Micul Prinț – spectacol pentru oameni mari | Red Nose Society

Aseară am ieșit cu fetele în oraș. N-am fost în club. Am fost la filarmonică. Am văzut Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry pus în scenă într-un mod foarte minimalist și interesant. 3 oameni și 3 instrumente pe o scenă. Povestea o știam deja, dar nu mă așteptam să fie chiar așa!

Ar trebui să bag capul în pământ ca struțul, de rușine, și să vă spun că n-am fost niciodată la teatru sau la filarmonică în Timișora. Nu mă întrebați de ce pentru că nu am un motiv anume. E rușinos și îmi asum asta, dar promit să remediez situația să să recuperez tot timpul ăsta pierdut până acum.

După cum spuneam, aseară am scos fetele la teatru. Eu mă așteptam că va fi o piesă de teatru în toată puterea cuvântului. Văzusem în descrierea evenimentului că sunt doar 3 actori, dar mă gândeam că va fi și ceva mișcare scenică. Însă nu a fost așa.

Sursă foto: Red Nose Sociey

3 oameni stând pe 3 scaune în mijlocul scenei

Așa am fost purtate timp de oră în lumea Micului Prinț. Pasaje din carte interpretate într-un mod foarte frumos au împletite cu note muzicale, acorduri de chitară și sunet de clape.

Alexandra Penciu, Vlad Gălățianu și Ștefan Ruxanda au reușit să creeze atmosfera perfectă care ne-a purtat timp de o oră în lumea Micului Prinț, și totodată ne-au făcut să ne uităm un pic și înăuntrul nostru, dar și în jurul nostru.

Micul Prinț este o poveste despre oameni mari

Dacă ați citit cartea știți la ce mă refer. Micul Prinț vede oamenii mari într-un anume fel și spune de fiecare dată că:

Oamenii mari sunt nemaipomenit de ciudați!

Eu am citit cartea acum câțiva ani și țin minte că am rămas un pic pe gânduri după ce am terminat-o. Mi se părea ciudat că o carte pentru copii poate să-mi ridice atâtea semne de întrebare despre oameni, despre lume, despre cum suntem noi de fapt.

Aseară, am avut același sentiment. De ce oamenii mari sunt așa? De ce ne grăbim mereu și uităm să apreciem ceea ce contează cu adevărat? De ce alergăm după lucruri mari și uităm de bucuriile mici ale vieții? De ce suntem așa cum suntem?

Dacă nu ați citit până acum cartea, vă rog să o faceți. Poate vă încurajează un pic citatele de mai jos:



Toţi oamenii mari au fost cândva copii…dar doar câţiva dintre ei îşi mai amintesc.


Accepţi să mori doar pentru ceea ce te face să trăieşti.


Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry

Pentru că nu sunt expertă în teatru și spectacole nu pot să trag concluziile decât cu sufletul.

Pe mine, spectacolul ăsta m-a atins direct la inimă. O oră nu am putut să-mi dezlipesc ochii de pe scenă. Și pentru că limpede nu vezi decât cu inima așa am privit și eu spectacolul ăsta.

Aplauzele și pielea de găină.

Sfârșitul spectacolului a fost încununat cu un ropot de aplauze care a durat câteva minute bune. O sală întreagă, plină ochi, s-a ridicat în picioare să aplaude 3 oameni. Actorii au emoționat spectatorii. Spectatorii au emoționat actorii.

Momentul ăla în care tu stai pe scenă și te aplaudă o sală întreagă timp de câteva minute, cred că este ceva unic, ceva ce nu poate fi descris în cuvinte. Mie mi se pare ceva atât de emoționant și de frumos încât îmi dau lacrimile de fiecare dată. E impresionant de-a dreptul.

Sursă foto: Red Nose Society

Actoria e o meserie. O meserie ca oricare alta. Noi mergem lunea la birou și apoi așteptăm să vină weekend-ul. Actorii își fac meseria cu pasiune, nu din obligație sau pentru bani. Fac asta cu sufletul și se vede. Nu cred că actorii se trezesc dimineața cu gândul „of, azi iar e luni și trebuie să merg la lucru…”

Pe scenă, cel puțin, nu se vede așa ceva. Se vede doar pasiune și plăcere. Nimic altceva. Eh, și atunci vin eu și vă întreb: de câte ori ați fost voi aplaudați minute în șir la jobul vostru? De câte ori v-au dat lacrimile când ați terminat un proiect? De câte ori?

Pai și atunci, oare n-o fi actoria cel mai frumos job din lume? Cum să nu îți placă să fii aplaudat și apreciat și iubit după fiecare spectacol? E ceva unic, ceva ce doar actorii trăiesc. Sau cel puțin mie așa mi se pare.

În concluzie, pe lângă îndemnul de a citi cartea vreau să vă recomand să mergeți să vedeți și spectacolul pus în scenă de oamenii ăștia faini de la Red Nose Society. În seara asta sunt la Arad. Mergeți să-i vedeți și jur că nu o să regretați. Pe pagina lor de Facebook găsiți programul spectacolelor pentru perioada următoare. Din câte am văzut vor duce Micul Prinț și la Sibiu, Brașov și București. Mergeți să-i vedeți!

Și vă mai spun doar atat:


Dacă muncim numai pentru bunurile materiale, ne clădim singuri temniţa.


Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry

Dacă ți-a plăcut, trimite articolul și prietenilor tăi