V-am mai zis eu vorba aia: „Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să râdă, fă-ți planuri.” Fix asta am făcut eu și Dumnezeu a râs cu lacrimi și muci. În articolul despre al doilea trimestru de sarcină ziceam așa:

Urmează și articolul despre trimestrul trei. Aș vrea să-l scriu înainte să nasc, ca să am părerile calde, nealterate de venirea lui. ? Până atunci, însă, mai am plănuite niște articole pe care vreau să le scriu. 

Articolul întreg

Ce credeți? N-am mai publicat nimic de atunci. Am mai scris un articol cu rezumatul anului 2022 dar m-am decis să nu-l mai public pentru că nu cred că interesează pe cineva ce am făcut eu, era un pic prea personal, așa că a rămas la stadiul de ciornă.

Azi am decis să mă așez din nou în fața laptopului profitând de faptul că baby nugget a adormit. Este foarte posibil ca articolul ăsta să fie scris în reprize, așa cum fac aproape tot în perioada asta, dar hai că vedem ce-o să iasă.

Later edit: am terminat articolul in 3 zile, dar iată că am reușit! 😀

Așadar, al treilea trimestru de sarcină

Pot spune de la început că a fost cea mai grea perioadă din punct de vedere emoțional/psihic, dar și fizic.

Fizic, mă gândesc că e lesne de înțeles… nu e deloc ușor să dormi cu câteva kg care te apasă pe toate organele interne, chiar și pe cele pe care nu știai unde sunt localizate în corpul tău. Într-un fel, nu mă pot plânge pentru că baby nugget a fost un bebe tare cuminte cât a fost la mine în burtică. Nu mi-a dat mari bătăi de cap, dar după 37-38 de săptămâni a crescut mult și creștea pe zi ce trecea. Parcă mă trezeam în fiecare dimineață din ce în ce mai mare. Și nu cred că era doar impresia mea, pentru că era destul de vizibil, pentru toată lumea.

Simptome

Hmmm… aici aș vrea doar să menționez câteva lucruri care mi-au rămas foarte vii în minte și nu cred că le voi uita prea curând:

  • durerile de spate – pentru că domnișorul era greu și gravitația își făcea treaba.
  • durerile de coaste – constante! Mă durea primul rând de coaste de sub sâni în mod constant pentru că cineva începea să nu mai aibă loc și eu mă tot măream… e foarte ciudată durerea asta pentru că până să o simt nu credeam că e posibil să te doară coastele așa random, fără să te lovești sau ceva. Și mai ales, nu credeam că poți învăța să trăiești, să respiri și să dormi cu durerea asta.
  • respirația îngreunată – respiram, practic, ca un dragon și nu cred că mai are rost să explic de ce
  • nasul înfundat – care a persistat până în ziua când am născut. Cred. 🙂
  • incontinența urinară – ăsta e un subiect despre care nu aud mămicile vorbind prea des. De ce? Pentru că nu face parte din magia aia de a fi însărcinată, strică un pic vibe-ul ăla drăgălaș pentru că nu-i nimic magic în a face pipi pe tine noaptea sau dacă nu ai o toaletă aproape atunci când ai tu nevoie. Și nu peste 5 minute. Atunci! Da, se întâmplă să faci pipi pe tine și când strănuți. Dap! Atât e de magic să fii însărcinată și să ai o vezică flecită constant de minim 3 kg de copil care apasă pe ea.
  • scurgeri vaginale – din nou o parte magică pe care începi să o observi din ce în ce mai des în ultima parte a sarcinii… pentru că al tău corp de zeiță magică se pregătește să scoată bebelușul magic și se întâmplă lucruri.
  • vergeturi – din ce în ce mai multe și mai pronunțate. Și poți să te dai și cu mama cremelor magice că tot apar dacă ești predispusă genetic să le ai. Eu le am. Au apărut cele mai multe în ultima parte a sarcinii și o parte au apărut după ce am născut pentru că hei… nenorocitele apar și când te „mărești” și când te „micșorezi”. Magic!
  • irascibilitatea – oh, another magic thing! Știi cum e să te enerveze cele mai banale lucruri? Cum ar fi să te scoată din sărite faptul că e praf pe mobilă? Cum e să te dispere sunetul pe care-l fac ghearele câinelui pe parchet? E magic, vă zic! Și ce e și mai magic e faptul că în perioada în care îți vine să te dai cu capul de pereți fără motiv trebuie să mai conviețuiești cu omul pe care îl iubești și să-l faci să înțeleagă că nu ești tu nebună dintr-o dată ci că e vina hormonilor care patinează în toate direcțiile. Și în același timp, din când în când mai socializezi și cu alți oameni în fața cărora te străduiești să nu pari sărită de pe fix. Asta dacă ești diplomată. Că dacă ești ca mine, îți dai frâu liber hormonilor și ești fix așa cum simți să fii în momentul ăla. Adică sărită de pe fix, dacă asta cere situația și soarele nu răsare în ziua aia când tu vrei asta.
  • durerile de oase despre care nici nu știam că le am – mă durea fiecare os situat mai jos de buric: pelvis, bazin, picioare… habar n-am cum se numesc oasele care mă dureau, dar cert este că le simțeam pe fiecare în parte. Și era o durere de-asta constantă cu care te obișnuiești la un moment dat să trăiești… magic! Din nou!

