarta Statelor Unite, dar și a întregii lumi pot depinde de deciziile pe care le ia soțul tău?
Am deschis cartea cu așteptări foarte mari
Știu că în viață nu e bine să ai așteptări foarte mari ca să nu fi dezamăgit, dar cartea asta m-a făcut să cred că va fi ceva diferit. Mă gândeam că femeia asta are multe de povestit, dar totuși mă speria un pic faptul că e o carte destul de lungă (aprox 600 de pagini). Trebuia să fie ceva wow! Nici nu am vrut să mă gândesc la varianta unei dezamăgiri în ceea ce privește cuprinsul ei.
Dacă viața lui Michelle Obama încape în 600 de pagini, înseamnă că viața mea poate fi cuprinsă într-o singură propoziție.
După cum spune și titlul, cartea asta este o poveste. O poveste ca oricare alta, care nu pare cu nimic diferită de toate celelalte povești. Michelle își povestește viața cronologic, din copilărie până în momentul când s-a încheiat al doilea mandat al lui Barack Obama de președinte al S.U.A. și au părăsit Casa Albă, făcându-i loc noului președinte (despre care nu vreau să discut, că n-are rost).
O viață normală, într-o familie normală. Femeia asta a avut o copilărie liniștită, într-un cartier orecare. Nimic nu prevestea viitorul care îi bătea la ușă. Nu vreau să vă dau prea multe detalii pentru că aș diminua frumusețea lecturii. Vă las pe voi să descoperiți detaliile din viața autoarei.
Vreau însă, să subliniez câteva aspecte care sunt tratate pe tot parcursul cărții și care consider că ar trebui luate în seamă foarte serios.
Discriminarea
Este unul dintre obstacolele de care Michelle Obama s-a împiedicat începând din copilărie și chiar și după ce a devenit soție de președinte. În carte sunt prezentate momente în care a fost batjocorită din cauza culorii pielii sale sau momente în care s-a simțit ciudat pentru simplul fapt că este femeie.
Discriminarea este un lucru oribil. De ce să judeci un om în funcție de culoarea pielii, etnie sau sex? De ce ar conta aceste aspecte atâta timp cât omul ăla e bun și își vede de treaba lui? Din povestea lui Michelle Obama se desprinde o idee minunată, conform căreia, oricâte piedici ți-ar pune cei din jurul tău, tu trebuie să crezi în tine și în forțele tale și să lupți! Să lupți pentru visele tale și până la urmă totul va fi fix așa cum ți-ai dorit, sau poate chiar mai bine.
Simplitatea
Pe tot parcursul poveștii am simțit o modestie rară în vocea autoarei. Nici un pic de îngâmfare, nici un pic de mândrie. Modestia e dusă la rang de artă în viața femeii ăsteia. Am zâmbit la pasajele în care descria atmosfera din casa părintească sau atunci când povestea despre cum l-a cunoscut pe soțul ei. Femeia asta este soția lui Barack Obama. Același Barack Obama care a fost primul președinte de culoare al Statelor Unite. Un nume gigantic de care a auzit orice om de pe planeta asta, măcar o dată, dar din povestea autoarei se înțelege cu totul și cu totul altceva.
Ea îl prezintă pe soțul ei ca fiind un om bun, blând, care își dorește să facă bine. Atât. Pentru o lume întreagă el a fost președinte. Pentru ea a fost soțul ei de care îi era dor atunci când pleca la ședințe în Senat sau în campanii electorale.
Toată povestea este prezentată ca ceva foarte banal și simplu. Nu pare nimic complicat. Totul este prezentat ca și cum ar fi ceva normal. Povestea și felul în care este scrisă oferă un ritm anume care dau impresia că afli toate lucrurile alea dintr-o discuție relaxată într-o cafenea. Eu așa am simțit.
În capul meu erau mereu întrebări de genul: femeia asta chiar așa o fi? Oare chiar asta simțea? Cât de bun poți să fii? Cum să fii atât de altruist? De ce nu știe lumea să aprecieze mai mult oamenii de genul ăsta?
Politica
Nu ai cum să fii timp de 8 ani Prima Doamnă a S.U.A. și să nu ai câtuși de puțin legătura cu politica. Totuși, în carte, politica este prezentată din spatele cortinei și ăsta mi se pare un lucru foarte interesant.
Știm cu toții ce-i aia politică și cu ce se mănâncă. Știm cuvinte pompoase precum: democrație, corupție, partid politic, opoziție, etc. La teorie nu ne întrece nimeni, dar oare câți dintre noi înțelegem cu adevărat politica?
Michelle Obama prezintă politica prin ochi de femeie, prin ochi de soție, de mamă și abia apoi prin ochi de Primă Doamnă. Mi s-a părut fascinantă toată povestea din spatele candidaturii lui Barack Obama în Senat și apoi cele 2 mandate de președinte.
Prima Doamnă n-a visat și nici n-a vrut vreodată să fie soție de președinte
Chiar ea spune în carte că atunci când Barack a anunțat-o că vrea să candideze la funcția de președinte, în sinea ei nu pre a fost de acord, dar l-a susținut cu toată inima pentru că l-a iubit.
