De fel, sunt o persoană extrem de comodă. Îmi place la nebunie să fiu acasă, în habitatul meu natural, să fiu eu. Prefer lucrurile simple și liniștea. De cele mai multe ori evit să ies din casă când știu că e aglomerat în oraș, evit mall-urile cât de des pot, nu-mi plac cluburile și locurile agitate. Prefer plimbările pe malul Begăi, cafenelele discrete, parcurile și librăriile. Poate vă întrebați ce m-a apucat de vă spun toate astea…
Păi, așezați-vă un pic că vreau să vă povestesc ceva.
Mi-am propus să ies un pic din cocon și să părăsesc cât pot de des zona mea de confort. Vreau să fac lucruri noi care să mă provoace un pic. Vreau să întâlnesc situații care să-mi fie incomode dar utile, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Treaba asta cu scrisul nu se potrivește deloc unui om care stă toată ziua în casă și se uită pe pereți, fie că e vorba despre pereții casei sau despre „pereții” de pe Facebook. Nu se potrivește pentru că atunci scriitorul n-ar mai fi scriitor. N-ar avea despre ce să scrie. Să fim serioși, că baliverne pe bandă rulantă poate scrie oricine, doar că genul ăla de creații nu le citește oricine.
Din punctul meu de vedere, un blogger sau orice om care vrea să-și exprime public o părere, trebuie să aibă în primul rând, un subiect despre care să vorbească (sau să scrie). Subiectele nu cresc în ghiveci și nici pe pereți ca mucegaiul. Subiectele le găsim de cele mai multe ori afară. Afară – în lumea reală – acolo sunt cele mai multe subiecte despre care poți scrie până nu mai poți – vorba aia.
Așa am ajuns eu la concluzia că zona mea de confort trebuie părăsită cât mai des posibil. Vreau să ies mai mult din casă, vreau să particip la evenimente, să călătoresc, să cunosc oameni, să aflu povești. Vreau să nu mai zac în pat uitându-mă la seriale tot weekendul, vreau să nu mai vin de la birou și să mă cocoț în vârful patului ca o cloșcă. Vreau să fac lucruri. Mi-e sete de „nou”, mi-e sete de activități. Simt că am hibernat o perioadă destul de lungă și nu-mi place deloc chestia asta. Cu toate că iarna încă e stăpână pe oraș, hibernarea a luat sfârșit!
Ies din bârlog și încep să-mi dezmorțesc oasele și, mai ales, creierul. Și ca să vă demonstrez că nu vorbesc prostii, mâine dimineață mi-am propus să îmi beau cafeaua într-o locație super drăguță (dar încă nu vă spun unde) și o să car și laptopul și agenda cu mine ca să-mi organizez un pic săptămâna viitoare și viața în general. 🙂
Ăsta e un pas imens pentu mine, ținând cont că duminica trecută m-am trezit la ora 3 (adică 15:00) și n-am ieșit din casă toată ziua. Faptul că vreau să lucrez un pic într-un spațiu public, e din nou o provocare pentru că n-am mai făcut asta niciodată și am impresia că toată lumea se va uita la mine cu toate că știu că nu e deloc așa.
Concluzia e că sunt pusă pe fapte mari. Sper să mă țină vibe-ul ăsta așa pozitiv și să reușesc să ies din starea asta de amorțeală. Încep eu să revin la viață, că natura pare că încă nu vrea.
Aveam în plan să încep toate activitățile astea noi din capul meu în primăvară, dar având în vedere că azi dimineață zăpada era până la glezne, am zis că n-are rost să mai aștept.
Până vine primăvara eu o să fiu deja fresh și o fiu pregătită să-mi beau cafeaua la terasă în fiecare dimineață de weekend fără să-mi fie greu să mă trezesc.
Sper :D.
