Când e gata luna noiembrie și se termină nebunia legată de zilele mele (ziua de naștere + cele de nume) începe nebunia sărbătorilor de iarnă. Și până să ajungem să ne bucurăm de sarmale, cozonaci, brazi și Moș Crăciuni, trecem prin ceea ce numim: Ziua Națională a României.
E ziua aia în care mândria de a fii român dă pe-afară din unii și inundă așa internetul. Că în lumea reală, nu prea ne sinchisim de treaba asta. Atârnăm un tricolor la geam și poate agățăm și unul pe mașină, dar cam atât. Nu prea ieșim din casă că-i frig și oricum, parada aia militară e aceeași în fiecare an.
Eh, dar pe Faceebok și pe social media, în general, treaba e cu totul alta.
Se fâlfâie drapelul tricolor pe toate paginile și se dă copy-paste la versuri din Imnul Național. Suntem mândri… băă, da’ mândri, nu jucărie. Vorbim (sau mă rog, scriem) cu patos despre cât de mult iubim țara asta și despre eroii neamului. Despre ce țară frumoasă avem și ce munți falnici și ce câmpii frumoase și doamne, ce păduri și ce oameni minunați are țara asta.
Oamenii ăia minunați care merg la ski în Austria, care lasă peturi de bere în pădure și care taie pădurile și le vând la străini. Ăia-s minunații. Ăia-s mândri că-s români, mă nene mă.
Dă p-afară mândria din noi. Ne iese pe nas. Atât de mult ne iubim țara asta. Atât suntem de mândri. Dar știți ce e nașpa?
Mândria asta are termen de valabilitate de o zi.
Din 2 decembrie deja ne uităm după rețete de salate beouf, calculăm câți cozonaci trebuie să facem și pe cine chemăm la masă de Crăciun. Gata cu mândria. Gata cu România.
Se termină toată povestea asta de dragoste brusc. Ca și când nici n-ar fi existat vreodată.
Și-apoi apare câte un eveniment gen: Caracal, Bărila, sau de ce nu… alegerile prezidențiale și atunci ne dăm seama că țara asta e nasoală, că numai la noi se paote întâmpla așa ceva, că vai ce candidați de cacao avem, că vai și of și ce să vezi. Victime peste victime. Ne dăm cu curulețu’ de pământ că așa nu se mai poate, că nu mai suportăm, că dacă iese Dăncilă președinte emigrăm toți.
Bă băite… da’ unde-i toată mândria și iubirea și respectul ăla pentru țară? În momentele alea nu suntem tot români? Atunci nu mai vedem munții și tradițiile și oamenii minunați? Atunci expiră mândria, huh?
E nasol, tati. E nasol.
Și știți de ce e nasol? Că nu știm să apreciem ceea ce avem și nu știm să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Sunt și bune și rele în țara asta și știu că uneori par că sunt mai multe rele, dar oare a cui e vina? E vina țării? A pământului ăsta de 238.397 km²? Ăsta-i de vină? Pădurile? Munții? Cine?
Noi. Noi suntem de vină pentru tot ceea ce se întâmplă rău în țara asta.
Ceea ce e bun și frumos am luat de-a gata și ne-am însușit. Ne-am însușit peisajele, frumusețile naturale, evenimentele fericite, oamenii geniali născuți și crescuți aici. Luăm ca mărci ale unei țări perfecte lucrurile frumoase și uităm că avem și minusuri. Mari. Uscăciunile alea din pădure despre care nu prea vorbim, cu care nu ne mândrim. Atunci aruncăm cu noroi. Suntem ca niște copii care râd și țopăie până își scapa acadeaua în nisip. Atunci nu e vina lor. Plâng și vor alta. Așa facem și noi.
Ne mândrim, dansăm și ne pupăm cât e soare afară și pe cer sunt doar norișori roz. Când se împute treaba aruncăm cu pietre și ne ofticăm și căutăm bilete de avion să emigrăm spre țările calde.
Na… ce să zic. Hai să fim români în fiecare zi și să ne acceptăm condiția de „geniu neînțeles”. Hai să nu ne mai dăm cu curu’ de pământ când nu ne convine ceva și să încercăm să schimbăm lucrurile. Hai să nu mai aruncăm gunoi pe jos, hai să nu mai tăiem pădurile, hai să nu mai fim răi nici cu natura, nici unii cu alții.
Hai să ne iubim țara fix așa cum e ea în momentul de față, și să schimbăm ceea ce e vital de schimbat. Hai să ieșim la vot atunci când trebuie. Hai să mergem în concediu în țara noastră. Hai să cumpărăm produse românești. Hai să facem bine. Nouă, țării și celor din jur.
Hai să fim mai buni fără să ne mândrim prea tare cu asta.
Hai să fim buni la noi în ogradă (a se citi „comunitate”).
Hai să lăsăm ceva bun în urma noastră.
Hai să nu mai fim noi atât de mândri, ci să-i facem pe cei care vin după noi să fie mândri.
Hai să atârnăm tricolorul ăla în geam și să-l lăsăm acolo și după ce trece 1 decembrie. Că n-are dată de expirare.
Hai să nu mai fim mândri de lucrurile pe care le-am primit de-a gata.
Hai să fim mândri de ceea ce-am făcut noi, cu mânuțele și cu creierașele noastre.
Atât.