Oricine ar fi fost în locul ei cred că proceda la fel. Mie, personal, mi se pare terifiant gândul că bărbatul de lângă mine ar putea deveni președintele țării și că deciziile lui vor putea schimba soarta tuturor.
Cum să dorm noaptea știind că soțul meu are control deplin asupra arsenalului nuclear al țării? Cum să dorm liniștită când știu că timp de cel puțin 4 ani nu mai pot merge singură la cumpărături sau în parc? Cum să stau liniștită când fiecare pas al familiei mele trebuie urmărit de agenții Serviciilor Secrete? Și lista asta poate continua, dar ați prins ideea.
Iubirea
În carte am întâlnit pasaje, poate chiar pagini întregi care dezbat mai multe feluri de iubire.
În primul rând, am descoperit iubirea dintre un bărbat cu planuri mari și o femeie gata să-i ofere sprijin în orice circumstanțe. Michelle și Barack Obama se vede că se iubesc. Dacă vă uitați la interviuri cu ei veți vedea că se privesc într-un anumit fel. Oamenii ăștia doi s-au iubit și înainte și după alegeri. Au fost împreună la bine și la rău. La propriu.
În al doilea rând, am regăsit în paginile cărții iubirea pentru membrii familiei. Aici mă refer la iubirea față de părinți și frați. Sunt descrise atât de frumos relațiile acestea de familie că ți-e mai mare dragul să le citești. Chiar dacă familiile lor nu au fost perfecte, sunt descrise în așa fel încât acest lucru este lăsat în plan secund. Iubirea și respectul sunt scoase în linia întâi.
În al treilea rând, dragostea față de copii este prezentată într-un mod absolut fascinant. Cuplul Obama are 2 fete care au copilărit la Casa Albă. How cool is that? Să fii copil și să trăiești într-una dintre cele mai emblematice clădiri din lume… Sigur că e minunat, dar în carte sunt prezentate și părțile mai puțin roz ale acestui fapt. Normalitatea oricărei copilării, la Casa Albă nu exista. Oare cum e să fii copil și să știi că în fața clasei, la școală, stă mereu un agent de pază care să se asigure că tu nu pățești nimic rău?
Pe lângă faptul că este prezentată pe scurt, viața fetelor la Casa Albă, se vorbește și despre faptul că atât Michelle cât și Barack iubesc copiii. Ca dovadă a acestui fapt, vă las mai jos un video delicios:
Nu în ultimul rând, iubirea față de oameni, în general, cred că e una dintre temele principale ale acestei cărți. Michelle și Barack Obama au făcut mereu lucruri bune pentru alții. Au renunțat la „normalitatea” vieții lor pentru a face bine, pentru a schimba ceva, pentru a reda lumii speranța că lucrurile vor merge bine. În momentul în care Barack a candidat pentru funcția de președinte, amândoi au știut că dacă va fi ales, pe umerii lor vor apăsa toate greutățile poporului. Și iată că a fost ales și toate promisiunile din campania electorală trebuiau să se transforme din vorbe în fapte.
Concluzii
Îmi e greu să trag linie și să subliniez câteva concluzii pentru că Povestea Mea este o carte diferită de tot ceea ce am citit până acum. Nu e cea mai profundă lectură și nu cred că a revoluționat literatura universală, dar ceea ce o face atât de specială este faptul că expune cu atâta ușurință niște lucruri pe care noi, oamenii de rând, nici măcar nu ni le putem imagina.
Povestea mea este o carte pe care o citești foarte ușor, o înțelegi, dar îți e greu să îți imaginezi că lucrurile alea chiar există. Dacă ar fi fost o carte SF, puteam să-mi imaginez lucrurile fix așa cum voiam eu, dar atunci când e vorba despre o biografie, lucrurile trebuie înțelese fix așa cum s-au întâmplat.
Ce vreau să spun este că: dacă în carte se spune că Barack Obama circula doar cu elicopterul sau cu avionul și că scenele pe care ținea discursuri erau înconjurate de pereți de sticlă antiglonț, înseamnă că fix așa era. Adică undeva, pe Pământ, un om este păzit în permanență astfel încât să nu vină un nebun să îl împuște.
Dacă Michelle Obama spune că la Casa Albă nu avea voie să deschidă geamurile din motive de securitate, eu trebuie să o cred pe cuvânt și să încerc să-mi imaginez cum aș trăi eu fără să am voie să deschid geamul. Este un lucru banal, până la urmă, dar e banal doar pentru noi. Pentru ea, un geam deschis reprezenta un lucru care exista doar înainte de a deveni soția Președintelui S.U.A.
Sper că nu m-am întins prea mult și nu v-am plictisit. Am încercat să nu intru prea mult în detalii, tocmai pentru a vă face și pe voi să cițiti Povestea mea, pentru că e o carte fascinantă care prezintă o lume pe care mulți dintre noi n-am îndrăznit nici măcar să ne-o imaginăm.
