Așa se vede lumea prin ochelarii mei

Avem sau n-avem timp?

Vă spuneam acum câteva zile pe Facebook că m-am puturoșit (în ceea ce privește blogul). Dar, sinceră să fiu, în rest, nu-s chiar puturoasă. Merg la job (pentru că da! În sfârșit m-am angajat!), mai gătesc câte ceva, mai bag câte-o tură de haine la spălat, mai lucrez la câte un proiect personal, mai văd câte un episod dintr-un serial, mai citesc câte o pagină, două…

🙈 Știu că m-am puturoșit în ultimul timp în ceea ce privește blogul #Andrelaro, dar să știți că în rest mai mișc, mai…

Publicată de Andrela.ro pe Joi, 4 iulie 2019

Deci pot spune cu mândrie că mi-am depășit condiția de plantă (în care eram acum, nu foarte mult timp).

Eh, dar am totuși o problemă:

N-am timp!

M-am surprins destul de des spunând acest lucru și am început să mă gândesc mai bine la treaba asta…

În copilărie, abia așteptăm să creștem, să devenim adulți, să fim oameni mari, că e cool să fii mare, „să n-ai nici o grijă”, să nu te cheme nimeni în casă la ora X și să nu dai socoteală nimănui despre ce faci, unde mergi și mai ales, cu cine.

Photo by Caleb Woods on Unsplash

Copiii au tot timpul din lume și, cu toate astea, se plictisesc

Îmi aduc aminte de câte ori o chinuiam pe Doinița și o convingeam să se joace cu mie de-am magazinul pentru că MĂ PLICTISEAM.

Ea îmi tot spunea să pun mâna pe o carte, dar n-avea cine să o asculte. Mă visam vânzătoare așa că am spirit de antreprenor din fragedă pruncie :)).

Timpul e ceva relativ

Prin ochi de adult, timpul se vede ca un lucru finit, care se termină, ceva ce ne este necesar, dar cu toate astea nu-l avem atât de mult cât ne-am dori noi.

Prin ochi de copil, timpul nu există. Nu există deadline-uri, nu există „mâine” și singura imagine a ceea ce ar putea însemna bătrânețea sunt bunicii. Dar și ei sunt nemuritori așa că nu-i o treabă chiar atât de serioasă timpul ăsta…

Bun. Deci…

Copiii se plictisesc pentru că au prea mult timp liber la dispoziție și nu știu cum să-l gestioneze, iar adulții n-au timp să se plictisească. Și e așa un paradox faptul că fiecare copil visează să crească, dar nu știe ce-l așteaptă, de fapt…

Noi nu mai avem timp să ne plictisim,

…cu toate că uneori am vrea. Nu avem timp să facem nimic, ba chiar, am învățat „să ne facem timp atunci când simțim că rămânem fără. Și atunci… cum putem spune că timpul trece, că se termină? Cum se termină dacă noi ne facem timp să ieșim la o cafea cu X, ne facem timp să băgăm măcar o mașină de rufe la spălat în weekend, ne facem cumva timp să vedem și ultimele 2 episoade din serialul preferat?

Photo by Christopher from Pexels

Ne facem timp…

… și tot nu ne ajunge. Știm cu toții că „time is money” și vreau să vă zic că am aflat recent și câți money. Cum am aflat? Păi… într-o dimineață a sunat alarma la 6:30, am zis că mai stau până la 7. La 7 am oprit-o din nou și ce să vezi… când am deschis ochii era 8:45.

Eh, faptul că am dormit aproape 2 ore în plus (să zicem că m-aș fi trezit la 7) m-a costat 25 de lei. Atât mi-a luat Uber-ul până la birou. N-am avut încotro. Deci, o oră de somn e cam 12-13 lei. Asta pentru că era vremea faină și era destul de târziu că altfel mă costa și mai mult… :)))

Na… și ăștia mici, au timp să doarmă la prânz. Ba chiar, mai și comentează când îi pun mămicile la nani. AU TIMP SĂ DOARMĂ LA PRÂNZ! Tu ai timp? Eu abia reușesc să dorm noaptea. Încerc să mă conving să mă pun în pat la ore decente, dar nu-mi iese de fiecare dată.

Photo by Pixabay from Pexels

Așa stă treaba cu timpul. La început avem prea mult, apoi începe să se termine, ne facem altul și apoi… apoi nimic.

Ne naștem cu timp, dar nu știm să profităm de el. Nu-l apreciem apoi plângem după el și ne dorim să aibă ziua mai mult de 24 de ore. Avem prea multe lucruri de făcut și prea puțin timp, nu-i așa?

Care să fie soluția, oare?

Nu știu care e soluția, dar vă zic ce fac eu în sensul ăsta… Eu încerc să-mi pun zilele pe foaie, că altfel nu-mi dau seama ce se întâmplă și cum zboară săptămânile. Am impresia că sunt într-o continuă așteptare a weekend-ului. Și vine. Și trece. Și iar vine, și tot așa.

Îmi planific ziua ca să pot vedea la sfârșit câte lucruri am făcut în 24 de ore și e fain.

Zilele alea pline și obositoare, pe care le urăsc la un moment dat, sunt cele mai faine, de fapt. Sunt cele mai pline, cele mai productive și îmi dau cea mai mare satisfacțe.

Photo by Anete Lūsiņa on Unsplash

Un alt lucru pe care-l fac pentru a-mi lungi ziua e să fac mai multe lucruri care-mi plac și mai puține care nu-mi plac. Spun mai des „NU” și încerc să-mi ocup ziua cu lucruri care mă fac fericită, care mă fac să zâmbesc sau să mă simt bine. Așa, zilele sunt mai frumoase și timpul parcă trece cu rost.

Ziua are 24 de ore pentru fiecare dintre noi. Depinde de fiecare cum alege să împartă și să petreacă orele astea.

Voi cum „vă faceți timp”? Sau, dacă îmi permiteți să vă întreb: pentru ce v-ați făcut timp ultima dată?

Tic-tac.

Dacă ți-a plăcut, trimite articolul și prietenilor tăi

Lasă un răspuns

Close Menu