Eu am fost norocoasă că n-am avut probleme cu retenția apei. Nu mi s-au umflat mâinile și picioarele. Ba chiar am purtat verigheta toată sarcina. Am născut cu ea pe deget deci din punctul ăsta de vedere am scăpat ușor.

A fost frumos și greu.

Cele mai frumoase momente erau cele în care îl simțeam pe domnișor mișcându-se. Și nu doar că-l simțeam, dar îl și vedeam. Pentru că am crescut în mine un bărbățel adevărat care atunci când împingea cu mânuțele și piciorușele lui mici în pereții uterului meu tresăream și vedeam efectiv cum joacă țonțoroiu la mine în burtă. Evident că atunci când voiam să filmez, ca să-i arăt când va fi mare în ce hal mă bătea , se oprea. Că doar nu era el fraier să mă bată cu dovezi, nu? 😀

Ziceam mai sus că a fost o perioadă grea din punct de vedere fizic, dar și psihic.

Fizic e ușor de înțeles de ce e greu. E vizibil, până la urmă și măcar poți intui (chiar dacă nu ești, n-ai fost sau nu vei fi niciodată însărcinat/ă) cam cât de fain e să cari constant cateva kg care să-ți apese pe fiecare organ din abdomen.

Psihic, însă, e cu totul altă poveste. Chiar dacă pe toată perioada sarcinii te tot gândești la bebelușul care crește în tine, îți faci tot felul de griji și-ți pui tot felul de întrebări, în trimestrul al treilea joci în altă ligă la captiloul ăsta.

Până acum, venirea bebelușului părea așa o chestie îndepărtată… ohoooo, încă 5, 6, 7 luni… mai e o grămadă până vine bebe! Eh, grămada aia de vreme se transformă, parcă peste noapte, în azi! Azi vine bebe! Și eu una, parcă nici n-am avut timp să-mi dau seama cum a trecut timpul și sunt convinsă că majoritatea femeilor care au fost însărcinate mă înțeleg.

În trimestrul trei grijile încep să fie din ce în ce mai… reale.

Faptul că bebe e tot mai aproape de momentul în care va vedea lumina zilei face ca toate grijile și gândurile tale legate de el să pară parte din realitate. Toate întrebările legate de cum va fi bebe, cu cine va semăna, va fi ok sau nu… toate întrebările astea încep să aibă un sens tot mai palpabil pentru că începi să realizezi că, efectiv, în orice moment bebelușul tău se poate hotărî să vină.

La toate astea se mai adaugă și hormonii ăia patinatori care-ți dau tot felul de stări, că ba ești veselă și energică, ba îți vine să pocnești pe cineva (nu contează pe cine), ba te simți singură, ba n-ai chef să vezi pe nimeni, ba ți-e foame, ba ți-e cald, ba ai mânca un kg de portocale…

Apare și starea aia constantă de neliniște… pentru că, după cum spuneam, în orice moment poți avea un bebeluș în brațe. Dap! Bebelușul tău. Al vostru! Bebelușul ăla pe care îl așteptați de atâta timp… bebelușul care la ecografii părea ba o broască mică, ba un alien venit de pe alte planete. Bebelușul ăla urmează să vină… și știți vorba aia că: numa mâine nu-i poimâine.

