Caut surse de inspirație peste tot în jurul meu. De cele mai multe ori o găsesc în cele mai mărunte lucruri: o vorbă bună, un zâmbet, o privire, un cuvânt, o culoare, un sunet. Alteori se ascunde și eu stau în standby și am impresia că nu o voi mai găsi niciodată, dar creativitatea începe să-mi patineze fix atunci când mă aștept mai puțin.
Probabil că ați auzit și voi ideea conform căreia unii oameni sunt creativi, alții nu. Eu nu sunt de acord cu asta. Consider că unii sunt mai creativi decât alții, dar nu cred că există om pe planeta asta, care să nu fi avut măcar o idee creativă în viața lui.
Creativitatea are nevoie de antrenament.
Nu poți sta ca un cartof în pat și să aștepți să plouă cu idei creative peste tine. Creativitatea are nevoie de o inspirație. Inspirația o găsim oridunde în jurul nostru. Trebuie doar să știm în ce direcție să privim.
Din punctul meu de vedere, cel mai bun antrenor al creativității este lectura.
Lectura dezvoltă imaginația și hrănește spiritul creativ. Indiferent ce citim, important e să găsim în rândurile respective, ceea ce avem nevoie pentru a ne pune rotițele în mișcare.
Cărțile citite de mie sunt pline de bilețele cu notițe.
De fiecare dată când găsesc o idee care are un anumit impact asupra mea (mă amuză, mă pune pe gânduri, mă răscolește), o notez pe un bilețel pe care îl las pe pagina respectivă, ca mai apoi să mă pot întoarce la el.
Pe același loc cu lectura, se află mediul în care mă aflu
Aici mă refer la faptul că mediul în care mă aflu are o influență enormă în ceea ce privește creativitatea mea. Nu pot scrie, nu pot fi productivă, nu mă pot mobiliza într-un mediu care nu îmi place, care nu mă inspiră.
De câțiva ani stau în chirie și de cele mai multe ori nu am reușit să îmi creez un spațiu al meu, în care să mă pot destinde, să pot să mă organizez așa cum aș vrea. De cele mai multe ori, împărțind apartametul cu alți oameni, mie îmi revenea o singură cameră care era atât sufragerie, cât și dormitor și de multe ori loc de luat masa.
Nu pot să lucrez în pat
Dacă stau ca o lepră întinsă în pat, fiți siguri că nu o să îmi găsesc motivația să mă apuc să fac ceva productiv. De cele mai multe ori sfârșesc prin a căsca ochii pe Youtube sau dând double-taps pe Instagram, unde acum o lună postasem asta…
Când mi-am dat seama că mediul în care locuiesc îmi afectează creativitatea am decis să fac o schimbare.
De când locuiesc cu domnul P. tot zic că-mi fac un colțișor al meu, astfel încât să nu mă mai plimb cu laptopul din pat pe canapea în sufragerie și viceversa.
Idei o grămadă, spațiu relativ mic așa că am ajuns la concluzia că vreau doar un birou și mă descurc eu mai departe. Cu un search rapid pe Google am ajuns la micuțul ăsta de la JYSK. A fost dragoste la prima vedere așa că ne-am dus să-l luăm. L-am montat cu ajutorul domnului P. și a ieșit minunat.
Partea frumoasă a fost cea în care l-am decorat/organizat. Mi-am pus amprenta pe felul în care arată colțișorul meu. O ramă foto, un cactus mic, niște pixuri colorate și desigur, laptopul.
Mă simt atât de fericită că am reușit, în sfârșit să îmi îndeplinesc această dorință! Colțișorul meu are un vibe pozitiv, colorat și vesel: exact ceea ce aveam eu nevoie pentru a-mi găsi motivația de a face lucruri.
Când vine vorba de stimularea imaginației, de hrănirea creativității sau de găsirea motivației, nu există o rețetă precisă.
Fiecare știe care sunt lucrurile care îl ajută să fie mai productiv, care sunt lucrurile care îl inspiră sau care îl înveselesc și-i transmit o energie pozitivă.
Eu mi-am găsit rețeta. Sper să faceți și voi același lucru.
Căutați inspirație în jur, umpleți-vă de pozitivitate și zâmbiți!
Acum, la final, vă prezint colțișorul meu creativ. Nu e nimic fancy și pompos, dar poate vă inspiră :). Măcar puțin…