Am spus „DA!” | #AndrelaSeMărită

Da! Da! Da! Am spus „DA!” din toată inima.

Asta s-a întâmplat în data de 11 martie 2019. O cerere în căsătorie diferită de toate cererile despre care am auzit. O cerere în căsătorie exact așa cum n-am visat vreodată că va fi. A fost o cerere în căsătorie care reprezintă exact relația pe care eu și Domnul P. o avem. Dar haideți să vă povestesc, totuși, cum a fost.

Nunta era un subiect normal în dicuțiile noastre

Amândoi știam că evenimentul ăsta se va întâmpla. Când doi oameni își doresc același lucru, treburile sunt foarte simple. Încă de la începutul relației noastre am simțit că Domnul P. este bărbatul lângă care vreau să îmbătrânesc. A fost o chimie între noi pe care nici în ziua de azi nu ne-o putem explica exact.

V-am mai povestit eu de ce nu îmi plac nunțile așa că, atunci când vorbeam despre nunta noastră, niciodată nu ne gândeam la o nuntă organizată cu 2 ani înainte, cu stres și cu 300 de invitați. Mereu vorbeam despre o nuntă a noastră, în care noi 2 să ne simțim bine și să sărbătorim fericitul eveniment lângă o mână de oameni foarte dragi sufletului nostru.

Mai în glumă, mai în serios, spuneam mereu că nunta noastră va arăta cam așa: noi 2, părinții noștrii și martorii pentru cununia civilă. Mergem la primărie, spunem da, semnăm și dupaia mergem să bem o bere și să mâncăm o pizza undeva și gata. Ne bucurăm, ne simțim bine, ne pupăm, mulțumim oamenilor de lângă noi și plecăm acasă să începem viața de tineri însurăței.

Inelul

Treaba asta cu cererea în căsătorie mi se pare că pune prea mare presiune pe domnul ginerică. Doamnelor, haideți să fim serioase! Când mergem la shopping abia ne decidem atunci când alegem între 2 perechi de pantaloni. Cum să ne așteptăm ca un bărbat să aleagă întrea atâtea variante de modele de inele? Cum să știe el, săracul, care e INELUL? Inelul ăla la care visăm noi?

Pentru mine inelul e o chestie simbolică și gestul cererii în căsătorie la fel.

Inelul reprezintă o garanție pentru viitorul pe care îl vom avea împreună. Așa îl văd eu. Poate fi cel mai ieftin inel de pe planetă, atâta timp cât este oferit din suflet. Astfel că niciodată nu mi-am dorit clișeicul inel cu diamant. Păi cum să port eu un diamant pe deget și să spal baia cu el pe mână? Vasele alea din chiuvetă nu se asortează deloc cu diamantele. Părerea mea.

Cererea în căsătorie

Ținând cont că nu voiam să-l chinui pe Domnul P. și să-l supun stresului de a alege ineul perfect, i-am spus mai demult că eu voi vrea să îmi aleg singură inelul atunci când va veni momentul.

Mi se pare normal ca eu să aleg un inel pe care-l voi purta în fiecare zi, toată viața. Eu știu cel mai bine ce-mi place. Bine, de fapt nici eu nu știu de cele mai multe ori ce-mi place… dar faza e că am vrut să fiu eu prezentă acolo și să-l aleg.

În plus, formatul degetelor mele destul de dubios așa că atunci când vine vorba de inele îmi găsesc foarte greu unul pe măsura mea. Știți și voi că există cremvuști de diferite dimensiuni, nu? Eh, așa-s degetele mele.

Dar să revenim la povestea noastră. Domnul P. a înțeles foarte bine faptul că alegerea inelului nu era responsabilitatea lui așa că, scăpat de acest stres mi-a spus că vrea să mergem la mall să îmi cumpere ceva.

Nu știam că e vorba despre inel. Am înțeles asta abia atunci când am ajuns în fața bijuteriei. Îmi bătea inima ca la iepure când mi-am dat seama ce se întâmplă, dar până la urmă am ales și am plecat acasă. Am ales greu din cauza măsurii, nu a modelului. Îmi plăceau toate inelele de acolo doar că nu toate arătau bine pe cremvuștii mei sau nu toate se potriveau.

Am fost cerută de soție când am iești de la duș

Yep. În pijamale cu prosopul umed pe cap. Așa am răspuns eu la întrebarea:

Vrei să fii soția mea?

N-a fost nimic siropos. N-au fost lumânări, petale de trandafiri și alte chestii de-alea cum vedeți prin filme.

Să nu vă mai spus că mi s-a părut foarte amuzantă toată faza, dar în același timp eram super emoționată și nu înțelegeam dacă glumim sau nu.
În momentul în care am ales inelul știam că întrebarea va veni mai devreme sau mai târziu, dar momentul în sine a fost unul pe care nu l-am anticipat.

Știam că se va întâmpla dar totuși nu îmi venea să cred.

Am râs și-am plâns. Am râs de fericire și am plâns tot de aia. Am plâns pentru că Domnul P. are un stil atât de sincer și de a spune unele lucruri încât nu știu cum să reacționez, mă emoționez și plâng.

După ce mi-a pus inelul pe deget am întrebat dacă e pe bune și dacă de acum îl pot purta. Asta era dilema mea. Adică, gata? De azi tu ești logodnicul și viitorul meu soț și o să poată vedea toată lumea asta?

Poate vi se pare ciudățică toată povestea, dar pentru mine e una extrem de frumoasă și o să mi-o amintesc și o să o povestesc nepoților. Abia aștept!

„Păi și? Nunta când?”

Asta e întrebarea cu care ne bombardează toată lumea acum. Lăsați-ne, dragilor, să ne bucurăm de prezent, să digerăm un pic evenimentele recente și după aceea avem timp să ne gândim și la altele.

Oricum nu va fi o nuntă „obișnuită”. Va fi o nuntă exact așa cum ne dorim noi, iar ceea ce ne dorim noi nu se pliază deloc pe imaginea nunților obișnuite.

Oricum, am creeat categoria #AndrelaSeMărită tocmai pentru a putea ține un fel de jurnal al întâmplărilor legate de nuntă așa că veți putea fi la curent cu ce se întâmplă pe parcurs.

Momentan, trebuie să mă obișnuiesc cu gândul că mă mărit și că pe Domnul P. îl pot prezenta de acum ca „logodnicul meu”. Chit că mi se pare ciudat :))))

Dacă ți-a plăcut, trimite articolul și prietenilor tăi