Fix acum un an l-am adus pe Thor acasă. Fix acum un an era prima lui zi cu noi și prima noastră zi împreună cu ceea ce s-a dovedit a fi cel mai iubit membru al familiei noastre. 

Pe 9 ianuarie am fost până la Moravița să luăm sătănelul acasă. Atunci nu știam că se va transforma într-un sătănel dar aveam să aflăm curând. 

Nu știu cum a zburat timpul și Thor s-a transformat dintr-un ghem de blană cu burtica roz într-un ditamai animalul de 40 de kg care nu e conștient de cât e de mare și încă are impresia că are loc să doarmă între noi în pat. 

A fost un an plin în care am trăit multe momente frumoase împreună, dar și multe momente în care îmi venea să-l arunc de la etaj. 😂 Desiiiigur că orcât de tare m-a enervat sau oricât de supărată am fost pe el mi-a trecut în maxim 5 secunde după ce s-a uitat cu moaca asta la mine. 

🐾Cum e viața cu un Ciobănesc Malinois în casă?

E un roller coaster de emoții și de energie. Thor este cel mai agitat și mai calm câine din lume. E cel mai empatic. E cel mai leneș și cel mai activ. Thor e un paradox. 

Când ne-am hotărât că ne dorim un câine, prima variantă a fost adopția, dar v-am povestit deja ce s-a întâmplat și cum de am ajuns să-l luăm pe Thor. Mie mi-ar fi plăcut un Golden Retriever sau un Ciobănesc de Berna pentru că mi se par niște rase absolut superbe, dar se pare că universul a avut alte planuri pentru noi așa că am ajuns să avem un Ciobănesc Malinois. 

🐾De ce am ales să ne luăm un câine Ciobănesc Belgian Malinois?

Desigur că ne-am documentat un pic în ceea ce privește rasele de câini pentru a ne asigura că facem cea mai bună alegere. Labradorii și Goldenii sunt foarte prietenoși și nu știu cât de mult te poți baza pe ei atunci când vine vorba de pază, unele rase păreau prea leneșe, prea sensibile, prea mici… Criteriul dimensiunii a fost primordial.

Ne-am dorit un câine mare!

Practic, ceea ce ne doream noi de la viitorul nostru câine erau următoarele:

  • Să fie de talie mare
  • Să fie un câine prietenos
  • Să fie un câine bun de pază

Dacă dați acum un search pe Google și căutați informații despre ciobăneștii belgieni o să vedeți că toată lumea spune că nu sunt animale de companie! Că sunt service dogs care sunt perfecți pentru joburi în poliție sau în diviziile antidrog. E adevărat. Sunt perfecți pentru asta pentru că sunt extrem de inteligeți și puternici, dar noi am mers pe ideea că și câinii sunt ca și copiii: cum îi crești așa îi ai. Practic ne-am asumat faptul că vom avea un câine un pic altfel

🐾Cum e Thor?

Thor e cel mai bun câine din lume. Și da, zic asta pentru că e al meu dar și pentru faptul că am tot felul de termeni de comparație în jur și el e în topul topurilor. Thor e special și este unul dintre cei mai mari câini pe care îi cunosc. Avem un vecin care are un Ciobănesc de Asia Centrală și încă unul cu un Cane Corso și ambii sunt mai mari decât Thor… în afară de ei 2, orice câine văd mi se pare mic. 

De pe vremea când Thor era mic și noi nu aveam mobilă în casă 😀

E un câine extrem de inteligent. 

Învață foarte repede și e foarte ușor de educat. Încă de când era mic a învățat comenzi de bază precum „șezi”, „culcat”, „zi ceva”, „vino aici”, „nu e voie”, dar unele lucruri le-a învățat din instinct, fără să insistăm prea tare. De exemplu, știe că de fiecare dată când intră în casă trebuie șters pe lăbuțe și ascultă comanda „așteaptă” până vin cu prosopul să îl șterg. 

E un câine activ, dar în același timp s-a modelat cumva după comportamentul nostru

Sunt zile când are chef de alergat prin curte și de lătrat la orice muscă, dar sunt și zile în care doarme în continuu și îi e lene să-și ridice curul de pe canapea. Am observant că preia foarte mult din energia noastră. Dacă noi suntem activi și agitați într-o zi, așa e și el. Dacă noi suntem calmi și leneși, nu-l deranjează să zacă împreună cu noi. 

E agresiv?

