blog.vara (29)

N-am un răspuns exact la întrebarea asta. Au fost atâtea încât n-am cum să le număr sau să le țin minte.

Aseară, m-a apucat pe mine, așa, să mă uit prin pozele mele vechi. Am poze încă de pe vremea când telefoanele n-aveau camere pentru #selfie si nu existau filtre pe Instagram. De fapt, nu exista nici Instagramul. Yep! Atât de bătrână sunt! Omg! Să trecem peste. Ideea e că uitându-mă eu printre amintiri, care mai de care mai amuzante, mi-am dat seama că părul meu a suferit extrem de multe schimbări de-a lungul timpului.

Nu mi-a fost frică niciodată să experimentez

Eh, și iată că am adunat o serie de poze care exprima suuuper bine ceea ce vreau eu să spun: părul meu este un erou! L-am chinuit în fel și chip, dar încă rezistă. Și e chiar ok. Nu-i el cel mai sanatos, dar e bogat și aspru ca întotdeauna. :))

Hai să nu ne mai lungim și să vă prezint evoluția părului meu. It will be fun, trust me!

Când eram mică erau mereu tunsă băiețește. N-am avut codițe drăguțe și n-am fost această păpușică. Eram genul ăla de băiețoaică veșnic julită în ghenunchi. Buuun. Dar asta până într-o zi când am decis că, gata, vreau să fiu și eu domnișoară și mi-am lăsat părul să crească.

Prin școala generală am avut părul până la talia de la pantaloni (și nu purtam pantaloni cu talie înaltă! :)) ). O chinuiam pe biata Doinița să mă pieptene și să mă împletească în fiecare dimineață. Și-mi aduc aminte că mereu îmi spunea

O să vezi că o să crești și n-o să mai ai răbdare să îl îngrijești și o să-l tunzi scurt.

Eh, vrăjeală. Eram această Rapunzel care nu se va tunde niciodată… but… ajungem și acolo.

Părul meu e super aspru și dacă e lung, stă ca o mătură dacă nu-l îndrept cu placa sau dacă nu-i fac ceva, să arate cât de cât și el într-un fel.

Prima data mi-am întins părul cu placa la un salon.

Am fost să mă tund și tipa de acolo m-a întrebat dacă vreau să mi-l întindă și am acceptat. Nu mă așteptam că mă taxează în plus pentru asta, dar… În prima poză e rezultatul. Cred că eram undeva prin clasa a 9a, sau ceva de genul ăla. Pentru că în clasa a 9a țin minte că am scăpat de ochelarii ăia de Harry Potter dubios.

În perioada aia descoperisem și bretonul. Și am avut și breton drept, și într-o parte și filat și-n toate felurile. Dar, îmi plăcea să mă chinui, că altă explicație n-am. Nu stătea nici cum și n-aveam nici placă să-l pot aranja, dar mă bucuram că-mi acoperea fruntea, pe care o credeam prea mare. Copil copac, ce să zic…

De aici, sărim în 2011.

Aici deja eram domnișoară în toată regula. Descoperisem rujurile și aveam ochelari cu lentile heliomate. Ajunsesem deja la vorbele Doiniței și mă tunsesem mai scurt. Poza din stânga e de prin vară, iar cea din dreapta, după cum se poate vedea, e de la ziua mea din noiembrie, când am luat decizia că gata: s-a terminat cu pleata-n vânt și m-am tuns pentru prima dată bob. Și-am rămas la bobul ăla mult timp…

În 2012 am terminat liceul și-am venit la Timișoara. Eram tunsă tot bob.

Short hair don’t care! Mai jos, o poză din albumul meu de final de clasa a 12a și una de la ziua mea, din același an. Purtam aceeași rochiță pentru că-mi plăcea super mult, da!

Hint: în poza cu tortul par super happy, dar de fapt eram praf că eram doar de o lună în Timișoara și mă simțeam super nasol că sunt singură în orașul ăsta mare și am fost la un pas distanță să-mi fac bagajele și să mă duc înapoi acasa. Bine că n-am făcut-o! :))

Și pentru că viața într-un oraș mare e grea când ești student sărac, m-am gândit să nu mă mai tund până nu termin facultatea. Mi-am pus așa un target, deadline, nu știu cum să-i spun. Ideea e că nu știam nici un salon calumea la care să merg să mă tund, așa că ideea asta a părut destul de bună. Așa au trecut 3 ani de facultate:

În 2013 am descoperit nuanțatorul roșu, la plic.

