Cununia civilă – #TheAntons

Eh, iată că a venit și ziua în care mă prezint în fața voastră ca fiind DOAMNA ANDREEA ANTON. Doamna! Începând din data de 14 martie am devenit doamnă cu acte în regulă. E ciudat. Nu știu cum ar trebui să mă simt. Eu nu mă simt nici doamnă și nici nu simt că s-ar fi schimbat ceva. Eu sunt tot eu. Doar Domnul P. s-a transformat în Domnul Soț și asta mi se pare super drăguț. <3

De acum înainte nu mai pot corecta pe nimeni atunci când mă numește „doamnă”. Până acum aveam obiceiul de a sublinia că sunt „domnișoară”. Ei bine, s-a terminat domnișoreala. Acum sunt doamnă. Doamna Anton, mai exact.

Probabil că mi se pare ciudat pentru că în capul meu cuvântul „doamnă” este cumva sinonim cu „cucoană”. Adică atunci când aud cuvântul „doamnă” îmi vine în minte imaginea unei tanti 50+ super cochetă, machiată cu verde pe la ochi și cu un contur suuuper vizibil al buzelor. Nu știu de ce, dar așa arată „doamnele” în capul meu :)) și eu sunt foaaaarte departe de imaginea asta.

Eh, mă voi obișnui eu și cu apelativul ăsta și cu numele meu cel nou. Probabil că-mi va lua ceva timp, dar… am toată viața la dispoziție, nu? :))

Dacă mă urmăriți pe Facebook și pe Instagram, probabil că ați văzut că sâmbătă am avut cununia civilă.

• 

• 

• 

Ne-am cununat în plină pandemie. Prost moment ne-am ales… dar cine știa că vom trăi astfel de momente?

Singurul „inconvenient” pe care l-am avut din cauza virusului a fost faptul că a fost impusă o limită de 20 de invitați. Pe noi nu ne-a afectat pentru că oricum nu eram mai mult de 15 oameni :)).

A fost o cununie foaaarte restrânsă, doar cu familia și câțiva prieteni super-super-super apropiați.

Haideți să vă povestesc cum a fost ziua de 14 martie pentru noi.

Pregătirile

Ne-am trezit de dimineață, am băut cafeaua, am mâncat ceva și am început să ne pregătim. Nu mi-am făcut programare nici la machiaj nici la păr. M-am machiat singură și mi-am îndreptat părul ca să arăt cât de cât decent. Înainte să plecăm spre Casa Căsătoriilor Doinița m-a mai întrebat o dată: „Ești sigură că de azi înainte nu vrei să te mai cheme Nastac?”. Evident că am râs și i-am răspuns cu un „DA” tare și răspicat :)))

Evident că am ajuns un pic mai repede, dar am mai povestit, am făcut câteva poze și apoi ne-a strigat tăntica blondă care a oficiat căsătoria.

Cununia

Vă zic de la început că am avut emoții. Chiar dacă m-am tot bătut eu cu pumnul în piept că nu o să am. N-aveam stare, pur și simplu. Domnul Soț, în schimb era super relaxat (spre uimirea mea, pentru că el a avut emoții și când am depus actele :)) ). În fine. Până la urmă, cu emoții sau fără, am intrat și pe „marșul ăla nupțial” am pășit amândoi spre locul cu pricina.

Nu știm ce ne-a spus tăntica aia acolo… nu-mi aduc aminte nimic decât momentul în care ne-a întrebat dacă „De bună voie și nesiliți de nimeni” vrem să ne petrecem tot restul vieții împreună, așa, cu bune și cu rele. Am răspuns amândoi cu „DA” hotărât.

Apoi am semnat în registrul minunat. Eu îmi exersasem noua semnătură acasă. Mi-am făcut o semnătură de artist, dar tanti de acolo mi-a zis să scriu citeț, pe linia punctată, numele „Anton”. Și așa am făcut.

Din momentul ăla, practic, am devenit doamna Anton, soția domnului Anton. 

Apoi am ieșit afară și ne-am pozat frumos cu toți cei care au fost alături de noi.

N-am făcut mare tam-tam. După cununie ne-am dus în Unirii și-am băut o cafea, o limonadă și-am luat prânzul împreună. Am răs și-am povestit. Băieții au făcut mișto de mine că „De azi ești înmatriculată pe numele lui. Nu mai ai voie să comentezi.” Au făcut glume pe seama Domnului Soț că s-a legat la cap și că n-o să mai scape de mine toată viața… :))

• 

• 

• 

A fost drăguț. Ne-am simțit bine.

Am vrut să scriu rândurile astea doar ca să rămână așa o amintire și aici pe blog, că în rest n-am ce să vă povestesc mare lucru. N-am făcut mare petrecere și nici nu s-a schimbat altceva decât numele meu.

Acum mă tot sună lumea să ne felicite și apare întrebarea: „Și cum e să fii căsătorit?”

Nu e nici cum. Suntem tot noi și ne iubim la fel de mult. Repet. Nu s-a schimbat absolut nimic în afară de numele meu. Am rămas cu o amintire frumoasă și cu niște poze. În rest, am rămas tot noi.

După cununie am venit acasă și ne-am schimbat în „ținutele de scandal”, adică pantaloni de trening și bluze lălâi de stat prin casă și ne-am reluat activitățile obșnuite.

Încă ne uităm la Netflix, încă ascultăm muzică, vasele le spăl tot când am eu chef și gătesc atunci când ne e foame. :)) Suntem tot noi, doar că acum ne putem prezenta ca fiind domnul și doamna Anton, familia Anton sau #TheAntons așa cum îmi place mie să spun.

• 

• 

Dacă ați trecut și voi prin asta, probabil că știți lucrurile astea.

Faptul că fix după cununia noastră s-a declarat starea de urgență în contextul ăsta nebun cu COVID-19, ne-a prins bine, într-un fel. Stăm 2 săptămâni în casă, amândoi, într-un fel de „concediu matrimonial”. Petrecem timp unul cu altul în calitate de soț și soție :)).

Știu că nu-i de glumit cu pandemia asta, dar la câtă nebunie și panică e în lume, câteodată parcă e bine să mai faci și haz de necaz și să privești partea pozitivă din orice lucru negativ.

În încheiere, vreau să le mulțumesc oamenilor dragi care ne-au fost alături și care și-au răpit puțin din timpul lor pentru a veni personal să ne felicite și să ne ureze tradiționalul „Casă de piatră!”. Să știți că pentru noi a contat foarte mult faptul că ați fost alături de noi. Puteți considera că oficial, faceți și voi parte din FAMILIA ANTON 😉

PS: Probabil că vor urma încă o serie de poze după ce le primesc de la Vali, căruia îi muțumim încă o dată 😀