Așa se vede lumea prin ochelarii mei
Astăzi, copilașul meu frumos împlinește 1 an. În 20 martie 2018 s-a născut Andrela.ro. A fost o naștere destul de grea. Aveam în plan de foarte mult timp să încep un nou blog și să trec pe domeniu propriu, dar nu reușeam să mă mobilizez.
Continue reading „Copilașul meu împlinește 1 an!”
A mai trecut un an. Ultimii ani parcă au zburat, dar 2018 a avut o viteză supersonică. A fost un an plin care a adus cu el o mulțime de momente frumoase și mi-a lăsat o grămadă de amintiri de pus la păstrare. Nu vreau să-mi amintesc momentele mai puțin frumoase, pentru că nu alea sunt importante. Continue reading „2018 cu tot ce-a fost a lui”
S-a dus sfertul meu de veac. Fix acum o săptămână am împlinit 26 de ani și nu mă simt nici mai bătrână, nici mai înțeleaptă decât eram la 25. Mă simt mai „eu”. Simt că în anul care a trecut m-am descoperit mai mult și am învățat cum să mă fac fericită, cum să mă bucur de lucrurile mărunte, cum să zâmbesc mai mult și cum să iubesc din tot sufletul. Continue reading „Eu sunt rezultatul muncii mele | 26 de gânduri pentru 26 de ani”
Dacă spun că sunt „șoferiță de duminică” exagerez, pentru că nu sunt. Sunt mândră deținătoare de permis de conducere din 2011. De 7 ani țin permisul în portofel. Îl plimb după mine zilnic în ideea că poate îmi trebuie la un moment dat. Vrăjeală! Nu-mi trebuie niciodată. Probabil doar în caz de vreo apocalipsă în care trebuie să fug cu mașina din calea unor zombi înfometați, doar atunci cred că m-aș urca în mașină ca în jocurile GTA și aș coduce ca o nebună. În rest, stau cuminte în drapta Domnului P.
Continue reading „Teoretic șofer, practic pasager | #AndrelaConduce”
Dacă nu îți place locul în care te afli, mută-te! Nu ești un copac. Nu ai rădăcini.
Nu mai țin minte unde am citit chestia asta, dar mi se pare genială. Tindem să ne complăcem, în situații nu prea plăcute, doar pentru că așa se bine, așa se face sau pentru că altfel se supără x sau y. Continue reading „O notă sinceră despre schimbare și percepție”
Minerii sunt o specie pe cale de dispariție în România. Despre mineri și minerit vom afla doar din cărțile de istorie și din poze. Tata a fost miner. Acum e pensionar fericit și sănătos. Da, sigur că are o pensie de îl încurcă banii că-s prea mulți. E super bogat. S-a îmbogățit din banii pe care îi dă statul după o viață lucrată în fundul pământului. Are vreo 3 mașini, un avion personal și acum plănuiește să-și cumpere o insulă privată undeva în Maldive, parcă. Astea toate din pensia lui de miner. Continue reading „Oful unei fete de miner din Valea Jiului”
Scriu astăzi așa cum nu am mai scris demult. Scriu azi cu sufletul, din suflet. Undeva în adâncul inimii mele stă îngropată o dorință, sau mai bine zis un dor. După cum probabil știți deja. sunt născută și crescută la munte, în Depresiunea Petroșani. Am copilărit și am crescut la poalele munților. Cu toate astea, nu am fost niciodată vreo Heidi, feitța munților: nu mi-a plăcut nicodată frigul, nu mi-au plăcut niciodată sporturile de iarnă. Am locuit 20 de ani în Valea Jiului și-am văzut Parângul de pe geam în fiecare zi, dar nu m-a impresionat niciodată. În ultimul timp am realizat faptul că prețuim ceea ce avem abia după ce dispare. Asta am pățit eu cu munții. 20 de ani am trăit cu pădurea în fața geamului și nu am știut să apreciez acest lucru, iar azi aș da orice pentru o oră petrecută în iarbă, la umbra unui copac, în vârful dealului, pe Brădet, la mine acasă.
Continue reading „Codrule, Măria Ta, să știi că îmi e dor de tine!”