Se pare că am făcut o mică serie de articole cu „O părere sinceră despre…”. Îmi place cum sună și cred că exprimă cel mai bine faptul că ceea ce spun eu aici e doar o părere și vă vorbesc subiectiv, despre cum funcționează pentru mine anumite produse. Azi a venit rândul noilor game de produse Yves Rocher pentru curățarea și demachierea tenului.

5 game noi de produse Yves Rocher

  • Pure Algue – ingredient activ: micro-algele Tetraselmis – Hidratează, oxigenează și tonifică – Ideală pentru tipul de ten normal spre mixt.
  • Pure Menthe – ingredient activ: mentă piperată – Purifică, revitalizează – Ideală pentru tenul mixt spre gras sau cu imperfecțiuni.
  • Pur Bleuet – ingredient activ: albăstrele – Liniștește, calmează, protejează – Ideală pentru zona sensibilă din jurul ochilor.
  • Pur Camomille – ingredient activ: mușețel – Calmează, protejează – Ideală pentru tenul sensibil.
  • Pur Calendula – ingredient activ: gălbenele – Calmează, regenerează, netezește – Ideală pentru tenul matur, predispus la uscăciune.

+96% ingrediente biodegradabile

Ceea ce îmi place mie foarte mult legat de brandul Yves Rocher este faptul că au o grijă deosibtă atât față de clienți cât și față de mediu. Pe lângă faptul că branding-ul și design-ul ambalajelor consider că e next level, au o grijă deosebită față de mediul înconjurător și au o campanie foarte faină de promovare a obiceiurilor eco-friendly. Ambalajele produselor sunt concepute ecologic, garantează biodegradabilitatea acestora, iar formulele produselor conțin ingrediente naturale în proporție de 94-99%.

Am primit spre testare 3 dintre cele 5 game noi de produse.

Cei de la Yves Rocher au făcut o alegere foarte faină și mi-au trimis fix produsele de care avea nevoie tenul meu. Astfel, am primit:

  • Apă micelară demachiantă cu efect purificator – Pure Menthe
  • Mască purificatoare cu argilă – Pure Menthe
  • Spumă pentru curățarea și oxigenarea tenului – Pure Algue
  • Demachiant expres pentru ochi – Pur Bleuet
  • Apă florală de albăstrele bio – Pur Bleuet

Sinceră să fiu, îmi plac toate cele 5 produse, dar preferatele mele sunt cele din gama Pur Bleuet.

Spuma de curățare Pure Algue

Își face foarte bine treaba chiar dacă nu mai folosisem de mult un astfel de produs. Mă obișnuisem cu gelurile de curățare și uitasem cum e să folosești o spumă. Cu toate că e eficientă și își face bine treaba, cred că prefer mai mult gelurile, așa că, după ce termin spuma o să încerc și gelul de curățare din gama Pure Algue. Pur și simplu mi se pare că „se topește” prea repede spuma pe față… :)))

Despre apa micelară și masca purificatoare din gama Pure Menthe n-am nimic de comentat. Eu folosesc apă micelară pentru demachiere de ani de zile așa că tare m-am bucurat să încerc și apa micelară Pure Menthe de la Yves Rocher. Îmi place că nu-mi irită ochii (ceea ce pățeam des cu alte ape micelare) și nu-mi usucă tenul. Faza e că eu nu mă dau cu font de ten și nu folosec produse waterproof ca să vă spun cât de eficientă este în aceste cazuri. Dar pentru machiajul meu: corector, rimel, fard, tuș, funcționează perfect.

Masca de față cu argilă Pure Menthe

Îmi place maxim. În general eu sunt fana numărul 1 a măștilor tip șervețel pentru că mi se par mai ușor de folosit. Le pun, aștept un pic, le dau jos, masez și gata. Nu trebuie să îndepărtez, să clătesc etc. Ei bine, masca cu argilă din gama Pure Menthe nu e tip șervețel, așa că am fost un pic reticentă la început, dar am zis că trebuie să-i dau o șansă. Și nu-mi pare rău că am făcut-o.

