A mai trecut un an. Ultimii ani parcă au zburat, dar 2018 a avut o viteză supersonică. A fost un an plin care a adus cu el o mulțime de momente frumoase și mi-a lăsat o  grămadă de amintiri de pus la păstrare. Nu vreau să-mi amintesc momentele mai puțin frumoase, pentru că nu alea sunt importante.

Acum, când Anul Nou bate la ușă m-am gândit să fac un rezumat al anului ăsta nebun care își face bagajele să plece. Pentru mine, 2018 a însemnat:

Andrela.ro

La începutul anului mi-am luat inima în dinți și am dat drumul blogului meu de om mare. Chiar dacă din 2009 scriam pe bloguri mai mult sau mai puțin citite, 2018 a fost anul în care m-am hotărât că vreau să cresc. Așa s-a născut Andrela.ro și sunt extrem de fericită datorită acestui lucru. Simt că ăsta e unul dintre cele mai faine lucruri pe care le-am făcut anul ăsta. 

Chiar dacă nu am fost foarte constantă și nu am scris atât de mult pe cât mi-aș fi dorit, iată că blogul meu a supraviețuit și crește zi de zi. Încet, dar sigur. Am avut momente în care am fost o mamă denaturată și l-am neglijat, dar promit că în 2019 lucrurile vor sta un pic altfel. Am planuri mari!

#BloggerLife

Datorită blogului am cunoscut niște oameni minunați. Am intrat timidă în comunitatea bloggerilor din Timișoara. Mulțumită Andrei și Teodorei comunitatea asta a prins contur și nu pot decât să le mulțumesc că sunt atât de drăguțe și de implicate în toată nebunia asta. Tot datorită lor și lui Alin am legat o prietenie drăguță cu Kapa Center și am mers cu maaare drag la evenimentele organizate de ei.

Oamenii ăștia 3 sunt un fel de supereroi ai bloggingului timișorean așa că tot mulțumită lor am putut participa și anul ăsta la November Notes in Social Media care a fost un eveniment foarte fain de la care am plecat cu o grămadă de idei, unde am văzut și am ascultat live oameni minunați pe care îi urmăream deja.

Apogeul vieții mele de blogger cred că a fost participarea la Webstock. Excursia la București și conferința în sine sunt niște amintiri tare dragi pe care nu le voi uita prea curând. Am simțit că participarea la Webstock a fost momentul în care mi s-au recunoscut (indirect) meritele mele de blogger. Atunci am simțit că toată munca și tot sufletul pe care îl pun în fiecare articol nu au fost în zadar.

#PersonalLife

La capitolul ăsta pot spune că e liniște și pace. Lucruri pe care mi le-am dorit mereu. Începutul anului a adus cu el marea mutare. Am reușit să ne găsim un loc pe care să îl numim „acasă” chiar dacă e o amărâtă de chirie. Mi-am dat toată silința să personalizez căsuța în așa fel încât să ne simțim „acasă” și cred că am reușit.

Se spune că atunci când ai omul potrivit lângă tine, toate lucrurile sunt mai frumoase. Exact așa e. De când a apărut Domnul P. în viața mea totul e mai simplu și eu sunt mult mai liniștită. Mi-e sufletul liniștit și simt că pot merge până la capătul lumii de mână cu el fără să-mi fie frică.

În capitoul ăsta vreau să menționez și toți oamenii frumoși care mi-au fost alături în anul ăsta frumos. Am legat prietenii cu oameni noi și am strâns și mai tare legăturile deja existente. Știți sentimentul ăla când îți intră un om direct în suflet și ai impresia că îl cunoști de o viață? Asta am pățit eu cu Oli, cu Magda, cu Alin și cu Oana. Au intrat în viața mea ca și colegi, iar acum simt că sunt fix aproape de inima mea de gheață :)). Prietenia mea frumoasă cu Cristina a înflorit și mai mult anul ăsta. Noi avem un stil aparte de a fi prietene, dar suntem mereu acolo una pentru cealaltă. #jmdlbff

Ah, și am uitat să vă spun că am ajuns la vârsta la care merg la nunțile prietenilor mei. Am fost șocată o perioadă, dar mi-a trecut. Acum am înțeles că e normal ca oamenii să facă pasul ăsta, chiar dacă sunt prietenii mei. Nu sunt eu o fană mare a nunților dar am fost cu drag la fiecare nuntă și mă bucur că am fost invitată 🙂 Aștept botezurile, dragii mei!

