Amân de prea mult timp articolul ăsta, dar iată că, în sfârșit, reușesc să-l scriu. Intru direct în subiect și vă întreb: Ați fost vreodată La Pisici Cafe?

Dacă da, înseamnă că știți despre ce vorbesc, dar poate nu știți toată povestea acestui loc.

Dacă nu, vă invit să citiți povestioara ce urmează, că sigur o să vă placă.

Într-o zi, am aflat de pe Facebook că una dintre cele mai interesante cafenele din Timișoara se va închide. La Pisici urma să-și închidă porțile și asta m-a întristat destul de tare, pentru că un loc asemănător nu vezi prea des…

În altă zi, am aflat că Angela, o fostă colegă de facultate, s-a hotărât să ducă povestea La Pisici Cafe mai departe, preluând întreaga cafenea cu tot cu pisicile din ea.

Când am văzut asta, am zis că trebuie neapărat să schimb două vorbe cu ea, să aflu mai multe și să vă povestesc și vouă. Așa am ajuns sâmbăta trecută La Pisici și i-am luat Angelei un pseudo-interviu. Nu am vrut să fie o discuție rigidă cu întrebări-răspunsuri, ci am vrut să povestim degajat despre proiectul ăsta unic din Timișoara.

La Pisici Cafe a apărut în viața Angelei fix la momentul potrivit.

După un job în televiziune și altul în vânzări, Angela și-a dat seama că nu mai vrea să muncească pentru visele altora, ci pentru ale ei. În momentul respectiv, a apărut oportunitatea de a prelua proiectul La Pisici, ceea ce a și făcut.

Cafeneaua La Pisici e un loc apărut din dragostea pentru pisici.

Angela mi-a spus că acceptarea acestui proiect a fost o provocare pentru ea, pentru că nu știa la ce să se aștepte la început. Totuși, a făcut acest lucru din dragoste pentru pisici, pentru că și-a dat seama că poate ajuta. Acasă, Angela are doi motani. Unul dintre ei a fost salvat dintr-un incendiu la care ea mersese în calitate de reporter, dar i-a fost atât de milă de el încât l-a luat acasă. Practic, a plecat de la fața locului cu un reportaj și cu un motan. 🙂

La Pisici Cafe nu e un adăpost pentru pisici, ci o căsuță temporară pentru ele.

Multă lume are impresia că acolo pot fi duse toate pisicile găsite pe stradă. Spunea Angela că primește zilnic mesaje de la oameni care întreabă dacă pot aduce o pisică acolo.

La Pisici sunt acceptați doar puiuții, pentru că ei sunt cei mai vulnerabili și nu pot avea singuri grijă de ei pe stradă. Locurile sunt limitate, la fel și spațiul. Asta înseamnă că oamenii de acolo nu pot avea grijă de 100 de pisici deodată, cu toate că probabil și-ar dori să poată.

15 suflețele mieunătoare își așteaptă familiile iubitoare La Pisici

Toate cele 15 pisicuțe care sunt acum la cafenea, așteaptă să fie adoptate. Toate sunt vaccinate și deparazitate, sociabile și cuminți și știu să-și facă nevoile la litieră. Sunt drăgălaște și iubitoare și sincer, greu te abții să nu pleci cu una acasă după ce-ți bei liniștit cafeaua.

Frișcă, Balerina, Stuf și Bubbles sunt doar câțiva dintre mieunătorii care așteaptă șă-și găsească familiile.

La Pisici Cafe

Poți ajuta și tu suflețelele din grădina La Pisici Cafe!

Fiind multe suflețele acolo, e un pic mai greu cu rezervele de mâncare și jucării. Pentru a crește mari și frumoase au nevoie de hrană specială, iar 15 pisici nu sunt ușor de mulțumit!

La Pisici Cafe acceptă și apreciază orice sprijin venit de la oamenii cu suflet mare.

Dragilor, noi am acceptat mulți pisoiași în ultima vreme și am ramas fără mâncare… După cum știți, ne-ar fi de mare folos un pic de ajutor în această privință. Hrana pe care o dăm puiuților este Royal Canin Kitten bobițe. Știm că e o hrană mai scumpă, insa am trecut prin multe experiențe neplăcute până să tragem concluzia asta. Dacă doriți să ne ajutați cu mâncare pentru puiuți, se poate comanda direct pe adresa cafenelei (Mihail Jora nr 3, Timișoara), iar site-ul pe care am găsit noi prețul cel mai bun este: ZooPlus
În numele pisoilor, vă mulțumim anticipat!

Pentru a ajuta și mai multe pisici, Angela își dorește să deschidă un ONG

Își dorește să facă asta, pentru că vrea să ajute și pisicile bolnave, rănite care necesită îngrijire medicală. La Pisici oferă doar adăpost temporar pisicilor, dar nu își perimte să acopere costuri pentru intervenții medicale. La cafenea nu sunt acceptate pisici rănite sau bolnave pentru că nu s-ar putea integra bine acolo și tocmai de aceea, Angela vrea să facă ceva și pentru ele.

Un ONG este soluția cea mai bună, pentru că așa, oricine vrea să ajute poate face donații și astfel pisicile pot primi îngrijirea de care au nevoie.

Acesta e un plan de viitor, pentru că momentan mai sunt câteva lucruri administrative de rezolvat și mai trebuie renovată un pic curtea pentru că cineva roade și zgârie tot ce prinde…

Cum tot povesteam cu Angela ne-am gândit că ar fi foarte faine niște evenimente drăguțe ținute acolo. O seară de film, o seară de boardgames, evenimente în grădină. E un loc prea frumos ca să nu afle toată lumea de el. Dar și acestea sunt momentan pe lista de TO DO.

La Pisici Cafe

Ce să vă mai spun? Cafeaua e bună, limonadele la fel, prețurile sunt suuper prietenoase și mâțișorii abia așteaptă musafiri.

Mergeți La Pisici Cafe! 

Dacă iubiți pisicile și cafeaua nu există loc mai perfect decât La Pisici Cafe! E un loc și o experiență unică. Cafele în centru beți mereu, dar acolo nu vă stă nici o pisică în brațe. 🙂

Pentru cei care vor să afle mai multe detalii despre adopția unei pisici de la cafenea, veți obține toate răspunsurile întrebând pe Facebook sau pe Instagram.

 

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns