James Bond: No Time to Die

Atentie! Acest articole conține spoilere, pentru că n-aveam cum să mă abțin și să nu-mi dau cu părerea despre anumite lucruri. Sorry not sorry. Oricum, ceea ce scriu eu aici nu redă nici 0,0001% din ceea ce vă oferă filmul, așa că…. Mergeți la cinema!
SPOILER ALERT!

Bond. James Bond.

Sunt femeie și recunosc faptul că am început să mă uit la filme cu James Bond pentru actori. Nu pentru acțiune, nu pentru poveste. Pentru actori. Pierce Brosnan, Sean Connery și apoi Daniel Craig au urcat aproape de topul listelor mele cu bărbați. Na, ce să fac? Sunt femeie și-mi plac bărbații frumoși. Până la urmă, ce-I frumos și lui Dumnezeu îi place, nu?

Primul contact pe care l-am avut eu cu James Bond a fost în primul an de facultate când am avut ca temă de seminar să facem un stiudiu de caz pe product placement-ul din aceste filme. Mai exact, trebuia să comparăm brandurile care apar intr-un film vechi cu brandurile dintr-unul nou. Cred că am ales Goldeneye (sigur era unul cu Pierce Brosnan, dar nu mai stiu sigur care… au trecut mulți ani de atunci.) și Casino Royale cu Daniel Craig.

Așa a început povestea mea cu James Bond.

Preferatul meu, în roul lui James Bond cred că e Sean Connery, dar ținând cont că filmele noi sunt mult mai actuale și mai spectaculoase… nici cu Daniel Craig nu mi-e rușine așa că am văzut Skyfall la cinema și am leșinat puțin. Atunci mintea mea a făcut click și a adăugat filmele din seria James Bond în topul preferințelor mele. Nu pentru acțiune, sau pentru poveste, ci pentru felul în care sunt făcute.

Și ca să nu mă mai lungesc aiurea, ceea ce voiam de fapt să vă spun este faptul că vineri am văzut No Time to Die – ultimul film din seria James Bond. Aș fi putut spune că e cel mai nou film, dar am ales să spun că e ultimul pentru că e ultimul în care James Bond este interpretat de Daniel Craig.

Ținând cont că filmele astea se ridică la rang de artă, din punctul meu de vedere, nu mai e o surpriză faptul că mi-a plăcut No Time to Die. Aș putea doar să vă spun motivele pentru care mi-a plăcut… așa că:

De ce mi-a plăcut No Time to Die?

Filmul ăsta, din punctul meu (umil) de vedere este ARTĂ CINEMATOGRAFICĂ în adevăratul sens al cuvântului.

De la peisajele superbe, la modul în care sunt construite personajele, la felul în care joacă actorii, la muzică, poveste și dialog, totul se leagă în așa fel încât alcătuiește un tot unitar aproape perfect. Și zic „aproape” pentru că știm cu toții că perfecțiunea nu există. 😀

Coloana sonoră

Hans Zimmer s-a ocupat de coloana sonoră a filmului și asta cred că spune tot. Același Hans Zimmer care a făcut coloana sonoră și pentru Interstellar și Gladiator. Cum aș putea să-mi dau eu cu părerea despre măiestria acestui om atunci când vine vorba despre crearea relației perfecte dinstre scenă și coloană sonoră? Eu, care n-am ureche muzicală nici pentru Elefantul Cici… pot spune doar că simt muzica dintr-un film. Simt că muzica e bună atunci când îmi dau lacrimile, când mi se face pielea de găină și simt cum mi se zbârlește fiecare fir de păr de pe corp. Așa îmi dau eu seama că e muzica bună și vă asigur că în No Time to Die a fost fix așa.

Intro-ul filmului

Chiar dacă am văzut și câteva filme vechi din serie, nu mi-au rămas în minte intro-urile așa cum mi-a rămas cel de la Skyfall și de la No Time to Die. Piesa din intro o cântă Billie Eilish în stilul ei caracteristic, de și dacă nu înțelegi engleza, tot te emoționează. Versurile sunt superbe, linia melodică (dacă tot menționasem muzica, mai sus) dar nici vizualul (animațiile) nu sunt mai prejos. Din nou, un tot unitar care pe mine m-a fascinat de la prima la ultima secundă.

Fool me once, fool me twice
Are you death or paradise?
Now you’ll never see me cry
There’s just no time to die

Aș fi vrut să vă las aici și video cu intro-ul dar încă nu e pe Youtube, ținând cont că abia a apărut în cinema. Așa că vă las video cu piesa și câteva secvențe din film. E mișto și așa.

Povestea

Chiar dacă la început mă enerva un pic faptul că l-au făcut atât de „uman” pe omul care, de fapt, e licenced to kill, am trecut repede peste văzând că nu se transformă totul într-o telenovelă, ci intr-o poveste de dragoste dramatică.

Un James Bond îndrăgostit, trădat, iubit, pensionat… reîntors la vehicle obiceiuri, pus în situația de a alege pe fond emotional, un James Bond uman. Un James Bond familist. Asta a fost un șoc și o plăcere în același timp pentru mine. Am avut un fel de love-hate relationship cu scena în care am aflat că are un copil cu femeia pe care o iubește. M-a enervat și m-a bucurat în același timp faza aia.

A fost ciudat să văd partea asta reală, umană a asasinilui, MI6. Nu eram obișnuită cu așa ceva, dar iată că am digertat-o destul de ușor. Ba chiar, foarte ușor ținând cont că am înțeles și am rezonat cu alegerea lui de la finalul filmului. Am plans, dar l-am înțeles.

Finalul

Aș fi vrut să nu vă povestesc despre asta, dar iată că totuși, o fac. De ce? Pentru că mi se pare un final perfect. Nu puteau încheia mai bine seria de filme a lui Daniel Craig decât cu… moartea personajului său. Chiar dacă personajul său este James Bond.

O fi el licenced to kill, dar nu e nemuritor. E tot om până la urmă. Mi-a părut rău că a murit, dar nu aș fi văzut un final mai potrivit pentru acest film. Ținând cont că se sștia că e ultimul film în care joacă Daniel Craig, cum s-ar fi putut termina altfel? Era clar că trebuia să moară. Nu puteau face următorul film cu alt actor și să se comporte ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Nici nu-l puteau trimite pe James Bond întt-o altă țară, la pensie (așa cum au făcut cu Brian în Fast&Furious după moartea lui Paul Walker). Adică un film cu James Bond fără să apară James Bond nu cred că ar fi fost ok ?).

Așadar, faptul că James Bond a murit e de înțeles. Faptul că a ales să moară a făcut finalul și mai frumos (trist, dar frumos). Iar faptul că NU A FOST OMORÂT mi s-a părut perfecțiunea pură. James Bond n-a fost omorât de un rival. N-a fost împușcat. N-a fost bătut. N-a fost ucis așa cum mor personajele obșinuite. El a ales să moară, dar n-a fost omorât efectiv, cu intenție. Nu știu cum să spun asta, că nu vreau să vă explic exact felul în care moare și cum moare. Vă las pe voi să vedeți asta. Ideea e că n-a fost omorât, efectiv. A ales el să moară. Și nu s-a sinucis ?. Nu vă zic mai multe.

Eu sunt genul de om care se uită la filme dincolo de acțiune sau personaje.

Analizez cumva mult mai în detaliu cee ace văd. Îmi place să văd cum se potrivesc actorii în rolurile respective, cum sunt îmbrăcate personajele, ce reacții au în unele scene, cum se potrivește muzica cu vizualul, analizeze metafore, replici, sunt atentă la scene subtile, la plasări de produse și evoluția personajelor. Sunt atentă la multe lucurir care combinate formează arta cinematografică. Că nu degeaba se numește artă.

Pentru că orice film e mai mult decât un film de acțiune. Un film de dragoste sau o dramă.

Pe final, vreau să le mulțumesc celor de la Shopping City Timisoara si Cinema City Romania pentru invitație. Cu ocazia asta l-am scos și eu pe Domnul Soț la film, romantic, vineri seara. Mă rog, nu știu dacă James Bond se încadrează în categoria de filme romantic, dar cu siguranță nouă ne-a plăcut. Nota 10.

Până una alta, așteptăm să vedem cine va fi următorul James Bond. O lista cu posibili James Bonzi ar fi asta: