Nu am cu ce să mă îmbrac! Asta e o replică pe care a spus-o fiecare femeie măcar o dată în viața ei. De mai multe ori, chiar. Poate zilnic, de mai multe ori pe zi… Depinde de fiecare. 🙂 Trebuie să recunoaștem, doamnelor și domnișoarelor, că atunci când trebuie să ne pregătim pentru o ieșire din casă (indiferent că mergem la supermarket după ouă sau la o petrecere) începe nebunia. Niciodată nu avem cu ce să ne îmbrăcăm, nimic nu se asortează cu nimic și sfârșim prin a avea camera plină de haine aruncate în toate direcțiile, dar nu avem cu ce să ne îmbrăcăm. Corect?
Nu vreau să zic că eu n-am pățit niciodată asta pentru că aș minți. Am pățit-o și eu, dar cumva am încercat să găsesc o soluție pentru toată nebunia asta. Nu sunt înnebunită după haine. Nu sunt vreun fashion-icon și nici nu vreau să fiu. Niciodată n-am urmărit trendurile, nu mi-am cumpărat „ce se poartă” și nu mi-am schimbat garderoba în fiecare sezon.
Port exact ce-mi place, chiar dacă unele piese pot fi considerate demodate sau copilărești. Pentru mine, cel mai important lucru de care țin cont atunci când alcătuiesc o ținută este să mă facă să mă simt bine în pielea mea.
Dacă ținuta aleasă țipă din fiecare material, fiecare cusătură, culoare, imprimeu: „asta sunt eu!” atunci e ținuta perfectă pentru mine.
După cum spuneam și mai sus, nu prea țin cont de tendințe și de sfaturile oamenilor care se pricep la modă și fashion. Tocmai de aceea, pot părea ușor dubioasă atunci când port teneși cu rochițe diafane de vară sau când port cămăși din voal cu bocanci :).
Ca să vă dați seama care este genul meu vestimentar, vă prezint mai jos piesele vestimentare care mi se par obligatorii, mai ales în garderoba mea.
10 lucruri care nu lipsesc din garderoba mea. Niciodată!
1. tricourile cu imprimeuri/mesaje – albe, negre, rosii – nu contează culoarea, important e să nu fie foarte încărcate. O combinație între un tricou basic și unul cu imprimeu. Adică să fie cat mai simplu, dar să aibă acel ceva care să îl scoată puțin în evidență.
2. o cămașă albă – asta e așa, baza bazelor. Salvează orice situație. Albul poate fi purtat alături de orice culoare și cămășile sunt foarte versatile. O cămașă albă, o pereche de pantaloni negri și un pantof frumos în picioare pot alcătui ținuta perfectă pentru orice ocazie.
3. pantalonii negri – prietenii mei cei mai buni. Mă salvează de fiecare dată când nu știu cu ce să mă îmbrac.
4. blugii cu talie înaltă – de fapt, toți pantalonii mei sunt cu talie înaltă. Mi se par mai comozi, ascund anumite „defecte” și sunt foarte versatili. Pot fi o piesă de bază atât într-o ținută casual cât și într-una mai elegantă.
5. ghetele – aș purta ghete tot anul. Preferatele mele sunt cele tip bocanci. Le port cu rochițe, cu blugi, cu pantaloni scurți… imediat găsesc o combinație în care să le introduc cu ușurință.
6. pantofii stiletto – chiar dacă nu port eu foarte des pantofi cu toc, pe ăștia îi iubesc. Pot fi purtați și la birou, și la o ieșire în oraș, și la evenimente speciale. Eu am o pereche roșii pe care nu i-am mai purtat de când am prezentat lucrarea de licență, dar important e că îi am și așteaptă cuminți următoarea lor ieșire în lume. Nu sunt eu omul care să poată umbla toată ziua pe tocuri, pentru că dacă aș fi, cu siguranță în stiletto aș umbla.
7. geaca de piele – în sezonul rece, gecile de piele (sau de imitație de piele) salvează ținutele din anonimat. Când e frig afară parcă nu-mi arde să mă dichisesc, să mă accesorizez, să ies în evidență. De când mi-am cumpărat prima geacă din imitație de piele, acum câțiva ani, n-am mai renunțat la ele. Le-am purtat în 1001 combinații. Arată bine și cu o cămași pe sub, dar și cu un hanorac. Și cu ghete și cu pantofi și cu teneși. Gecile astea sunt salvarea mea în zilele reci.
8. paltoanele – piesa de bază pentru sezonul rece. Mie îmi plac cele colorate și de vreo 3 ani caut paltonul perfect: roșu, cu glugă, de lungime medie – dar nu l-am găsit până acum. Când vine vorba de paltoane, depinde foarte mult de stilul fiecăruia atunci când îl introduce într-o ținută. Din punctul meu de vedere, un palton poate scoate din anonimat orice ținută.
9. rochia elegenată – există la mine în garderobă pentru momentele în care situația îmi impune să fiu lady. De obicei port rochii elegante la evenimente speciale: nunți, botezuri, cumetrii și-alte de-astea. În rest, mă adaptez situației și încerc să evit acest stil foarte simandicos. Nu mă simt confortabil îmbrăcată așa. E adevărat că îmi crește un pic încrederea în mine când port o rochie lungă și elegantă și sunt cocoțată pe tocuri, dar nu sunt eu. Și ăsta e cel mai important lucru pentru mine. Ideea e că o rochie elegantă trebuie să existe în garderoba fiecărei femei. Până la urmă, șitți vorba aia: dacă-i musai, cu plăcere. Cam asta e relația mea cu rochiile elegante.
10. geanta tip poștaș – fiecare poate alege mărimea și modelul care se pliază cel mai bine pe stilul său. Tipul acesta de genți mi se pare cel mai comod. Fie că e purtată pe un umăr, sau cross-body, geanta tip poștaș îmi dă libertate de mișcare pentru că nu-mi ocupă mânilie. Mi se pare o geantă extrem de ușor de asortat și introdusă într-o ținută, dă un aer chic și degajat, sau cel puțin mie așa mi se pare.
Cam așa arată produsele must-have ale garderobei mele. Consider că simplitatea este baza și cu cât avem haine mai basic cu atât putem alcătui ținute mai interesante.
Leonardo da Vinci spunea că: Simplicity is the Ultimate Sophistication așa că cine sunt eu să îl contrazic?
Acest artocol a fost scris pentru competiția SuberBlog 2018
Sursă foto: ANSWEAR.RO – unde puteți găsi toate produsele din imagini.
Ce imi place articolul tau ❤️❤️❤️ E ft ft tare si ft Andrela ?
Mult noroc la superblog!
Hehe. Mulțumesc frumos, Andra :).
Stai să-l vezi pe următorul… ăsta a fost așa, de încălzire 😀