Încep această scrisoare prin a-ți spune că-mi pare rău. Îmi pare rău că n-am fost lângă tine atunci. Atunci când tu erai copil.
Nu știam că voi ajunge astăzi aici, scriindu-ți aceste rânduri. Mi-ar fi plăcut să te cunosc. Mi-ar fi plăcut să fim prietene, să ne jucăm, să râdem și să ne distrăm împreună. De fapt, eu am fost lângă tine, doar că tu n-ai știut asta. Nici eu n-am știut.
Azi îmi amintesc de tine
Îmi amintesc de tine așa cum erai. Îmi amintesc de fetița aia micuță și slăbuță, cu părul scurt și cu ochelari de Harry Potter. Desigur, tu atunci nu știai cine sau ce e Harry Potter, dar aveai să afli câțiva ani mai târziu.
[/vc_column_text][vc_single_image image=”31048″ img_size=”large” add_caption=”yes” alignment=”center”][vc_column_text]Am fost lângă tine în toate momentele copiăriei tale. Dar tu n-ai știut asta.
Am fost lângă tine de fiecare dată când copiii râdeau de tine spunându-ți „aragaz cu patru ochi”. Știu că te durea și te simțeai jignită. Știu că plângeai din cauza asta atunci când nu te vedea nimeni. Știu. Am simțit toată durere aia, dar vezi tu… a trecut. Aș fi vrut să-ți pot spune atunci, că trece. Dar n-am putut. Abia azi îți pot spune. [/vc_column_text][vc_single_image image=”31049″ img_size=”large” alignment=”center”][vc_column_text]
Ai fost un copil cuminte și puternic. Mai ales puternic.
Chiar dacă tu nu știai asta. Nu te considerai așa pentru că nu știai că puternici pot fi și oamenii fără mușchi. Pentru tine, imaginea unui om puternic era tata. Tu nu te vedeai a fi puternică, dar erai. Oh, și cât de puternică erai.
Ai trecut, de multe ori zâmbind cu lacrimi în ochi peste toate relele și cumva, nici azi nu-mi explic cum, ai învățat într-un final să iei fiecare parte bună din orice lucru urât. Nu știu cine te-a învățat asta, dar sunt foarte mândră de tine.
Te-am iubit, și te iubesc, copil frumos, așa cum nu credeam că o voi face vreodată.
[/vc_column_text][vc_single_image image=”31044″ img_size=”large” alignment=”center”][vc_column_text]Știu că ție ți-a fost greu să te accepți și să te iubești. Dar ai învățat să faci și asta. Și din nou, sunt foarte mândră de tine!
Ai fost un copil minunat!
Mi-aș dori să am un copil așa cum ai fost tu. Ai fost cuminte și politicoasă. Timidă, dar totodată știai să-ți faci simțită prezența oriunde mergeai. Îți amintești cum zâmbeau mereu oamenii mari când te vedeau? Zâmbeau pentru că te iubeau. [/vc_column_text][vc_single_image image=”31052″ img_size=”large” alignment=”center”][vc_column_text]Ai avut prieteni puțini, dar i-ai iubit și i-ai acceptat așa cum erau ei. Câțiva dintre ei îți sunt prieteni și azi, și-i iubești și mai tare și repsecți și apreciezi prietenia care vă leagă de atâția ani.
Draga mea, ai fost mereu un copil frumos, cuminte și deștept. Așa te-a descris mereu Doinița. Poate nu ți-a zis direct, cât de mândră e de tine, dar crede-mă că e! Ai fost un copil model. Ai învățat bine pentru că așa ai vrut tu. Nu te-a obligat nimeni să iei note mari. Așa ți-a plăcut ție, dintotdeauna, să fii printre primii. În orice. Ți-a plăcut să câștigi și să ai dreptate. Asta îți place și azi. 🙂
Șă știi că toate notele alea mari pe care le-ai luat în anii de școală nu te-au ajutat în mod direct niciodată. Dar te-au ajutat pe termen lung și te-au transformat în omul care ești azi. Fiecare carte pe care ai citit-o, fiecare desen pe care l-ai făcut, fiecare poezie pe care ai învățat-o, fiecare ecuație care nu-ți ieșea la matematică s-au adunat undeva într-un loc ascuns din mintea și din sufletul tău și s-au transformat în amintiri. Amintirile unor vremuri de care azi îți e dor. Să nu crezi că notele de 10 au vreo relevanță undeva. Oamenii de nota 10 contează. Notele alea rămân în carnetul de elev care zace acum într-o cutie cu amintiri într-un dulap din Petroșani. [/vc_column_text][vc_single_image image=”31046″ img_size=”large” alignment=”center”][vc_column_text]
Te iubesc, fetiță!
Pentru curajul tău de a fi mereu altfel. Pentru faptul că ți-ai asumat mereu cine ești. Chiar dacă, în unele momente, nici tu nu știai exact cine ești. Te-ai construit singură. Ai construit un om. Tu, doar un copil, ai construit mai târziu un om. Îți dai seama ce lucru mare ai făcut? Te-ai fi gândit vreodată?
Acum, în încheiere, vreau să-ți mai spun un singur lucru: sufletul tău mare și plin de iubire a fost mereu atuul tău. Ai iubit oameni mai mult decât credeau ei vreodată că vor fi iubiți. Nu știu cine te-a învățat să iubești așa. Felul în care iubești și apreciezi oamenii din viața ta, e unul aparte. Nimeni nu știe câtă iubire e în sufletul tău. [/vc_column_text][vc_single_image image=”31042″ img_size=”large” alignment=”center”][vc_column_text]Știu, draga mea, știu că unii ți-au spus că ești rea. Știu. Dar ți-au spus asta pentru că n-au reușit să treacă de zidul ăla pe care l-ai ridicat în jurul tău. Nu te învinuiesc pentru asta. Zidul ăla a fost parte din scutul tău de apărare. Ai avut nevoie de el. Încă ai. Încă îl mai folosești și azi. S-a mai fisurat, pe ici, pe colo… dar e încă în picioare. Și e construit de tine! Tu singurică l-ai construit. Pentru tine și fără să știi, pentru mine.
Nu lua în seamă părerile tuturor. Tu doar ascultă-le. Crede în primul rând în tine! Apoi, în oamenii foarte apropiați ție. Aceia sunt oamenii care au reușit să treacă de zid și te-au cunoscut cu adevărat. În rest… lasă lumea să vorbească.
Draga mea, mi-ar fi plăcut să avem ocazia să povestim atunci când aveai cea mai mare nevoie să auzi cuvinte frumoase, dar din păcate, abia azi reușim să facem asta. Mai bine mai târziu, decât niciodată, nu?[/vc_column_text][vc_single_image image=”31043″ img_size=”large” alignment=”center”][vc_column_text]Nu uita! Ești frumoasă, deșteaptă și poți ajunge pe lună dacă asta îți dorești! Tu ești cea care decide ce poți face și ce nu.
Ah! Și încă ceva: promit că într-o zi, vom merge împreună în India. Așa cum ți-ai dorit dintotdeauna. Promit!
Te iubesc și-ți mulțumesc pentru toate amintirile și pentru toate lecțiile pe care mi le-ai oferit.
Ești minunată!
Cu drag,
Andreea care azi, mai e copil doar în adâncul sufletului ei. [/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
