Dacă nu îți place locul în care te afli, mută-te! Nu ești un copac. Nu ai rădăcini.
Nu mai țin minte unde am citit chestia asta, dar mi se pare genială. Tindem să ne complăcem, în situații nu prea plăcute, doar pentru că așa se bine, așa se face sau pentru că altfel se supără x sau y.
Rămânem în locuri în care nu ne simțim bine, alături de oamnei care nu ne plac (ori noi pe ei, ori ei pe noi), făcând lucruri care nu ne fac fericiți. Avem o singură viață și cheltuim ani fără să ne gândim cât de scump ajunge să fie un simplu zâmbet.
Poate nu toată lumea e așa, poate nu toată lumea gândește ca mine, dar eu am ajuns de multe ori la capătul răbdării. Niciodată nu am ajuns la capătul puterii, pentru că mereu găsesc puterea să fac o schimbare atunci când simt că ceva nu e bine. Nu știu unde găsesc puterea asta, dar important este că o am de fiecare dată când am nevoie de ea.
Oamenii ne fac să ne dorim mutarea/schimbarea și tot oamenii sunt cei pentru care, de multe ori, rămânem tot acolo.
Suntem animale cu nevoi sociale și nu putem trăi singuri precum cucii. Ne epropiem, formăm grupuri, legăm relații și conviețuim. Până la un punct. Până la un punct în care spunem STOP! pentru că simțim că s-a umplut paharul.
Persoanele optimiste ar putea spune că un pahar plin e un lucru bun și că acesta ar trebui băut. În cazul acesta, însă, umplerea paharului înseamnă golirea lui în chiuvetă. Nu-l bea nimeni.
Un pahar plin înseamnă un sfârșit de drum.
Partea bună e că o dată umplut până la refuz, paharul poate fi golit. Golim pahar după pahar și începem să le umplem din nou. Partea frumoasă e că unele nu se vor umple niciodată.
Rămân, de cele mai multe ori, umplute pe jumătate pentru că viața nu e mereu roz și pufoasă. Acolo, la jumătate nu existe nici un risc de golire sau de vărsare. Acolo ne găsim liniștea mereu pentru că paharele sunt ori pe jumătate pline, ori pe jumătate goale. Depinde doar de noi să alegem care parte vrem să o vedem cu adevărat.