Dacă primul articol despre excursia în Norvegia a fost unul general, al doilea a fost despre Arendal, iată că a venit timpul să-l scriu și pe cel de-al treilea. Am întârziat destul de mult cu postarea acestui articol, dar am călătorit destul de mult cu CFR-ul în perioada asta, așa că întârzierea e una argumentată, zic eu.
Grimstad
Acest orășel micuț este situat în sudul Norvegiei într-o zonă extrem de frumoasă cu peisaje minunate care mie mi-au rămas întipărită pe retină. Ca să vă faceți o idee despre mărimea Grimstadului, acesta este cu 100 km pătrați mai mare decât Petroșaniul, dar are o populație de aproximativ 22.000 de locuitori. Asta înseamnă că acolo sunt mai puțini oameni decât în Petroșani. Diferența e de vreo 12.000 (Petroșaniul având aproximativ 34.000).
Orașul caselor albe
Nici nu mă mir că localnicii îl numesc așa. Peste tot unde te uiți, pe malul mării, pe stânci, sunt doar case albe. Albastrul mării dă o frumusețe aparte locului și când mă uitam în jur aveam impresia că nu e real. Părea că mă uit la ceva ilustrații sau cărți poștale pe care le cumperi ca suveniruri din diverese locuri.
Nu vă mai spun nimic despre peisaje pentru că am impresia că nu pot să le descriu astfel încât să pot cuprinde ceea ce am văzut. Sper doar că pozele să vă exprime cât mai bine ceea ce nu pot eu să relatez în cuvinte.
17 mai – Ziua Națională a Norvegiei
Noi am prins acestă sărbătoare în Grimstad. D. ne povestise un pic despre cât de frumos este serbată această zi și despre cât de mult se bucură norvegienii în data de 17 mai, dar nu ne așteptam să fie chiar așa.
Portul național
În data de 17 mai, toată lumea iese din casă îmbrăcată în port național. Cine nu are un astfel de costum își ia hainele de duminică și iese în centru la paradă. Și când spun „hainde de duminică” mă refer la faptul că bărbații sunt îmbrăcați în costume cu cravata sau papion și doamnele sunt cât se poate de dichisite și aranjate, îmbrăcate în rochii elegante.
Cam așa arată portul lor național. Doamnele poartă o cămașă albă cu mâneci bufante, cu broderie frumoasă, accesorizate cu bănuți de aur/argint (în funcție de buget), cu vestuță și fustă lungă. Culorile și broderiile diferă în funcție de zona din care sunt, dar în principiu croiala este la fel.
Domnii au costume de stofă negre, verzi, crem sau culori pământii din câte am observat eu, cu cămăși, pălării, pantaloni trei sferturi, ciorapi lungi de lână și niște pantofi care mie personal mi-au adus aminte de cei specific olandezi…
Într-un fel costumele lor naționale seamănă cu cele ale nemților, sau cel puțin mie așa mi se pare. Până la urmă, și ei par a fi nemți, cu părul lor blond, ochii albaștri și pielea albă. 🙂
Sinceră să fiu, costumele noastre tradiționale sunt mult mai frumoase decât ale lor, dar din păcate noi nu le purtăm cu atâta bucurie și mândrie așa cum o fac ei. În România mai găsim costume populare doar la sat sau în muzee. În Norvegia, costumul popular îl vezi peste tot în data de 17 mai pentru că majoritatea oamenilor îl poartă, indiferent dacă locuiesc în Oslo sau într-un sătuc uitat de lume.
Paradele
După ce toată lumea e gătitiă și aranjată frumos, iese în centru, la paradă. În Grimstad, am văzut două parade: una a elevilor și una a cetățenilor.
Ca să înțelegeți un pic contextul pot să vă spun așa: lumea se așază pe lângă pereții caselor, de-a lungul străzii înguste și astfel se face un culoar luuuuung care înconjoară oarecum orașul. Prin mijlocul oamenilor trece parada.
Parada elevilor
Fiecare clasă, de la mic la mare, în frunte cu învățători/profesori, defilau fluturând stegulețe și cântând prin mijlocul oamenlor. Copilașii ăia mici îmbrăcați în costum popular erau un deliciu. Toți cântând, mergând frumos, civilizat fără circ și fără să se-mpingă unul pe altul. Deliciu vizual. 🙂
Trebuie să menționez faptul că în toată nebunia asta n-a existat nici un jandarm, nici un organ de poliție, nici un gard de protecție care să delimiteze traseul coloanei de oameni, nici un polițist de la rutieră care să dirijeze traficul.
Practic, în data de 17 mai, timpul se oprește și toată lumea ia parte la paradă demonstrând faptul că acolo există o comunitate foarte civilizată și foarte bine închegată.
Parada cetățenilor
După ce defilează elevii, încep restul cetățenilor. Asta înseamnă că fiecare locuitor din Grimstad care face parte dintr-un grup/club anume defilează prin fața celorlalți, demonstrând faptul că este mândru de ceea ce face și cumva, recunoscător pentru faptul că trăiește acolo.
Ca să înțelegeți mai bine: la paradă au defilat grupri de: pompieri, fanfară, clubul de baschet, handbal, volei, echitație, dans, karate, cercetași, înotători, gimnaști, grupul seniorilor, grupul minorităților, al persoanelor cu dizabilități, cel al pasionaților de motoare, cel am pasionaților de mașini de epocă și lista mai continuă…
E un vibe așa de fain să fii acolo, în mijlocul mulțimii și să-i vezi pe oamenii ăia, indiferent dacă sunt tineri sau bătrâni, bogați sau săraci cum se bucură și cum își sărbătoresc ziua națională.
Din câte am înțeles, asta e o tradiție extrem de importantă pentru ei și în fiecare an e la fel. Steagul Norvegiei flutură la orice colț, oamenii defilează, cântă, râd și se bucură demonstrând cât de mult își iubesc țara.
Ei sunt mândri de faptul că sunt norvegieni și se simt privilegiați că au șansa să locuiască în această țară. Un elev de clasa a 13a (la ei școala generală are 10 clase, apoi urmează 3 de liceu) a spus că pentru el, ziua națională e mai importantă decât ziua lui de naștere. Cred că asta spune multe despre oamenii ăștia.
Pentru noi a fost o experiență unică și cumva, pe mine m-a întristat într-un fel. Mi-ar fi plăcut ca și în România să se sărbătorească 1 Decembrie la fel de frumos, să fim la fel de fericiți că trăim în România, dar… din păcate nu e așa.
Ce să vă mai spun? Că nu mânca nimeni semințe, nu bea nimeni bere la pet, nu arunca nimeni gunoi pe jos și că nu era nici o tarabă cu chinezării/icoane/gogoși/bere?
Oamenii ăia n-au ieșit la paradă pentru că nu aveau ce face acasă. Au fost acolo pentru că ei sunt uniți și formează o comunitate în adevăratul sens al cuvântului. Erau acolo părinți cu bebeluși, adolescenți, tineri, bătrâni și foarte bătrâni. Toți se bucurau la fel. Aveau aceeași stare de bine, emanau aceeași energie. Nimeni n-a obligat pe nimeni să vină acolo. Au venit pentru că așa au vrut!
Închei prin a vă spune că nu credeam că niște oameni pot fi atât de fericiți și de recunoscători doar pentru faptul că s-au născut sau pentru că trăiesc într-o țară. Oamenii acolo nu sărbătoreau orașul lor, își sărbătoreau țara ca un întreg. Nu conta că unul era din sud și altul din nord, erau toți norvegieni și doar asta conta.
Cumva, experiența asta m-a făcut să mă gândesc un pic altfel la țărișoara asta a noastră și cumva mi-a părut rău de ea știind că nimeni nu a sărbătorit-o vreoadată nici pe jumătate din cum e sărbătorită Norvegia.
Mi se rupe sufletul, dar cumva, după ce-am văzut pe data de 26 mai cred că mai există o fărâmă de speranță. Poate într-o zi o să ne mândrim și noi cu faptul că trăim în țara asta… Poate!
