Dintre toate specializările din lume, dintre toate meseriile posibile, eu am ales să fiu PR. Cam așa începe povestea vieții mele profesionale. Am fost pasionată de artă și cuvinte de când mă știu. N-am fost niciodată prietenă cu matematica și cu științele exacte, cu toate că mă fascinează domeniile astea chiar și în ziua de azi. Am tot respectul din lume pentru fizicieni, chimiști, IT-iști și ingineri. Mi se pare un mister faptul că ei pot înțelege și concepe lucruri pe care eu nici nu sunt capabilă să mi le imaginez. Meseria de PR este una superbă, pe care o iubesc din tot sufletul, cu toate că ea exită mai mult pe hârtia diplomei care zace într-un dosar pe raft și în cărțile de specialitate. Prin rândurile scrise azi, vreau să elucidez un pic misterul care învăluie acest domeniu.
Într-un fel, e greșit să spun că sunt PR. Nu scrie nicăieri acest lucru. Pe diploma mea scrie că sunt specialist în științele comunicării, specializat în comunicare și relații publice. Amin! Fiecare înțelege ce vrea din acest lucru.
De-a lungul timpului, relațiile publice au avut peste 200 de definiții până să se ajungă la una care să cuprindă exact esența meseriei de PR. În limba română sună un pic dubios. Cred că cea mai apropiată formă de adevăr ar fi: specialist în relații publice, dar voi folosi în continuare termenul de PR, pentru că din punctul meu de vedere sună mai ok.
PR-ul este adesea confundat cu funcționarul de la biroul de relații cu publicul, cu purtatorul de cuvânt al unei instituții sau cu un jurnalist. Să fii PR înseamnă multe lucruri.
Ca să vă explic, pe scurt, PR-ul este persoana sau departamentul (în funcție de caz) care face legătura dintre o companie și publicul ei. Asta cuprinde absolut orice lucru care vă trece prin cap.
Câteva dintre lucrurile pe care le face un PR ar fi următoarele:
- colaborează, în primul rând, cu celelalte departamente ale companiei (HR, Marketing)
- menține legătura cu presa (scrisă sau online)
- redactează materiale pentru presă (comunicate de presă, anunțuri)
- împreună cu departamentul de marketing contribuie la conceperea și realizarea materialelor de promovare (social media, pliante, afișe, texte pentru reclame, email-uri, etc.)
- contribuie la promovarea companiei (menține relația cu colaboratori: blogger, oameni din media, jurnaliști, etc.)
- se ocupă de conceperea, promovarea și menținerea unei imagini pozitive a companiei
- rezolvă situațiile de criză.
Astea sunt doar câteva dintre exemplele care mi-au venit în cap. Toate sunt frânturi din teoria învățată în facultate; teorie pe care nu am putut să o pun în practică niciodată. De ce? Pentru că în România, din punctul meu de vedere, PR-ul este o meserie fantomă. Mulți nu știu ce e ăla PR, îl confundă cu alte meserii sau îl ignoră, fără a fi conștienți cât e de util un astfel de departament într-o organizație.
Exemplele pe care vi le-am prezentat mai sus, se aplică în cazul ideal, în teorie, acolo unde există un departament stabil de PR. De cele mai multe ori, în practică, PR-ul este un om care își bate capul și cu marketingul, și cu promovarea, și cu relațiile cu colaboratorii, și cu clienții, și cu tot. E așa un fel de ghiveci de joburi.
Cam așa văd eu PR-ul în România. Un job care cuprinde mai multe joburi și de fapt nimeni nu știe ce înseamnă cu adevărat. De câte ori am văzut anunțuri cu „angajăm asistent PR” și de fapt erau anunțuri pentru un post de secretară.
Să vă mai spun că, de când am început facultatea, până în ziua de azi, la 3 ani după ce am terminat-o, am purtat conversația asta de mi s-a acrit?
Ce specializare ai?
PR. (Câteodată răspund și cu „relații publice” sau „comunicare și PR” în speranța că se va înțelege ceea ce vreau să spun)
Adică ce faci?
Adică na… știu să fac tot felu de chestii… în principal promovare, scriu texte… pana mea. De-astea. Uneori mai zic și faza cu „pot să fiu impresar de vedete dacă vreau” – numa așa că sună pompos. 😀
Ah, și poți lucra pe la birouri, nu? La bancă, la ghișee de-astea, nu?
Nu. răspund scurt. Aia e altceva.
Aha.
Și conversația se termină brusc. E greu și pentru mine să explic ceva despre a cărui existență lumea nu știe nimic. N-am exemple, nu știu cum să le explic. Am impresia că vorbesc despre excursii pe Pluto așa se uită unii la mine.
Maică-mea nici în ziua de azi nu înțelege ce facultate am făcut sau unde aș putea să lucrez eu ținând cont de specializarea mea. Și nu e nici vina ei, nici vina mea. E vina țării ăsteia, draga de ea. E vina sistemului, mai bine zis, că nu ne lasă să ne dezvoltăm, nu ne pune la dispoziție o programă școlară din care să rămânem cu ceva. E vina sistemului că ne-a învățat să facem 10 lucruri deodată dar prost, în loc să facem unul și bun.
Avem diplomele ca să le punem în ramă, să ne uităm la ele și să ne aducem aminte de studenție.
Sunt curioasă, câți dintre voi profesați în domeniul în care suneți specializați. Lăsați-mi un comentariu, să văd și eu, că poate e vina mea, poate-s eu stricată pentru că nu-mi găsesc de lucru în domeniul meu.
În concluzie, e greu să fii PR în România. Dacă ești specializat în domeniul ăsta și ai diploma aia cu o denumire vagă în dulap, așa ca mine, ai două opțiuni:
- profesezi în alte domenii, sau te minți că ești PR când tu de fapt ești secretară (sau, să mă scuzi, că mai nou se numește assistant manager)
- profesezi ca freelancer, pe banii tăi, pe braba ta și muncești pe brânci până te ridici un pic la surpafață. Doamne ajută!
E un vis domeniul ăsta. Îl iubesc din tot sufletul pentru că e creativ, e liber, e cu emoții, cu oameni, e cu de toate… dar în altă parte. Nu la noi.