Omaneii care trec prin fața porții ar putea spune că da, pentru că latră ca un apucat la aproape toți oamenii și toate mașinile care trec pe drum. Mie nu mi se pare că latră a „pericol” ci a joacă/curiozitate. Am învățat care e lătratul de panică și care e ală de joacă. De exemplu, are vecinul nostru un câine mare și gri care tot se mai plimbă pe drum. Eh, când trece prin fața porții Thor are toată blana ridicată pe spate și latră a scandal. Nu prea îi place lui de câinele ăla. În schimb, sunt și vecini care-și plimbă bichonii dar la ei nu latră la fel. 

Nu a fost agresiv cu nimeni, niciodată.

Și ne-au vizitat tot felul de oameni: de la familie, prieteni apropiați, curieri, oameni care au montat mobila sau instalatori și n-a avut nici o treabă cu nimeni. Da, a lătrat la toată lumea, initial, că asta e treaba lui de câine. Dar se obișnuiește repede cu oamenii și cred că își dă seama că nu reprezintă un pericol așa că-și vede de treaba lui. Ba chiar, la mulți dintre prietenii noștri se bucură să îi vadă și abia așteaptă să se joace cu ei. Încă se joacă cu toată lumea. 

E un câine jucăuș.

Chiar dacă are aproape 40 de kg încă are impresia că poate sări să se joace cu oricine. Și are stiluri diferite de a se juca, în funcție de persoană. Ceea ce mi se pare fascinant.

De exemplu, cu Domnul Soț se joacă mai agresiv: sare pe el, îi ronțăie mâinile, mârâie, se împinge, etc. Cu mine se joacă cu totul altfel: îmi aduce câte o jucărie să i-o arunc să o aducă înapoi, vine să-l mângâi și să-l scarpind după urechi. Pe mine nu sare decât dacă îi cer eu asta, mie nu-mi ronțăie mâinile și nici nu mârâie a joacă. Practic, cu Domnul Soț e tăvăleală cu mine e giugiuleală.

Ei sunt băieți așa că se joacă precum băieții, eu sunt aia la care vine când vrea să fie alintat. Și lucrurile astea au venit natural. Și-a ales singur modul de joacă în funcție de limitele pe care i le-am impus fiecare dintre noi.

E un câine foarte empatic.

Extrem de empatic. La cât e de mare și la cât de periculos pare nu prea îți vine se crezi că e. De câte ori m-a văzut plângând a venit la mine să mă pupe și să mă iubească. Nu știu dacă am ales cele mai bune cuvinte, dar reacționează cumva atunci când vede că plâng.

Empatie este ceea ce exprimă el. Vine și se pune cu capul la mine în poală, mai că s-ar urca cu totul în brațele mele dacă ar putea, se gudură așa cumva… cum nu face în alte momente. E un fel de panică la modul „ce s-a întâmplat?” combinată cu o drăgăleală de „lasă nu mai plânge”. E incredibil felul în care poate reacționa la emoții. 

E un câine foarte iubitor

Când era mic nu era așa lipicios dar de când a mai crescut e ca o pisică. Mereu se pune lângă unul dintre noi, astfel încât să fie sigur că suntem acolo, se lipește efectiv de noi când stă pe canapea, vine și se bagă așa în sufletul tău de nici n-ai aer să respiri. Nu o data s-a așezat la propriu pe mine doar pentru că așa i s-a părut lui ok să stea. 

🐾Acum că au trecut 365 trăite în casă cu un Ciobănesc Malinois cred că pot trage niște concluzii:

Viața e mult mai amuzantă  – pentru că face tot felul de prostii la care n-ai cum să nu reacționezi: dă cu capul de perete când încearcă să se întoarcă, i se împleticesc picioarele când fuge pe parchet și alunecă, fuge prin curte cu mătura în gură de zici că e vrăjitoare și câte și mai câte.

Viața noastră s-a schimbat complet – pentru că nu mai suntem doar noi 2. Thor depinde de noi și asta e o responsabilitate foarte mare. 

Să ții în casă un câine de 40 de kg vine la pachet cu anumite consecințele: 

