Se apropie, cu pași prea repezi, perioada aceea a anului în care toți suntem mai buni. Sau cel puțin așa ne dorim sau așa ne face plăcere să credem. Vine Crăciunul și o dată cu el începe goana după cadouri. Rupem mallurile în două pentru a găsi „cadoul perfect”. Se pune foarte mult accent pe chestiile materiale. în perioada asta, și începem să uităm de lucrurile cu adevărat frumoase. Uităm să facem cadouri din inimă, nu din portofel.
Anul ăsta am decis că vreau să fac bine.
Știți cum se spune că dacă îți dorești ceva cu adevărat, tot Universul conspiră în favoarea ta? Ei bine, eu cred în vorba asta. Altfel cum să-mi explic că au ajuns la mine două cutii pline de cărți, exact când aveam nevoie de ele?
Ok, la început nu știam că am nevoie de ele, dar s-a doveit că au picat fix în momentul potrivit. Dar stați să vă spun toată povestea…
Dacă mă urmăriți pe Instagram (dacă nu, vă invit să o faceți aici: andreea_nastac) ați văzut deja că am postat câteva instastories despre 2 cutii pline de cărți care au ajuns printr-o minune la mine. Bine, poate nu e chiar o minune. Ideea e că o colegă de la lucru mi-a spus că biblioteca unei tanti, care nu mai este printre noi, va fi aruncată la gunoi și dacă vreau îmi pot alege și eu câteva cărți de acolo. Urma să mi le aducă ea la birou.
Nu mă așteptam să fie aproape 100 de cărți…
…dar nu le-am refuzat. Desigur că nu le puteam lăsa să ajungă pe foc sau la gunoi așa că le-am adoptat și le-am adus acasă. Sunt cărți vechi, ale unei femei care probabil le-a iubit și le-a colecționat de-a lungul întregii sale vieți. Fiecare carte are o poveste pe care eu nu o știu. Nimeni nu o știe și nimeni nu o va afla vreodată. E trist, dar iată că asta e dovada clară că într-o clipă se poate duce de râpă toată agoniseala ta de o viață.
Asta e o poveste mult prea tristă și nu vreau să insist asupra ei. Ideea e că aș fi ținut toate cărțile pentru mine dacă aș fi avut unde, dar… ținând cont că nu am loc în casă nici măcar pentru cărțile mele, îmi era imposibil să mai depozitez pe undeva încă 100.
M-am tot gândit ce aș putea face cu ele și de aceea am întrebat pe Instagram dacă e cineva interesat de ele. Aparent lumea ori nu mai are loc în biblioteci ori nu mai citește, că nimeni n-a sărit să salveze nici măcar una dintre cărți. Am fost un pic dezamăgită și mi se strângea sufletul când mă gândeam că voi fi nevoită să le arunc. Apoi, Cristina, prietena mea, a venit cu o idee genială.
Să organizăm un fel de Blind date with a book.
Acest concept arată în felul următor: fiecare carte e ambalată în hârtie, astfel încât să nu se vadă coperta, iar pe ambalaj se scrie un indiciu despre conținutul cărții. Practic, nu știi ce carte cumperi/primești. Ideea mi se pare genială, dar întrebarea era, cine le va cumpăra? Unde le vom vinde?
Tot Cristina a venit cu ideea de a face ceva în scop caritabil.
Să vindem cărțile sub forma unui blind date și să donăm banii. Cui îi donăm? Asta a fost următoarea întrebare, dar muțumită Cristinei am luat legătura cu cei de la Asociația Misiune Pentru Copii. Așa am aflat că în data de 4 decembrie participă la o Expoziție cu vânzare în scop caritabil. Perfect! Le-am povestit despre ideea noastră și astfel, cărțile vor avea un blind date cu oamenii care vor veni la expoziție. Cât de tare e chestia asta? Să cumperi o carte, cu o sumă modică, iar bănuții strânși să fie folosiți pentru a face niște copii fericiți…
Asociația Misiune pentru Copii este o asociație non-profit înființată în scopul identificării şi ajutorării copiilor străzii, a celor din centrele de plasament, a copiilor maltrataţi de părinţi sau a celor abuzaţi fizic şi/sau psihic și integrarea acestora în standardele unei societăți civilizate.
Expoziția cu vânzare în scop caritabil despre care vă spuneam va avea loc marți, 4 decembrie la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”, începând cu ora 18:00.
Acesta este un eveniment caritabil organizat anual de Grupul de suport „Violeta” din cadrul Asociatiei Oncohelp, format din paciente cu cancer de sân. Evenimentul este organizat în colaborare cu Grupul de suport „Curcubeul” al Asociatiei Împotriva Cancerului Timisoara și Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” Timișoara.
În cadrul expoziției vor fi prezentate tot felul de articole cu specific de Crăciun. Printre aceste produse, la standul Asociației Misiune pentru Copii vor fi și cărțile mele. Ambalate frumos, vor aștepta să fie luate acasă în schimbul unei sume semnificative. Scopul principal este strângerea de fonduri pentru a ajuta copiii familiilor nevoiașe acum, în preajma sărbătorilor.
Eu nu pot decât să mă bucur enorm că am găsit o soluție pentru a salva cărțile și iată că, ele, la rândul lor vor aduce zâmbetul pe buzele unor oameni care chiar au nevoie de asta.
Până acum am ambalat 33 de cărți și mai am o cutie întreagă.
Acum le pregătim, le îmbrăcăm în straie de sărbătoare și pe data de 4 decembrie eu și Cristina vom fi prezente la expoziție pentru a da o mână de ajutor la standul celor de la asociație. Mă bucur enorm de mult că am ocazia să fac un lucru atât de frumos.
Nu vreau să mă laud, că nu-i frumos. Știu.
Eu voiam doar să vă spun povestea celor două cutii cu cărți și să vă invit și pe voi la evenimentul despre care v-am tot povestit mai sus. Eu cred că va fi super frumos și abia aștept să merg acolo.
De asemenea, dacă vreți să ajutați și voi, în orice fel, lăsați-mi un mesaj.
Să facem bine!
Că rău e destul pe lumea asta…