Demisia sau momentul în care pun visul meu pe primul loc

În viața fiecaruia dintre noi vine un moment în care punem punct și o luăm de la capăt. Ăla e momentul în care paharul se umple și începe să curgă totul pe lângă.

Un astfel de moment poate apărea în oricare dintre aspectele vieții, fie că e vorba despre o relație sau despre locul de muncă, așa cum s-a întâmplat și în cazul meu.

Am renunțat să mai lucrez pentru visele altora

Asta s-a întâmplat după 2 ani în care am fost îngropată în exceluri și cifre care pentru mine nu însemnau nimic. Făceam totul doar pentru că trebuie făcut, dar simțeam că ceea ce fac nu e pentru mine.

Un job prea rigid și prea sec pentru omul creativ care consider eu că sunt.

Singura parte creativă din tot ceea ce făceam era coloratul capetelor de tabel în Excel. În rest, totul se desfășura prin câteva clickuri și muuuulte, prea multe copy-paste-uri.

Într-un fel, cred că jobul ăsta a fost prea simplu pentru mine; și asta nu o spun ca să mă dau deșteaptă, dar uneori aveam impresia că nu trebuie să gândesc deloc ceea ce fac.

Am lungit-o așa 2 ani de zile pentru că au fost momente în care speram că se va anima un pic treaba: mai venea un om nou pe care-l învățam eu modul de lucru, apăreau niște schimbări în echipă, venea cineva cu o idee nouă, dar până la urmă reveneam la același excel plictisitor.

Mi-am dat demisia pentru a putea lucra mai mult la visul meu

Asta pentru că atunci când ajungeam acasă nu mai aveam chef să fac nimic. Jobul ăsta era un fel de vampir energetic pentru că simțeam că-mi mănâncă toată energia din mine. Nu mai aveam chef să citesc, să scriu și nici măcar să mă uit la seriale.

Practic, nu făceam nimic pentru mine și ăsta e un lucru al naibii de rău. Mă simțeam o plantă care stă pe canapea și nu face nimic. Nici măcar fotosinteză.

Parcă o aud pe Doinița spunându-mi:

Daaa, sigur! Ți-o fi greu să stai 8 ore pe scaun în fața calculatorului? Dacă-ți dai demisia o să ai întrerupere în cartea de muncă și la pensie trebuie să recuperezi… Treaba ta…

Da, Doinița! E greu să stai 8 ore într-un loc în care nu te simți bine! E greu să faci 8 ore un lucru care nu-ți place. Cât despre pensie, lasă… să ajung eu la anii de pensie și văd atunci ce-oi face. Până atunci vreau să fiu fericită!

În fine… S-au aliniat planetele în așa fel încât a venit momentul meu să strălucesc. Luni mi-am dat demisia. Scurt și la obiect. Fără prea multe explicații, fără drame. Am lăsat loc de bună ziua, ne-am strâns mâna și am plecat cu zâmbetul pe buze.

Când am ieșit pe ușa firmei m-am simțit cu 10 kg mai ușoară.

Am simțit că mi s-a luat o piatră de pe umeri. Când am plecat de acolo mi-am dat seama că în sfârșit pot face ceea ce-mi place astfel încât să fiu fericită. Nu are rost să mint: acolo nu eram fericită. Deloc.

Ce am învățat de la fosul meu job?

  • dacă nu îmi place ceea ce fac nu are rost să mă chinui să continui
  • e un sentiment al naibii de plăcut să știu că în urma mea rămân oameni care au învățat ceva de la mine
  • răbdarea e un lucru pe care înveți să ți-l dezvolți, dar totuși are o limită
  • să-mi asum întotdeauna ceea ce spun
  • am învățat să spun NU atunci când trebuie
  • am învățat să întreb DE CE atunci când n-am înțeles ceva
  • unele lucruri/oameni nu se schimbă niciodată

Totuși, în cei 2 ani am învățat multe lucruri care cu siguranță mă vor ajuta pe viitor, dar cel mai important mi se pare faptul că am cunoscut niște oameni minunați. De la ei am învățat cele mai frumoase lucruri și le mulțumesc pentru asta. Prietenia pe care am legat-o cu fetele de acolo nu se compară cu nici un VLOOKUP și cu nici un raport făcut perfect de la cap la coadă.

De ce faci ceea ce faci?

Asta e o întrebare la care eu nu mi-am găsit răspunsul atunci când a venit vorba de job. Am căutat un răspuns 2 ani de zile, dar mi-am dat seama că acesta nu există așa că am renunțat.

Dacă nu știi de ce faci ceea ce faci, nu are rost să continui. Așa am ajuns eu la concluzia că demisia e singura variantă.

Simt că mi-am făcut un mare bine prin faptul că mi-am dat demisia

Mi-am oferit timpul de care aveam nevoie pentru a face ceea ce-mi place. Mi-am oferit șansa de a investi energia mea în ceva ce-mi aduce bucurie.

Asta înseamnă că în perioada următoare voi scrie mai mult, voi citit mai mult și voi face toate acele lucruri pe care nu le făceam până acum atât de des pe cât mi-aș fi dorit.

Am multe idei și în legătură cu blogul, dar și cu alte proiecte personale despre care vă voi povesti cu altă ocazie.

Până atunci, povestiți-mi despre joburile voastre… sunt tare curioasă să aud povești mai vesele decât povestea mea. 🙂

Dacă ți-a plăcut, trimite articolul și prietenilor tăi