#AndrelaCălătorește

Spuneam că aș putea merge până la capătul pământului cu Domnul P. Aș face asta. Aș călători în jurul lumii cu el, dar momentan nu dispunem de fonduri suficiente așa că anul ăsta am început cu o călătorie la Petroșani (pentru că nu se putea altfel) apoi am fost împreună în cel mai drag loc de pe Terra: la mamaia la țară. Apoi am vizitat Galațiul și ne-am plimbat mai mult sau mai puțin romantic pe faleza Dunării. Apoi am fost la Radu la Sâmbăta de Sus și la Iulia la Sibiu. Întâlnirile cu oamenii dragi sunt hrană pentru suflet, chiar dacă durează doar câteva ore.

Apoi, în vară am fost într-un roadtrip Timișoara-Bratislava-Praga. A fost superb. Mi-a plăcut tot ce am vizitat, dar cel mai mult cred că mi-a plăcut faptul că ne-am rupt un pic de realitate și am fost doar noi doi. Nu o să intru în toate detaliile pentru că am scris deja câteva articole pe tema asta. Totuși, vă pot spune că Bratislava mi-a intrat direct la suflet. Cehia are autostrada groaznică, dar Praga a fost frumoasă. Sfat: dacă vreți să vizitați Praga, mergeți cu avionul, nu cu mașina!

#AndrelaCitește 

La capitolul cărți pot spune că sunt semi-mândră de mine. Am citit mai mult decât anul trecut, dar mai puțin decât mi-aș fi dorit. Am reușit să termin 15 cărți și 4020 de pagini, conform GoodReads. Toate cărțile pe care le-am citit mi-au plăcut, dar dacă ar fi să fac un top 3, cred că ăsta ar fi:

  1. Cu ultima suflare – Paul Kalanithi
  2. Mințile lui Billy Milligan – Daniel Keyes
  3. Sapiens: O scurtă istorie a omenirii – Yuval Noah Harari

Pe profilul meu de GoodReads găsiți toate cărțile pe care le-am citit sau pe care vreau să le citesc.

Tot legat de cărți, am în cap o campanie pe care sper să o pot face să devină realitate în 2019.

#AndrelaCinefila

La capitolul filme pot spune că stau foarte bine. Cred că am văzut minim 70 de filme anul ăsta. M-am oprit cu numărătoarea undeva pe la 50. Am descoperit HBO Go și Netflix așa că era culmea să nu profit de asta. Mi-e greu să fac un top, dar pot spune că cele 3 care mi-au rămas la inimă ar fi:

  1. Interstellar – pe care l-am vazut a 2a oară anul ăsta
  2. The Book of Eli
  3. Și toate filmele cu supereroi: Deadpool 2, Avengers: Infinity War, Wonder Woman, Aquaman, etc :)))

În ceea ce privește serialele, am făcut o pauză anul ăsta. Am mai văzut episoade din serialele pe care le urmăream deja: Arrow, Once Upon A Time și am început să mă uit cu Domnul P. la Mr. Robot. În rest, aștept Game of Thrones!

Cam așa a fost anul meu. A fost un an nebun, în care s-au întâmplat multe și am învățat multe. Aștept 2019 pentru că am niște planuri mari care abia așteaptă să fie puse în practică. Încă sunt în capul meu, toate. Urmează să fie trecute pe hârtie, apoi aici pe blog. Dar asta se va întâmpla în ianurare 2019.


Acesta este ultimul articol de pe anul ăsta. Andrela.ro va intra în renovări până în ianuarie. După cum spuneam, am planuri mari! 

Chiar dacă nu voi mai scrie aici, voi fi activă pe Facebook și pe Instagram: @andreea_nastac.


Așa că eu vă urez de pe acum un An Nou magic, frumos și plin de sănătate și de inspirație!

Vă mulțumesc din suflet că mă citiți și că ați fost alături de mine în anul ăsta. Datorită vouă, Andrela.ro crește și se dezvoltă. Promit să nu vă dezamăgesc!

Să ne revedem cu bine în 2019, mai frumoși, mai voioși și mai buni!

Nu uitați să intrați zâmbind în noul an!

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns