Societatea în care trăim pune destul de multă presiune pe noi, femeile. Trebuie să știm să le facem pe toate. Să gătim, să facem curățenie, să călcăm hainele, să coasem și să facem copii frumoși și sănătoși pe care să-i creștem tot noi. Cu ajutor, din când în când :)).
Am exagerat un pic, de dragul conversației. Știu că nu e așa, că acum femeile sunt emencipate și independente, dar, să nu uităm că pe vremea bunicilor noștri cam așa stătea treaba. Dacă bărbatul n-avea cămașa călcată sau dacă avea izmenele rupte între picioare nu era vina lui. Era vina nevestei lui, corect? Femeia era cea care trebuia să țină casa și omul curat. El aducea doar banii și cam atât.
Bine că în ziua de azi nu mai este chiar așa pentru că, dacă ne luăm după „definiția femeii adevărate” de mai sus, eu am unele lipsuri. Da, gătesc. Da, fac curățenie. Copii încă n-am făcut, dar voi face. Ei, dar când vine vorba de călcat și de cusut… nu mă simt în elementul meu, deloc. De călcat mai calc doar dacă e neapărată nevoie. Nu-s ca mamaia care calcă și draperiile și lenjeriile de pat și absolut orice cârpă din casă.
În ceea ce privește cusutul…
Pot spune că nu m-a atras niciodată. Nu-mi place să cos, chiar dacă maică-mea a cusut atâtea goblenuri de și-a umplut toată casa. N-am moștenit-o în sensul ăsta, dar referitor la cusut am niște amintiri din copilărie tare dragi mie.
Doinița era designer-ul personal al păpușilor mele
Țin minte că mă ajuta să le fac hăinuțe păpușilor. Țin minte că la un moment dat își făcuse ea un costum vișiniu la comandă și rămăsese ceva material. Era un material aspru (cred că era un fel de stofă combinată cu lână, sau cel puțin așa îmi amintesc că se simțea), vișiniu din care îi făcuse un fel de vestă și pantaloni cu talie înaltă uneia dintre păpuși. Și acum îmi amintesc că nu era perfect. Era cusut cu ață neagră, care se vedea pe margine, dar mie îmi plăcea la nebunie. Și acum parcă simt senzația aia pe care o aveam când atingeam materialul respectiv. La noi în casă n-am avut niciodată masina de cusut și singurele accesorii pentru Cusut si Brodat erau papiotele de ață și setul de ace pe care le ținea Doinița într-o caserolă de înghețată.
Mama mereu a avut o înclinație spre lucru manual: a făcut mileuri, mi-a tricotat bluze, căciuli și fulare, apoi s-a apucat de făcut goblenuri, iar acum a trecut la diamond paintings. Cred că într-un fel sau altul am moștenit și eu partea sta artistică a ei, dar am dezvoltat-o în altă direcție: în scris. Da, am încercat și eu să fac goblenuri, dar nu văd așa de bine și obosesc foarte repede, dar nu o să am niciodată talentul sau răbdarea pe care o are ea.
Mă tot „amenință” Doinița că toate goblenuri pe care le face de-acum înainte le face pentru mine, să mi le dea zestre când m-oi muta la casa mea și mereu râd și-i spun să le păstreze, să și le pună la ea acasă. Știți care e răspunsul ei?
Le-aș pune, dar nu mai am unde!
Așadar, azi am mers puțin down the memory line și sincer să spun că mi-a plăcut. Sunt unele lucruri pe care crezi că le-ai uitat, dar sunt momente când îți revin brusc în minte, ca și vesta vișinie a păpușii mele. Voi aveți astfel de amintiri? Făceați hăinuțe păpușilor?
Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2020.
Toate articolele scrise de mine în cadrul acestui concurs, le puteți găsi aici: #AndrelaSuperBlog2020.
