Ferească Dumniezo bunuțu’… așa a trecut anul ăsta de zici că nici n-a fost vreodată. Ah, da, știu… sună clișeic dar hai să recunoaștem că așa e. Așa e în fiecare an și ne mirăm la fel de tare, „dar parcă anul ăsta a trecut mai repede decât alți ani”. A trecut, ducă-se. Că parcă prea multe nenorociri a adus cu el… cel puțin pentru mine.
Râs cu plans, balegă de mânz.
Știți vorba asta, nu? Eh, fix așa a fost 2021 pentru mine.
Am râs mult și-au fost multe momente fericite pe care nu le voi uita niciodată. Cronologic, ar fi de menționat următoarele momente:
1 ianuarie – începutul unui an nou în casa noastră. În #AntonResidence.
9 ianurie – ziua în care l-am adus pe Thor acasă. Pe atunci era un ghem de balnă cu burtica roz și urechile clăpăuge. Azi are 40 kg.
Tot aici intră și fiecare moment în care ne-am cumpărat câte ceva pentru casă și totul a început să capete contur: frigiderul, mașina de spălat, mobila de bucătărie, canapeaua, etc. Au fost momente mici, de fericire pură în care ne-am văzut visul împlinit. Cu pași mici am ajuns să avem un loc al nostru, pe care să îl putem numi „acasă” din toată inima.
Au mai fost momente în care ne-am întâlnit cu prieteni apropiați și am băut un pahar de vinuț sau ginuț și ne-am simțit bine chiar dacă pandemia asta nu ne lasă să fim pe deplin… liberi.
Un alt moment important ar fi ziua în care ne-am vaccinat pentru că ne dorim să se termine toată nebunia asta. Și dacă nu sunteți de acord cu asta… eu zic să vă mai gândiți.
În august mi-am schimbat jobul – așa am început să lucrez într-o multinațională și pot spune că am jobul pe care l-am visat din facultate. Și nu, nu am visat să lucrez într-o multinațională. Am visat să lucrez în domeniul pe care l-am studiat și iată că am reușit!
25 septembrie – Apoi a am reușit într-un final să organizăm o nuntișoară care a fost perfecta din toate punctele de vedere, dar despre ea v-am promis acum 100 de ani că voi scrie un articol separat. Și o voi face!
13 noiembrie – Imediat după nuntă a venit momentul pe care îl așteptam de ani de zile – să botez un copil. De când era la mama ei în burtică am știut că micuța Anna va fi finuța mea. Avem o finuță adorabilă care abia aștept să crească să vină la nășica ei la sat să stăm amândouă în curte la soare și să ne jucăm cu Thor.
Toate momentele astea frumoase au fost umbrite de cel mai trist și mai dureros eveniment din viața mea. Moartea bunicii mele. Plecarea ei de pe lumea asta a cântărit mai mult decât orice altă bucurie. N-am putut să mă bucur de nimic 100% din cauza asta. Încă sunt suparată și încă mă mai intreb de ce… cu toate că știu prea bine de ce. Și știu și că pentru ea e mai bine așa…. Pentru că durerile cancerului pancreatic nu sunt compatibile cu viața. Dar totuși… de ce… e un ecou care se aude aproape constant în capul meu.
Pe langa asta am mai primit o palma pe care nu o putem da înapoi. Încă un membru din familia noastră este grav bolnav și nu putem face nimic în sensul ăsta. Nimeni nu poate și asta doare cel mai tare. Neputința.
N-am fost în nici un concediu.
N-am citit nici pe jumătate din cât aș fi vrut să citesc.
N-am văzut destule filme.
N-am ascultat destulă muzică.
N-am băut destule pahare de vin la asfințit.
N-am îmbrățișat oamenii atât cât aș fi vrut.
Am fost mai mult rea decât am fost bună.
N-am avut timp… pentru că cele 24 de ore nu-mi ajung.
La începutul lui 2021 visam că o să încep să conduc mai mult, că o să citesc 40 de cărți, că o să postez săptămânal pe Youtube, că o să merg la țară… dar ce să vezi?
De condus, să zicem că am condus mai des decât în 2020. Asta dacă de 5x într-un an se poate considera a fi „des”. Am citit 15 din 40 de cărți, am postat fix 2 video pe Youtube și la țară n-am ajuns… aș fi avut motiv să merg: înmormântarea, dar am preferat să nu mă duc.
A fost un an greu. Din punct de vedere psihic și emotional. Au fost multe trăiri puternice pe care n-am știut cum să le gestionez și de multe ori am simțit că nu mai pot. Am simțit de multe ori că nimic nu e bine, dar de fiecare dată mi-am adus aminte 2 lucruri după care încerc să mă ghidez de fiecare dată când îmi e greu:
- Totul, absolut totul, pe lumea asta, se întâmplă cu un motiv!
- Nu există binele absolut sau răul absolut. În fiecare lucru rău există o parte bună și în fiecare lucru bun există ceva rău.
Deci, unele lucruri chiar nu depind de mine. În unele situații chiar n-am de ales și trebuie să merg mai departe, să mă bucur de fiecare moment fericit și să-mi văd de drumul meu.
Așadar, 2021 a fost un an bun și rău. Un an frumos și urât. Un an care va rămâne în sufletul meu ca un set de amintiri frumoase și urâte. Poate cele mai frumoase și cele mai urâte amintiri pe care le am eu.
Totul e bine când se termină cu bine
Închei anul ăsta cu zâmbete, cu liniște, cu clipe frumoase petrecute alături de oamenii dragi din jurul meu. În tihnă.
Vedem ce ne aduce 2022. Dacă pentru anul ăsta mi-a fost teamă să-mi fac planuri… pentru 2022 lucrez la lista de dorințe și planuri mărețe. Nu mai las lucrurile să se întâmple… le fac eu să se întâmple. Cât pot.
La voi cum a fost? Spuneți-mi cum a fost 2021 pentru voi și cum vă doriți să fie 2022.
