Ultima cursă spre Woodstock de Colin Dexter este o carte pe care am cumpărat-o din greșeală. Dap. Acum câțiva ani am intrat într-o librărie cu gândul să-mi cumpăr Dexter. Vise întunecate. Tocmai terminasem serialul și voiam să încep și cărțile. Știam că sunt mai multe așa că am zis să le iau pe rând. Am găsit primul volum și lângă el era o carte cu coperta gri pe care scria mare, cu roșu, „DEXTER”.
Am crezut că e volumul 2.
N-am citit titlul decât după ce-am ieșit din librărie. Am văzut acolo „Ultima cursă spre Woodstock” și mi-am dat seama că n-are nici o legătură cu Dexter pe care-l căutam eu, ci e doar o coincidență de nume și o neatenție din partea mea. Practic am cumpărat cartea asta fără să-i citesc titlul.
A stat ani buni prin bibliotecă, prin cutii și am cărat-o după mine prin toate locurile în care m-am mutat de-a lungul timpului. Nu i-am acordat niciodată atenție. Asta până acum vreo câteva săptămâni când mi-am adus aminte de ea și am citit descrierea de pe spate:
La ora la care întunericul stă să coboare, două fete tinere și frumoase așteaptă autobuzul. Acesta întârzie, iar fetele nu mai au răbdare să aștepte: vor face autostopul.
Inspectorul Morse e polițistul britanic tipic: ironic, pasionat de cuvinte încrucișate și de femeile frumoase. Cazul ce-i este încredințat îi va pune la încercare din plin capacitățile de detectiv: o tânără a fost găsită moartă în parcarea unui restaurant. Toate indiciile arată că, înainte de a fi ucisă, a fost agresată sexual. Suspecții ies la iveală unul după altul, dezvăluind treptat o poveste întortocheată și sordidă. Și totul a început cu două fete care așteptau ultima cursă spre Woodstock…
La prima vedere pare un roman polițist clasic: o crimă + un detectiv.
Personal, am citit-o pe nerăsuflate. Îmi plac romanele polițiste, dar nu pot spune că sunt preferatele mele. Prefer mereu un thriller în locul unui roman polițist. Cu toate astea, Ultima cursă spre Woodstock m-a fascinat și m-a prins încă de la primele pagini.
E o poveste suuuper întortocheată și de la pagină la pagină pare că-ți dai seama cine e criminalul, ca mai apoi să-ți schimbi părerea total și să-ți îndrepți atenția spre alt suspect. Până la ultimele 5-10 pagini nu am reușit să-mi dau seama cine o omorâse pe tânăra Sylvia.
Din punctul meu de vedere, cartea asta se apropie de nivelul cărții Pacienta tăcută
O carte căreia mi-am dat seama că încă nu i-am scris o recenzie aici pe blog. Desigur, povestea din Pacienta tăcută e mult mai interesantă și mai captivantă. Cazul din Ultima cursă spre Woodstock nu e chiar atât de dramatic, precum în Pacienta tăcută. Mă refer că e „o crimă clasică”, dacă pot spune așa, dar cu toate astea, pe cât de simplu pare totul la început, pe atât de tare se complică pe parcurs.
Există o mulțime de legături între personaje și asta amplifică și mai tare misterul. Detectivul Morse este extrem de perspicace și întoarce povestea pe toate părțile, astfel încât să afle cine e criminalul. Au fost unele faze cam trase de păr în care-mi venea să-i zic lui Morse: „Daaaaaa măăă! Siiigur. Dar de unde ți-ai dat tu seama așa de treaba asta?” Dar până la urmă părea că tot el are dreptate. 😀
În fine, ideea e că dacă sunteți fani ai romanelor polițiste cu crime și cazuri îmbârligate, zic să-i dați o șansă și acestei cărți. E scrisă într-un limbaj super accesibil și nu te plictisește cu descrieri interminabile. E mult dialog și multă povestire. Chiar și scenele privind crima în sine sunt descrise în așa fel să nu-i deranjeze pe cititorii mai sensibili. Adică am văzut știri de la ora cinci mai „grafice” decât unele scene din cartea asta.
Pe Goodreads i-am dat ⭐⭐⭐⭐⭐/5, ceea ce spune multe despre cartea asta, pentru că nu obișnuiesc să dau note atât de mari decât dacă îmi place ceva cu adevărat.
PS1: Am auzit că există și un serial cu acest detectiv Morse. O să-l caut să văd despre ce-i vorba.
PS2: spuneți-mi în comentarii dacă vreți să scriu și o recenzie pentru Pacienta tăcută. Știu că a cam trecut valul, dar poate mai sunt printre voi oameni care vor să audă o părere și despre ea 🙂