Și-am început timid, cu vârfurile. Că mă gândeam că poate nu o să-mi iasă bine, poate nu îmi stă bine roșcată, etc. Habar n-aveam pe vremea aia cât o să iubesc părul meu roșu din viitor.

În 2014 a început nebunia

Nu știu ce făceam în perioada aia dar părul îmi creștea super repede. Din 2012 până în 2014 părul meu a crescut incredibil de mult. Sau doar mie mi se pare? De la bob am ajuns la asta…

Și dacă până acum îmi era frică să-mi bag nuanțator în păr… din 2014 a început nebunia. Am testat vopsele obre din comerț și mi-am ars părul, dar nu conta asta. Arăta drăguț dacă-l întindeam cu placa. Apoi am avenit momentul în care am băgat pentru prima dată culoarea roșie în păr și m-am îndrăgostit.

În 2015 a fost apogeul părului meu.

Era suuuper lung și super roșu. Și avea și breton drept. Acum, când mă uit la pozele alea nu-mi vine să cred că am avut părul chiar așa de lung. Și de roșu. But… totul a durat până am terminat facultatea și am pus punct relției mele cu părul lung. Între timp băgasem iar niște obre în el, iar în vară, după ce mi-am dat examenul de licență m-am tuns. Tipa care m-a tuns m-a întrebat de vreo 3 ori dacă sunt sigură că vreau să mă tund ATÂT de scurt.

În 2016 nu s-a întâmplat nimic special. Părul creștea și eu mențineam culori roșiatice în el. Ba roșu turbat, ba, vișiniu, ba ceva movului, de ajunsesem în punctul în care nu mai stiam care e culoarea mea naturală.

2017: cel mai scurt bob :))

Deja creștea iar. Iar muream de clad vara și mă enerva, așa că în 2017 m-am tuns din nou bob. Dar un bob super scurt cum nu mai fusesem niciodată. Nu pot spune că mi-a displăcut. Nu îmi era clad, nu mai trebuia să stau să-l îndrept, să-l aranjez și-mi lua fix 5 minute să mă spăl pe cap. Ba chiar am momente când îmi e dor de părul meu scurt. 2017 n-a adus multe modificări în ceea ce privește culoarea. Aceleași tonuri roșii, tomnatice.

În 2018 mi-am chinuit cel mai mult părul

În martie era suuuper roșu, în aprilie îl decolorasem și-l făcusem mov (îmi pare rău că n-am poze… nu știu de ce :)) ) apoi se dusese culoarea și a rămas un roz spălăcit, ca mai apoi să-l duc înspre nuanțe de blond/portocaliu spălăcit…

În 2019 am fost cuminte.

Am rămas fidelă bobului meu pe care acum îl las să mai crească până la nuntă. Un nou deadline. Nu mă mai tund până la nuntă ca să-mi pot aranja și eu părul într-un fel, să nu par o mătură îmbrăcată în alb. Ca și culoare, până în seara asta am fost roz… mov…? Nu știu exact ce culoare era, dar mi-am dat seama că totuși, sufletul meu rămâne mereu fidel roșului aprins așa că am luat atitudine și m-am vopsit, din nou, pentru a nu știu câta oară: roșcată.

La nuntă sper să reușesc să-l fac suuuper roșu, să fie un contrast drăguț între albul rochiei și culoarea părului. Bine, asta dacă nu mă mai răzgândesc de vreo 10 ori până atunci.

Eh și cam astea au fost experimentele pe care le-am făcut pe părul meu până acum. Ideea e că iubesc părul lung, dar mi-e lene să am grijă e el. Ăsta e adevărul. Până la nuntă rezist eu cumva să nu mă tund, dar dupaia… chelie tati! Glumesc, desigur, dar presimt o schimbare radicală anul viitor. 😀

Mi-a fost spuer drag să revăd toate pozele astea vechi și să-mi dau seama cât de mult m-am schimbat în toți acești ani. Nu m-am gândit niciodată să stau să analizez așa schimbările, dar a fost un „experiment” super drăguț.

Voi ce experimente ați făcut pe părul vostru? Ah, și încă o curiozitate: preferați culorile naturale pentru păr sau sunteți și voi nebune ca și mine și vă tentează culorile precum: verde, mov, sau altele asemenea?

Dacă ți-a plăcut, trimite articolul și prietenilor tăi

Related Posts

Leave a comment