Așa am stat eu cu emoțiile în gât din 15 decembrie, când depășisemn pragul ăla în care sarcina se consideră a fi la termen. Tot ne întrebam: oare vine de Crăciun? N-a venit. Oare îmi voi petrece Revelionul în spital? L-am petrecut acasă. Oare se va naște pe 1 ianuarie, să începem anul așa în forță? Nu. A venit pe 5 ianuarie, dar povestea despre naștere o rezerv pentru alt articol pentru că sunt multe de povestit.

În fine, ideea e că trimestrul al treilea e dificil și fizic și psihic, pentru că te solicită constant.

Adică atât corpul cât și mintea și sufletul tău sunt în alertă continuă și e epuizant. Nu poți dormi bine, nu te poți mișca bine, nu poți mânca bine și mai ai și tot felul de gânduri și frici pe care le simți constant pentru că știi că urmează să trăiești niște lucruri pentru care n-ai cum să te pregătești. Oricât ai citi, oricât te-ai documenta nimeni și nimic nu te pregătește pentru momentul nașterii și pentru momentul când îți auzi și vezi pentru prima dată puiul.

Concluzie?

Păi, ce să vă zic? Trimestrul trei a fost greu și frumos. Mă repet, știu. Dar doar așa simt că pot rezuma cumva cele 3 luni. A fost frumos să-mi văd burtica crescând, să văd mișcările lui baby nugget, să-l simt… n-a fost frumos să fac pipi pe mine și să mă doară toate oasele… dar partea cea mai frumoasă e că perioada asta s-a încheiat cu momentul în care puiul nostru a venit pe lume. Cel de-al treilea trimestru de sarcină s-a încheiat în momentul în care l-am auzit pe baby nugget plângând și când i-am simțit pentru prima data obrazul fin lipit de obrazul meu. Moment pe care n-am cu ce să-l compar pe lumea asta și pe care sunt sigură că nu-l voi uita niciodată.


PS: Articolele din seria #MommyAndrela sunt articole subiective, scrise ca o poveste a experienței mele de (viitoare) mămică. Vă rog să nu cădeți în capcana de a vă compara cu alte mămici. Fiecare femeie e unică, fiecare corp e diferit și fiecare sarcină are particularitățile ei. Încercați să nu luați ca adevăr absolut tot ceea ce auziți în jurul vostru.

Bucurați-vă de fiecare moment, de fiecare experiență fără a vă raporta la alte persoane. În sarcină nu există un standard. Unele femei au grețuri matinale în primul trimestru, altele pe tot parcursul sarcinii, altele deloc, așa cum a fost cazul meu. Bucurați-vă, dragele mele, de tot ceea ce vi se întâmplă pentru că fiecare moment vă aduce mai aproape de clipa în care vă veți ține puiul în brațe. Cu toate astea, cred că e important să discutăm și să împărtășim experiențele noastre… chiar ne ajută, dacă învățăm să le percepem obiectiv.

Andrela

Hello! Eu sunt Andrela.

Bine, numele meu este Andreea Anton (fostă Nastac) și am 29 de ani. Am studiat Comunicare și PR în cadrul Universității de Vest și după 3 ani am ieșit Specialistă în Științele Comunicării, specializată pe Comunicare și PR.

Cuvintele mi-au fost cele mai bune prietene încă din școala generală, dar acum câțiva ani mi-am descoperit o nouă pasiune. Așadar, am decis că vreau să îmbin scrisul cu alte forme de comunicare pentru a putea da viață unor povești.

Andrela.ro reunește două dintre pasiunile mele: scrisul și designul grafic. În ceea ce privește designul grafic sunt încă la început așa că am făcut o pagină de Portofoliu unde-mi expun operele de artă și mai scriu din când în când câte un articol legat de acest domeniu.

În ceea ce privește scrisul, aici pot spune că am experineță. Și nu că mă laud, dar scriu de când mă știu. În școala generală mergeam la olimpiade unde trebuia să scriu compuneri așa că încerc să țin aprinsă flacăra asta a scrisului în sufletul meu.
Pentru mai multe informații, idei, colaborări și recomandări îmi puteți scrie pe email@andrela.ro.

Apreciez enorm faptul că sunteți aici! ❤

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns