Ne-am cumpărat casă în plină pandemie – #AntonResidence

De curând s-a împlinit o lună de când ne-am mutat în cuibușorul nostru de nebunii, vorba cântecului. De o lună ne-am mutat la noi acasă. De o lună am scăpat de grija schimbatului de lei în euro pentru plata chiriei. De o lună dormim în patul pe care l-am ales noi, ne punem hainele în dulapul ales de noi și putem ieși în pijamale în curte, fără să ne intereseze „ce zic vecinii”. Suntem acasă la noi și putem face absolut ce vrem noi, fără să dăm nici măcar o explicație: putem bate cuie în pereți, putem lipi poze pe tavan dacă vrem. 

Ne-am cumpărat casă în plină pandemie. 

Chiar dacă multă lume ne-a purtat grija și ne-a super-încurajat spunându-ne, mai mult sau mai puțin direct, să ne vedem de treaba noastră și să ținem banii la ciorap, că nu se știe ce vremuri vin. Noi am făcut fix așa cum am simțit și pe 16 decembrie 2020 am semnat actele pentru căsuța care a devenit #AntonResidence. 

Nu e ușor să-ți cumperi o casă în România, chiar dacă ai 30 de ani. 

Eu n-am încă 30, dar mă îndrept cu pași reprezi într-acolo. Domnul Soț a schimbat prefixul, dar tot n-a fost deloc ușor. Mă rog, nu pot să mă plâng, dar aproximativ 2 luni am fost cu nervii în pioneze până ne-am văzut cu actele în brațe. 

Noi am fost genul ăla de clienți de care fuge orice agenție imobiliară/vânzător.

De-a lungul timpului, de când ne-am hotărât că ne dorim o casă a noastră, am văzut un număr destul de mare de case/apartamente. Ne-am plimbat în toate zonele din apropierea Timișoarei, pentru că în oraș nu ne permitem să ne cumpărăm nici un loc de parcare (la prețurile care sunt acum pe piață). Așadar, atenția noastră a fost mereu îndreptată către satele din apropiere. N-am vrut un sat anume, ci am vrut să vedem ce oferte sunt… aproape peste tot. Spun „aproape” pentru că au fost câteva zone pe care nu le-am luat în calcul din mai multe motive. În rest, am fost deschiși… spre orice. 

Cu toate că am văzut o mulțime de proprietăți, știam exact ce ne doream

Știam de la început că ne dorim o casă cu puțină curte. Ăsta e și motivul pentru care ne-am îndreptat atenția spre satele de lângă Timișoara. Atât eu, cât și Domnul Soț am crescut în 2 camere, la bloc și știm ce înseamnă asta, iar pentru familia noastră ne doream altceva. Ca și criterii am fost destul de flexibili, dar am ținut morțiș ca viitoarea noastră căsuță să aibă: minim 3 camere (2 dormitoare+living), să aibă bucătărie separată, ca să nu miroasă a sarmale în toată casa atunci când am eu apucături de gospodină și să aibă o curticică astfel încât să aibă pe unde să alerge cel puțin cu câine și 2 copii și să am eu unde să-mi plantez un fir de pătrunjel și-o tufă de Regina nopții. 

Desiiiiigur că ne-ar fi plăcut să aibă și garaj (pentru Domnul Soț) și mai multe camere, și piscină și-o menajeră inclusă în preț… dar ce să vezi? Nu ne permitem așa ceva, deci rămânem la planul inițial. 

Am văzut case noi, case vechi, renovate, case cu 2-3-4-5 camere, case tip duplex, case cu curte de 200 mp și case cu 1500 mp, case la 10 km de Timișoara și case la 35 km distanță, case la roșu, la gri, la cheie, case cu gard și fără, case mobilate și nemobilate, case cu anexe pentru animale și fără anexe. Doamne, că am văzut toate felurile și combinațiile posibile de case.

La un moment dat am spus „STOP!” și am luat-o de la capăt

Ne-am dat seama că vizionam tot felul de case, haotic, fără a gândi puțin situația. Ca să înțelegeți, noi ne-am apucat să căutăm casă înainte să înceapă nebunia cu Covid-19. Când s-a instalat carantina și starea de urgență noi deja, aveam case vizionate la activ. Știam cam ce e pe piață și văzusem cam toate proprietățile care ne-au atras atenția până la momentul respectiv. 

Pentru că n-am mai avut voie să umblăm brambura prin alte localități, am început să analizăm puțin situația

Ne-am făcut ordine în gânduri și am zis că tot haosul ăsta trebuie să înceteze. Așa că am pus mâna pe telefon și am cerut ajutor specializat. Ne-am dat seama că sunt multe aspecte pe care nu le-am luat în calcul și că n-am luat toată treaba prea în serios așa că ne-am hotărât să facem o simulare de credit, să vedem, sigur, în ce buget ne încadrăm. Noi aveam un buget stabilit „după ureche”. Ne făcusem noi niște calcule dar nu știam nimic concret. așa că am luat atitudine. 

Kiwi Finance: Cea mai bună decizie pe care am luat-o

Nici eu, nici Domnul Soț nu prea avem legătură cu domeniul financiar așa că am zis că e mult mai bine să lăsăm experții să-și facă treaba. Astfel, am ajuns să discutăm cu Cosmina, unul dintre brokerii financiari de la Kiwi Finance, care a fost îngerul nostru păzitor. Și nu exagerez când spun asta. 

Practic noi i-am spus Cosminei ce ne dorim și i-am dat câteva detalii despre situația noastră financiară și am rugat-o să ne facă o simulare de credit, ca să ne putem da seama cam cât de mult ne putem întinde. Astfel am primit o simulare pentru maximul de credit pe care ni-l puteau oferi băncile. 

Surpriză! Nu ne-am permis să ne luăm casa cu banii ca$h…

Părinții noștri nu-s nici primari și nici nu dețin nu știu ce business prosper așa că… din salariile pe care le primim ne-am permis doar un credit. Nu începeți cu să aruncați cu comentarii gen: „Vaaai! V-ați băgat în rate pe viață…” sau „Aoleu! Nici n-o să apucați să plătiți creditul…” pentru că… ce să vezi? Majoritatea oamenilor de vârsta noastră care își achiziționează o casă, o fac prin metoda asta. Desigur, excepție fac cei menționați mai sus care au un „sprijin financiar” de undeva. 

Noi restul… da! Ne băgăm în rate pe viață pentru că… nu vrem să plătim chirie o viață. Altă variantă n-avem. 

Acum că am lămurit acest aspect, să revenim la Cosmina…

…și la felul în care ne-a ajutat ea pe tot parcursul procesului de cumpărare a „cuibușorului de nebunii”. 

Ea ne-a spus de ce acte avem nevoie, i le-am trimis și ea a revenit către noi cu 2 oferte finale de la bănci. Am ales una dintre ele și apoi a început nebunia: I-am trimis Cosminei tot felul de acte și declarații (buletine, adeverințe de venit), pe care ea ni le-a cerut. Apoi s-a ocupat de tot dialogul cu banca. Ea ne-a trimis contractele pe care noi le-am semnat, ea ne-a ajutat să găsim un evaluator bun pentru proprietate, ea a fost cea care ne-a făcut programarea la notar. 

E adevărat că am avut emoțiile până la cer pentru că a fost un fel de du-te-vino de hârtii și acte. Cereau ceva de la bancă, trimiteam, își aduceau aminte că mai trebuie ceva, și tot așa. Până la urmă totul a fost în regulă și în aproximativ o lună și ceva am reușit să încheiem tranzacția. Dura și mai puțin dacă nu se amâna puțin semnarea actelor pentru că nu era nu știu ce tanti de la bancă acolo în ziua respectivă, sau dacă nu erau la mijloc fix zilele libere de 30 noiembrie și 1 decemnrie când toată lumea a fost liberă. 

Ideea e că în toată povestea asta noi n-am făcut nimic decât să semnăm niște hârtii și să ne prezentăm în data de 16 decembrie 2020 la notar și să facem promisiunea de vânzare cumpărare, să plătim avansul și să mergem la sediul băncii (în aceeași zi) pentru a încheia tranzacția și pentru a semna contractul final. 

Așa am devenit proprietarii casei care s-a transformat instant în #AntonResidence.

Încă mă simt prost pentru că n-am plătit absolut nici un leu pentru toate serviciile Cosminei. Și asta se întâmplă cu orice client care ajunge să colaboreze cu Kiwi Finance. Ei își percep comisioanele direct de la bancă, nu de vânzători/cumpărători. După cum am mai spus, faptul că am apelat la Cosmina, a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. 

Și țin să menționez că nici Cosmina, nici Kiwi Finance nu m-au plătit în nici un fel să vă povestesc toate astea. Pur și simplu am simțit nevoia să vă împărtășesc din experiența noastră pentru că sunt convinsă că va ajuta pe cineva. Dacă sunteți pe punctul de a cumpăra o casă/apartament, vă recomand și chiar vă încurajez să vorbiți cu Cosmina. Pe ea o găsiți la nr de telefon: +40 728 828 399 sau pe mail: cosmina.stanoev@kiwifinance.ro.

Aș aprecia dacă i-ați spune că aveți datele ei de contact de la mine. Cred că s-ar bucura să vadă asta. 

Concluzie?

Nu vreau să mă întind mai mult cu articolul ăsta, să nu devină obositor. Ideea de bază e că ne-am mutat acasă la noi și suntem mai fericiți ca niciodată. Suntem mulțumiți de toate deciziile pe care le-am luat pe tot parcursul acestui proces. A fost solicitant, emoționant, dar suntem foarte fericiți că s-a încheiat. Și n-ar fi fost la fel de ușor fără Cosmina, căreia îi mulțumim încă o dată și-i promitem, public, că o chemăm la grătar după ce terminăm cu mobilatul. 

Din momentul în care am devenit proprietari și pus mâna pe cheile casei, ne-am făcut planul: ne cumpărăm pat, apoi luăm un câine și apoi mai vedem. Dar despre asta, discutăm într-un alt articol, pentru că seria #AntonResidence abia a început. 

Sper să vă placă seria asta și, mai ales, să vă fie de folos. 

Aștept părerile voastre în comentarii, mai ales pentru că am de gând să filmez și niște video-uri pe tema asta. Ce părere aveți?