Trebuie să vă spun de la început că articolul ăsta zace ca și ciornă pe blog din februarie, când ar fi trebuit să fie postat. Ținând cont de pauza pe care am avut-o, n-a mai văzut lumina internetului, dar mi s-a părut drăguț și am zis, totuși, să-l postez. Așadar, here it is! Un articol scris în februarie, postat în iulie… oh, well, this is life…
Internetul zice că în data de 20 februarie e sărbătorită ziua „love your pet”. Cum să traduc asta? Azi e ziua iubirii animalelor de companie? Sună ciudat. Hai să zicem doar ca azi e ziua în care ne sărbătorim animalele de companie.
Practic, azi e despre Thor
V-am mai povestit eu despre el aici și aici și am văzut că tare v-au plăcut articolele cu și despre el. Azi, însă, vreau să fiu mai siropoasă și să vă povestesc despre relația mea (sau a noastră) cu domnul patruped iubitor care locuiește cu noi.
Care e relația dintre noi și Thor?
Ei bine, din prima clipă când l-am adus acasă Thor a devenit „primul bebeluș al familiei Anton”. Unii zic că e greșită abordarea asta și că un câine nu trebuie privit ca un copil. Și poate că au dreptate. Dar, pentru noi, Thor e copilul nostru. Atunci când avea 5 kg și avea burtica roz și lăbuțele imense era un bebeluș adorabil. Un bebeluș de câine, dar tot bebeluș era. Apoi, el a mai crescut… a crescut mult… și azi are 40 de kg și putem spune că acum e copilul nostru. Nu mai e bebeluș, dar copil sigur e.
Are comportament de copil și e răsfățat ca un copil.
E energic și iubitor. Se alintă și e sensibil (chiar dacă nu pare) și e empatic și iubitor. Mă repet, și zic de 2 ori că e iubitor pentru că iubirea pe care o emană o simte oricine are suflet să simtă.
Indiferent că e mic, sau mare, iubirea lui Thor față de noi e necondiționată
Thor ne iubește pentru ceea ce suntem și ne iubește fix așa cum suntem. Și asta se vede. Nici o iubire nu se compară cu iubirea unui câine și nici o ființă pe lumea asta nu e la fel de devotată unui om așa cum e un câine.
Din felul în care se comportă, cum se uită la noi, cum se joacă și cum interacționăm ne dăm seama de felul în care ne percepe câinele ăsta.
Domnul Soț e stăpânul casei
Asta se vede clar de la o poștă. Thor l-a ales pe el să-i fie stăpân. Cu toate că atunci când era mic asculta mai mult de mine, acum se vede clar că Domnul Soț e șeful pe tarla. Pe el îl ascultă mai bine, cu el „nu se ceartă”, lui „nu-i comentează” așa cum face cu mine.
Ca să vă dau un exemplu concret… Să presupunem că fură DIN NOU preșul de la intrare și fuge cu el în curte. Eu îl văd, îl strig și-i spun că nu-i voie, îi spun să-l lase jos… și practic, îl cert. Ce face Thor? Își ia poziția de joacă, latră și fuge cu preșul în gură și are impresia că ne jucăm. Așteaptă să fug după el. În schimb, dacă Domnul Soț iese și-i spune doar atat: „ce-ai făcut acolo?” Thor bagă coada între picioare, își lasă urechile pe spate, dă drumul preșului și vine spășit parcă cerându-și scuze. La mine nu funcționează tactica asta… practic eu sunt mama aia cu care copilul își permite să se certe.
Domnul Soț e partenerul preferat de joacă
Băieții mei se aleargă, se împing, se lovesc… ca băieții. Au un stil mai agresiv de a se juca pentru că așa le place lor. Așa s-au obișnuit și asta e rutina lor în fiecare seară când ajungem acasă de la birou.
Eu sunt preferata atunci când vine vorba de alintări și drăgălelli
La mine vine când are chef să se cuibărească în pat în timp ce citesc. La mine vine când vrea să fie scărpinat lângă urechi. La mine vine dimineața în bucătărie în timp ce-mi fac cafeaua pentru că știe că primește și el ceva bun. Și mor de dragul lui când văd că știe atât de bine să facă diferența între noi doi și felul nostru de a interacționa cu el.
Mă bucur atât de mult că a învățat cum să se comporte cu noi pentru a fi fericiți împreună. Pentru că asta fac câinii, își dedică viața fericirii noastre. De asta învață să asculte comenzi precum șezi, culcat, dă lăbuța sau altele. De asta dar și pentru că recompensele erau bune. Zic erau, pentru că Thor ascultă comenzile și fără recompense Practic, acum e doar despre fericire, nu mai e despre recompense.
Ceea ce vreau eu să vă spun prin aceste rânduri este faptul că nimic nu se compară cu iubirea unui animal, mai ales a unui câine. Nu există termen de comparație între iubirea pe care o simt pt Domnul Soț, pentru mama sau pentru scris. Sunt tipuri diferite de iubire.
Noi oamenii, iubim condiționat pentru că ne alegem pe cine iubim (chiar dacă uneori pare că „se întâmplă să ne îndrăgostim”). Alegem oamenii pe care îi iubim și avem niște motive pentru care facem asta. Dar câinii n-au nici un motiv să ne iubească. Până la urmă s-ar descurca și fără noi… dar uite că aleg să ne iubească și să ne facă viața mai frumoasă în fiecare zi.
Thor ne-a schimbat viața
Și nu spun asta ca să sune dramatic, dar chiar a făcut-o. Zilele noastre sunt mai frumoase și mai pline. Sunt pline de iubire, de zâmbete și de o energie pozitivă care se datorează doar lui. Suntem mai fericiți de când îl avem pe Thor. Zâmbim mai mult. Iubim mai mult.
O știți pe aia cu „atunci când iubirea nu mai încape în 2 inimi, apare a 3a”?
Cine a zis că trebuie să fie o inimă de om? Iubirea e iubire indiferent din ce suflet pleacă și în e suflet ajunge.
Câinii sunt o sursă nesfârșită de iubire și de vibe-uri pozitive atâta timp cât sunt crescuți într-un mediu în care să se dezvolte frumos și sănătos. Nu există câini buni, sau răi așa cum nu există nici oameni buni sau răi. Există doar sufletele hrănite cu mai multă sau mai puțină iubire.
Așa am ales să sărbătoresc eu ziua love your pet și sper ca articolul ăsta să vă încurajeze să vă luați un animal de companie (dacă nu aveți unul deja) și să-l iubiți cât puteți de mult. Pentru că în schimb, veți primi doar iubire. Iar pentru cei care deja au un animăluț acasă (sau mai multe), aștept în comentarii să-mi povestiți despre el(e).