  • Trezitul de dimineață – pentru că se cere afară și trebuie scos pentru că nu vreau să mai strâng nevoi de prin casă (am strâns destule când era mic)
  • Faptul că sunt nopți în care vrea să doarmă cu noi în pat. Între noi, mai exact. Și nu e conștient de faptul că nu prea mai are loc… așa că el doarme pe jumătate de pat și nu 2 pe câte un sfert… Ne-am asumat acest lucru în momentul în care am hotărât că el va avea voie în pat.
  • Casa nu va mai fi niciodată curată. Curată la modul ăla lună și bec. Își schimbă blana periodic, așa că sunt fire de păr cam peste tot. Sunt urme de noroi pe geamul de la living pentru că bate la ușă când vrea să intre în casă. Pare amuzant, dar nu e, când dimineața ștergi gemurile și până la prânz sunt înapoi murdare. 
  • Faptul că poarta trebuie mereu închisă cu cheia pentru că cinevaaaa a deschis-o și a plecat la plimbare pe drum. 
  • Nu mai ai nici o șansă să crească ceva în curte. A ros un vișin, mi-a mâncat 2 butași de trandafiri cu tot cu spini și a săpat niște gropi de toată frumusețea în căutarea unor pietre. A da, și gazonul începe să dispară treptat… pentru că pe unde trec zilnic 40 de kg în fugă nici iarba nu mai crește. 
  • Ah, și apropos de pietre, uneori primești cadou o piatră, sau un pietroi (ca să nu zic bolovan). Pur și simplu alege el o piatră pe care consideră că merită să o plimbe de colo-colo prin casă/curte. Nu doar o dată mi-a trântit una peste picioare. 

Aș avea atât de multe de povestit despre anul ăsta petrecut cu Thor, dar nu aș vrea să mă lungesc foarte mult și să vă plictisesc. 

🐾 Ideea de bază e că se poate trăi în casă cu un ciobănesc Belgian, contrar unor păreri populare de pe internet. 🐾

Da, e solicitant, da e dificil uneori, dar e atât de frumos încât nu cred că puteam face o alegere mai bună. Eu cred că toate lucrurile se întâmplă cu un motiv pe lumea asta și faptul că Thor a ajuns la noi nu a fost deloc întâmplător. 

Pentru unii poate părea o nebunie dar pentru noi asta a fost cea mai bună alegere pe care am făcut-o. Dacă ar fi să aleg din nou, l-aș alege tot pe Thor, chiar dacă e foarte mare și pare foarte periculos. Noi știm ce câine bun e și câtă dragoste necondiționată se ascunde în sufletul lui de animăluț. 

Dacă la început nu știam exact cum va fi să trăim în casă cu un copil blănos de 40 de kg, astăzi putem spune că e extrem de frumos. Restul sunt detalii… și părul, și geamurile murdare, și nopțile când nu încăpem toți 3 în pat. Cel mai important este felul cum ne simțim atunci când suntem împreună și e totul perfect. 

Știu că unii nu sunt de acord cu animalele (mai ales cele așa de mari) în casă, sau chiar pe canapea și în pat. Noi asta ne-am dorit și ne-am asumat faptul că în unele seri Thor fură cel mai bun loc de pe canapea. Asta e. Fiecare alege să trăiască fix așa cum vrea alături de animalul său de companie (asta dacă alege să aibă unul). Noi am ales să-l integrăm 100% pe Thor în familia noastră. 

Noi doi în ziua nunții. Am vrut să am și eu o poză drăguță, dar atât s-a putut…

Spuneți-mi voi dacă aveți căței și cum sunt viețile voastre împreună? Câinii voștri au voie în pat? Și dacă nu aveți un câine spuneți-mi de ce nu aveți… pentru că acum, eu nu-mi mai pot imagina viața fără un câine mișunând prin casă. 

Și da… dacă universul mă va ajuta, o să mai luăm cel puțin un câine și o pisică. La un moment dat… nu acum. Acum ne mulțumim cu ce avem. 

Andrela

Hello! Eu sunt Andrela.

Bine, numele meu este Andreea Anton (fostă Nastac) și am 29 de ani. Am studiat Comunicare și PR în cadrul Universității de Vest și după 3 ani am ieșit Specialistă în Științele Comunicării, specializată pe Comunicare și PR.

Cuvintele mi-au fost cele mai bune prietene încă din școala generală, dar acum câțiva ani mi-am descoperit o nouă pasiune. Așadar, am decis că vreau să îmbin scrisul cu alte forme de comunicare pentru a putea da viață unor povești.

Andrela.ro reunește două dintre pasiunile mele: scrisul și designul grafic. În ceea ce privește designul grafic sunt încă la început așa că am făcut o pagină de Portofoliu unde-mi expun operele de artă și mai scriu din când în când câte un articol legat de acest domeniu.

În ceea ce privește scrisul, aici pot spune că am experineță. Și nu că mă laud, dar scriu de când mă știu. În școala generală mergeam la olimpiade unde trebuia să scriu compuneri așa că încerc să țin aprinsă flacăra asta a scrisului în sufletul meu.
Pentru mai multe informații, idei, colaborări și recomandări îmi puteți scrie pe email@andrela.ro.

Apreciez enorm faptul că sunteți aici! ❤

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.