Vineri 13 este o zi bună. Cel puțin vinerea asta. De ce? Pentru că a început super-super fain. I am not such a morning person. Nu reușesc să fiu, nu că nu aș vrea sau că nu mi-ar plăcea să mă trezesc dimineața și să-mi încep ziua mai repede ca s-o fac să pară mai lungă.
Azi am reușit. Am reușit să mă trezesc la 6, să mă dau jos din pat la 6:15 și la 7:30 să fiu prezentă, cel puțin fizic, dacă psihic încă eram adormită, la ultimul Creative Mornings de anul acesta.
Am ieșit suuuper tare din zona mea de confort
Am spart bula liniștită în care mă aflam și m-am dus să-l ascult pe Bogdan Cotîrță vorbind despre liniște. Paradoxal, nu? Să vorbești, despre lipsa zgomotului.
De mult timp îmi doream să ajung la evenimentul ăsta inuman de matinal, care se organizează periodic în Timișoara datorită unor oameni minunați. Însă, nu s-au aliniat niciodată astrele în așa fel încât să ajung. Până azi.
Nu aveam nici o așteptare în legătură cu acest eveniment. Nu știam ce așteptări să am pentru că nu prea știam mare lucru. Dar m-am dus așa, ca la un blind date și am zis că fie ce-o fi. Rău n-are ce să fie. Și Doamne, cât mă bucur că am făcut-o.
Subiectul întâlnirii de azi a fost ”SILNECE”, iar Bogdan Cotîrță a fost cel invitat să vorbească despre asta.
Despre cum percepe el liniștea și ce înseamnă asta pentru el. Timp de o oră am avut în fața mea un om extrem de sincer, de deschis, care a vorbit despre experiența lui cu zgomotul și cu absența acestuia.
Dacă ar fi să rezum discursul lui Bogdan, ar fi ceva de genul:
În viață sunt momente în care e liniște și totul pare să fie la locul lui. Atunci, de cele mai multe ori apre un zgomot care ne spune că ceva nu e în regulă, că ceva trebuie schimbat, că e prea liniște…
Zgomotul și liniștea din viața noastră o putem interpreta așa cum de dorim, dar ascultându-l pe Bogdan, am rezonat super mult cu ceea ce spunea el.
Și eu am avut momente în viață când, din exterior, totul părea să fie perfect. Aveam un job ok, o relație ok, eu eram ok. Sau cel puțin așa părea. Apoi s-a întâmplat să aud un click în capul meu și mi-am dat seama că lucrurile nu stau chiar așa și că am nevoie de o schimbare. Am făcut schimbarea asta în momentul în care mi-am dat demisia fără să știu ce voi face în continuare. Renunțasem la liniște și făceam loc zgomotului.
Și-am găsit zgomot. Mult zgomot.
În capul meu e zgomot în continuu, chiar dacă, din exterior, totul pare ok în momentul de față. Azi am liniște și zgomot în același timp. Încerc să trăiesc într-un haos organizat.
E liniște pe plan sentimental. Asta e clar. Dar, în rest, e zgomot. E zgomot pentru că „vocile din capul meu” îmi spun că pot și că trebuie să fac mai mult. Gândurile îmi tropăie în continuu prin cap și-mi propun tot felul de chestii. Am idei. Multe. De care, de cele mai multe ori, mă tem.
N-am învățat încă să am încredere în ideile mele. Chiar dacă unele par geniale, ceva îmi pune piedică. Zgomotul. Sau poate eu sunt cea care pune piedici zgomotului…? Sunt tot felul de zgomote: unele mă ceartă, altele mă descurajează, unele-mi spun să încerc și să încep să pun în parcitcă ceea ce am în minte. Problema e că nu știu pe cine să ascult.
Oscilez între liniște și zgomot.
Într-o zi am impresia că pot muta munți și că a sosit timpul să fac ceva, în altă zi ideea aia genială mi se pare o porcărie și încerc să mă conving că n-o să fie așa fain precum părea la început.
Frica de eșec e cel mai mare dușman al meu
Mi-e frică să încep ceva nou pentru că… pentru că… pentru că…. O grămadă de „pentru că”-uri care tropăie prin capul meu și fac zgomot. Bogdan, în dimineața asta, a fost omul care, încă o dată, mi-a demonstrat că SE POATE. Se poate să renunți la tot și să-ți urmezi visul. Se poate să faci ceea ce îți place. Se poate.
Și l-am crezut pe cuvânt.
L-am crezut pentru că nu a fost geul ăla de speaker motivațional care vine și-ți spune ce minunată e viața și cât de multe poți face tu, acest om minunat și puternic.
Nu. Bogdan a venit și ne-a spus că e „nebun”. Are o nebunie care l-a făcut să renuțe la tot și să-și urmeze visul. Un vis care nu știa unde îl va duce, dar știa sigur că asta e calea pe care vrea să meargă. Același Bogdan care e solist într-o formație (Melting Dice), același Bogdan care organizează toată nebunia cu Timișoara Capitală Culturală Europeană pentru 2021. Același Bogdan care a renunțat la jobul de avocat al unei corporații. Același Bogdan a vorbit în dimineața asta despre liniște.
O liniște pe care și-a găsit-o în zgomot.
Și poate că asta voi face și eu. Voi accepta zgomotul și voi face ceva. Pentru că idei am. Dar îmi e frică. Și poate faptul că azi, vineri, 13 decembrie m-am trezit la ora 6 ca să-l ascult pe Bogdan cu un motiv.
De fapt, toate lucrurile se întâmplă cu un motiv.
În perioada asta voi trage linie și voi analiza toate lucrurile pe care le-am făcut și pe care nu le-am făcut anul ăsta. Poate așa îmi voi da seama ce voi face anul următor. Deja știu ce vreau să fac. Important e să las zgomotul să-mi spună de unde să încep.
În încheiere vă las cu un gând…