Am aplicat-o foarte ușor cu o pensulă, am lăsat-o aprox. 5 minute să acționeze, după care am îndepărtat-o cu apă. M-am bucurat că se îndepărtează super ușor și că nu mi-a lăsat fața uleioasă, așa cum pățeam cu alte măști. De când o am, am folosit-o de 2 ori și sunt super încântată de rezultate: tenul rămâne mat, reduce excesul de sebuum și micșorează porii.

Pur Bleuet – gama mea preferată

Cel mai și cel mai mult dintre toate produsele încercate de la Yves Rocher mi-a plăcut demachiantul expres pentru ochi din gama Pure Bleuet. După cum v-am spus și mai sus, eu obișnuiesc să mă machiez mai mult în zona ochilor. Mă dau zilnic cu fard de pleoape, rimel și corector, iar ocazional folosesc și tuș sau creion dermatograf. Așadar, zona ochilor mei e mereu supusă stresului, ca să zic așa. Restul feței se bucură doar de hidratare, în timp ce ochii mei duc tot greul machiajului. Tocmai de aceea, atunci când vine vorba de demachiere acord o atenție deosebită acestei zone.

M-am chinuit o perioadă până să găsesc demachiantul perfect pentru mine, care s-a dovedit a fi o apă micelară. Am încercat și cremă demachiantă și lapte demachiant, dar n-a funcționat nimic ok pentru mine. Ba nu îndepărtau bine machiajul, ba mă usturau ochii, ba îmi uscau tenul. În fine, până la urmă am reușit să găsesc o variantă cu care mă împac bine de câțiva ani. Nu credeam că voi găsi un produs mai bun, în acest sens dar iată că demachiantul expres pentru ochi Pure Bleuet mi-a demonstrat contrariul.

Când l-am primit eram super convinsă că n-o să-l pot folosi pentru că e genul de produs bifazic cu care eu nu prea m-am împăcat niciodată. Eh, de fapt, a fost dragoste la prima încercare. Încă din prima seară când l-am folosit am rămas suprinsă de cât de repede și delicat înlătură rimelul de pe gene. Nu a fost nevoie să inisit foarte mult cu discheta demachinată în jurul ochilor, că toate produsele aplicate dispăruseră. Nu mă usutură ochii, nu îmi usucă pielea, îndepărtează foarte ușor machiajul. Ce-aș putea cere mai mult?

În plus, mi se pare că și hidratează pielea din zona ochilor, astfel încât, uneori după ce mă demachiez nu mai simt nevoia să mă dau cu cremă hidratantă. Am văzut că din aceeași gamă mai este și un demachiant delicat pentru ochi sensibili. Mie mi se pare că acesta este cel mai delicat demachiant pe care l-am folosit până acum, deci nu știu cum ar putea altul să fie și mai delicat… :)))

Apa florală cu albăstrele bio e un produs nou pentru mine. Nu mai folosisem așa ceva până acum. Am avut la un moment dat o apă termală, dar apă florală niciodată. Mi-a atras atenția faptului că e o apă pentru ochi care promite să calmeze și să revigoreze ochii obosiți. Sinceră să fiu am folosit-o aproape în fiecare seara dar nu știu ce efecte ar trebui să văd. Simt că-mi calmează pielea din jurul ochilor atunci când o folosesc dar nu știu ce efect ar putea avea asupra ochilor. Poate că n-am avut eu ochii foarte obosiți sau cine știe…? Spuneți-mi voi cum vi se pare dacă ați folosit-o.

În concluzie, pot spune că sunt foarte încântată de noile game Yves Rocher și sunt foarte fericită că am avut șansa să le încerc. Cu siguranță voi rămâne fidelă demachinatului pentru ochi și măștii cu argilă. În rest sunt convinsă că voi încercat și celelalte produse din gamele potrivite tenului meu pentru a vedea care mi se potrivesc cel mai bine.

Așadar, rutina mea de îngrijire a tenului s-a schimbat puțin dar sunt foarte încântată de ea. Spuneți-mi voi ce produse de îngrijire/curățare a tenului foloțiti? Le-ați încercat pe acestea de la Yves Rocher? Hai să povestim în comentarii.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns