Nu știu cum sunteți voi, dar pentru mine contează mult momentele alea „intime” (și nu vă gândiți la prostii), clipele alea de respiro. În toată agitația de zi cu zi, în vălmășeala asta de momente și emoții pe care le trăim și le simțim zilnic, în tot haosul din jur, din când în când, am nevoie de un buton de „stop”. O pauză binemeritată.
Pauza asta arată in diferite moduri, în funcție de cum mă simt: uneori e o seară de Netflix&chill, uneori sunt câteva cuvinte înșirate haotic pe o hârtie (virtuală sau nu), iar uneori e „un pahar de vorbă”.
Azi, la invitația celor de la Beciul Domnesc vreau să vă povestesc fix despre asta. Vreau să stăm la un pahar de vorbă.
Foarte multe amintiri mi le-am făcut începând cu „un pahar de vorbă”.
Știți faza aia că nici o poveste mișto nu începe cu: „…mâncam într-o zi o salată și să vezi ce s-a întâmplat”, nu? Ei bine, cam așa e. Hai să fim serioși. Nu toate poveștile faine încep cu „m-am întâlnit cu X să bem ceva și după…”?
Poveștile astea încep, de cele mai multe ori prin studenție. Cel puțin, la mine atunci au început. Și să nu credeți acum că-s vreo alcoolică sau că promovez consumarea băuturilor alcoolice. Departe de mine acest gând. Dar m-am gândit să vă spun câteva amintiri faine pe care le am și au legătură cu un pahar de vin.
Eu sunt genul de om căruia îi place vinul. Nu mă consider o cunoscătoare, dar sunt genul care preferă vinul în defavoarea berii sau a altor băuturi spirtoase de exemplu. Vinul mi se pare că merge foarte bine cu poveștile. Adică atunci când ne întindem ca fetele la bârfă mi se pare că intră la fix un pahar de vin. Greșesc? Dă alt flow discuției, nu?
Eh, și sincer… unele amintiri suuper dragi au avut legătură cu un pahar de vin.
Când stăteam cu fetele în chirie și ne luam vin din Auchan ca să stăm la bârfă seara după lucru, când ieșeam la terasă și ne gândeam că mai bine luam o sticlă de vin și o beam acasă decât să dăm aceiași bani pe un pahar în centru, momentele când eram la cămin și nu aveam tirbușon și apelam la vecinii de lângă să ne ajute… sunt amintiri parcă de acum 100 de ani, dar îmi pun și azi un zâmbet pe față când îmi aduc aminte de momentele alea.
Am râs mult cu pahare de vin în față. Am plâns și mai mult… am glumit, ne-am distrat, am suspinat, am înjurat…
Poate cea mai dragă amintire pe care o am legată de vin este felul în care am ales să o anunț pe nașa lui Matei faptul că am rămas însărcinată. Pentru că foarte des când ne vedeam „ne întindeam la un pahar de vin” am ales să iau o sticlă de Busuioacă de Bohotin și să îi pun o etichetă specială care să-i spună faptul că sunt însărcinată. Vă las eticheta mai jos.
Și mai drăguț e faptul că sticla aia am băut-o împreună după ce am născut. Dacă asta nu e o amintire faină atunci nu știu ce altceva ar putea fi?
Probabil că povestea asta cu eticheta specială ne va face să bem busuioacă până la adânci bătrâneți doar ca să ne aducem aminte de momentul ăla frumos. Sau poate la un moment dat ne vom cizela și noi și vom învăța să apreciem un vin sec bun. Până atunci ne mulțumim cu lucrurile simple și bune. Și nu ne pare rău.
Și vă mai dau un exemplu de moment fain, legat de vin.
Domnul Soț nu e fan vin. Preferă un pahar de whiskey dacă trebuie să aleagă. Dar știți ce mi-e drag? Că atunci când fac niște paste și ne punem amândoi la masă și ne întindem la povești, nu refuză să bem un pahar de vin împreună, în liniște, într-o seară oarecare, după ce adoarme Matei. Și dacă ăsta nu e un moment frumos și de apreciat, atunci… Ce poate fi mai liniștitor? Ce te poate unge pe suflet mai mult decât o masă bună, o discuție liniștită și un pahar de vin în compania omului pe care-l iubești?
Mi-ar plăcea să-mi spuneți cum arată pentru voi „un pahar de vorbă”.
Acest articol a fost scris în cadrul competiției Superblog 2024.
