Duminicile sunt făcute pentru relaxare. Sunt zilele alea când prefer să vegetez în casă, să nu fac nimic special, să petrec puțin timp de calitate cu oamenii dragi. Duminica asta am gătit un pic și apoi am fost la cinema. Pândeam de mult niște filme bune și iată că în sfârșit a apărut Avengers: Infinity War. Am văzut toate filmele Avengers și era culmea să-l ratăm tocmai pe ăsta așa că am cumpărat biletele online și ne-am dus la Shopping City Timișoara să îl vedem. În primul rând, vreau să vă spun că achiziționarea biletelor online pentru filmele de la Cinema City e cea mai bună soluție. Astfel evitați cozile interminabile și aveți timp să vă luați și o porție de nachos până începe filmul.

Filmele Marvel sunt unele dintre preferatele mele. Îmi plac la nebunie efectele, poveștile, personajele, actorii, acțiunea, tot! Mai are rost să precizez faptul că Robert Downey Jr. este actorul meu preferat? Filmele cu supereroi mi se par perfecte pentru oamenii care vor să iasă puțin din cotidian, din lumea reală. Iubesc filmele SF pentru că mă poartă în lumi pe care mintea mea nu le putea vedea altfel. Pe lângă scenariile apocaliptice și monștrii care amenință lumea, filmele Marvel prezintă și partea umană a supereroilor. Și ei au relații care scârțâie (Iron Man) și ei au o școală de terminat (Spider-Man) și ei au copii de crescut (Ant Man), etc.

Dacă nu știți cine sunt The Avengers, ei bine, vă spun eu pe scurt. Aceștia sunt o gașcă de oameni faini cu diferite super-puteri care s-au hotărât să salveze lumea împreună. Din grupul Avengers fac parte supereroi de care cu siguranță ați auzit: Iron Man, Thor, Captain America, Hulk etc. Nu vreau să vă povestesc prea multe despre ei pentru că povestea e destul de complicată și nu vreau să vă dau spoilere. Ideea e să vă uitați la filme!

Avengers: Infinity War e ultimul film aprărut din această serie și vă spun de la început că merită văzut la cinema. E altfel când vezi acțiunea și efectele la IMax decât când le vezi pe ecranul laptopului. Noi l-am văzut la IMax și nu regret nici un leu din prețul pe care l-am plătit pe bilete.

Acțiunea filmului sună cam așa:

În univers există 6 Infinity Stones și fiecare piatră controlează un anume aspect al vieții: una oferă control asupra realității, alta asurpa timpului, alta oferă puterea absolută, etc. Ați prins ideea.

„Before creation itself, there were six singularities. Then the universe exploded into existence, and the remnants of these systems were forged into concentrated ingots… Infinity Stones.”―The Collector.

Era normal ca cineva să vrea să aibă toate pietrele astea ca să poată controla lumea. Faza faină e că Thanos, cel care vrea să strângă cele 6 pietre, nu vrea să controleze lumea la nesfârșit. Scopul său e simplu. El consideră că resursele universului nu sunt suficiente pentru toți așa că vrea să ucidă jumătate din locuitorii universului, astfel încât cealalată jumătate să trăiască în prosperitate și fericire.

La început pare un plan nobil până îți dai seama că vrea să omoare jumătate din univers. Eh, el e the bad guy.

The good guys, adică The Avengers intră în scenă și încearcă să salveze lumea de planul nebun al lui Thanos. Cum fac asta nu vă mai spun pentru că e prea frumoasă povestea. De-a lungul filmului îi vedem pe supereroii noștri în impostaze destul de nasoale. Când îl vedem pe Thor plângând sau pe Iron Man aproape distrus e destul de dubios. Adică eu mă gândesc că dacă și Iron Man, Thor și Hulk pot fi caftiți la modul nasol, ce să ne mai așteptăm de la oamenii de rând?

Să vă mai spun că suspansul se îmbină perfect cu muzica, acțiunea e acțiune și că drama e și ea la locul ei? Mergeți la cinema și vedeți filmul ăsta. Mie mi-a plăcut la nebunie!

Finalul m-a lăsat cu o singură întrebare în minte:

CEEEEEEEE???? 

În rest, abia aștept să apară următorul film din serie. Pe imdb scrie că apare în 2019. Doamne ajută!

Până atunci vreau să mai văd Venom și DeadPool 2 pentru că Tom Hardy și pentru că Ryan Reynolds cu umor stupid.

Hai că ne vedem la cinema!

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns