Andrela.ro

Aquaman: mixul perfect de legende și supereroi

Aseară am strâns gașca și am fost să vedem Aquaman la CinemaCity. Băieții au vrut să vadă filmul pentru poveste, pentru că DC Universe și pentru că efecte speciale, iar noi, fetele, am vrut să-l vedem pentru că… Jason Momoa ud, în bustul gol. Make sens, huh?

M-am declarat o fană a filmelor cu supereroi încă de când mi-au picat cu tronc Iron Man și Wolverine așa că sunt obișnuită cu bărbații ăștia frumoși salvând lumea. Era chiar culmea să ratez Aquaman în cinema, ținând cont că ultimele filme Marvel apărute le-am văzut tot la cinema. Da, îmi plac mai mult eroii Marvel decât cei DC, dar asta e altă poveste.

Schimbare de cadru – un alt fel de univers paralel

Mi-a plăcut filmul. Mult. Și nu spun asta doar pentru că… Jason Momoa. Chiar mi-au plăcut efectele specale, personajele și mai ales faptul că s-a schimbat un pic cadrul poveștii. Nu ne-a mai atacat nici o rasă extraterestră și n-a călătorit nimeni în trecut.

Au fost foarte faine inserțiile din legende și mi s-au părut chiar educative unele faze. Mi-a mai plăcut și faptul că s-a schimbat cadrul specific poveștilor cu supereroi: metropole, clădiri de sticlă, mașini, claxoane și explozii. Aici am văzut lumea lui Nemo prin ochi de adult, ca să zic așa. Pestișori, delfini, pisici de mare, alge și apă. Multă apă. Printre toate astea era și multă, foarte multă tehnologie, dar asta vedeți voi în film, că nu sunt eu cea mai tehnică persoană. N-are rost să vă povestesc aici că oricum nu mă pricep.

Povestea

Este una drăguțică, din punctul meu de vedere. Spun asta pentru că, deja, filmele cu supereroi devin un pic previzibile. Se ia un individ și se pune în rolul principal. El nu știe încă acest lucru așa că viața lui decurge normal până în punctul X în care își dă seama că are niște puteri super șmechere care îl fac să „diferit” de ceilalți. Cumva ajunge în postura de salvator al lumii. De cele mai multe ori salvează lumea din ghiarele unui apropiat (de preferat, un frate/soră/ceva neam). Au loc niște conflicte care se duc până în punctul în care personajul principal aproape că pierde, dar… SURPRIZĂ! Se răstoarnă carul cu noroc în curtea lui și cumva se întâmplă să salveze lumea. Happy happy, joy joy. Toată lumea e fericită. Inclusiv el, care se alege și cu o gagică faină și… THE END. Sau nu chiar END, pentru că la filmele astea mai primim un mic „hint” din ceva film viitor în timp ce rulează melodia de finish.

Știați asta deja, nu?

Cam așa e și cu Aquaman. Nu vreau să insist pe poveste pentru că nu vreau să stric farmecul filmului. Mie mi-a plăcut combinația asta de legendă+supererou.

Mi-a plăcut povestea de dragoste dintre părinții lui <3 pentru că sunt o femeie sensibilă care se uită la filme cu supereroi și plânge… Și tot din capitolul poveștilor de dragoste… nu vi se pare că duduia din poza de mai sus seamănă cu Ariel (Mica Sirenă)? Cică o cheamă Mera, dar eu tot cred că e Mica Sirenă sub acoperire.

Am totuși două dezamăgiri mici, în legătură cu filmul ăsta: finalul a fost destul de previzibil și Aquaman-ul nostru a stat prea mult timp îmbrăcat! Omul înota pe fundul oceanului cu bluza pe el! Vi se pare normal??

Băieții zic că ei n-au observat asta, dar mă rog…

Concluzia e că merită să mergeți să vedeți Aquaman la cinema, în IMAX. Dacă sunteți fani supereroi și vreți să vedeți ceva un pic altfel, atunci vă recomand filmul ăsta. E bun.

Ce să mai zic?

Vizionare plăcută!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *