Ați văzut filmele alea de acțiune în care un nene smecher împușcă „răufăcători”? Ați văzut cum trage el cu pistolul din orice poziție, în orice direcție și nimerește ținta fix acolo unde trebuie? Ați văzut cât de ușoară pare toată treaba? Scoți pistolul, țintești, apeși pe trăgaci și inamicul cade. Ei bine, vreau să vă spun că nu e deloc așa. De azi înainte mă voi uita cu alți ochi la filmele de acțiune cu pac-pac pentru că am tras și eu cu arma. Armă adevărată, cu gloanțe adevărate. A fost cea mai interesantă experiență pe care am trăit-o până acum!
Nu vă speriați, că n-am împușcat pe nimeni. Am tras cu arma într-un poligon de tragere indoor, sub supravegherea oamenilor de acolo. Mai exact, am fost la Blue Line – The Shooting Range.
O experiență care mi-a depășit orice așteptare
În drum spre poligon, nu aveam nici cea mai mică idee despre ce se va întâmpla sau cum va fi. Știam doar că mergem să tragem cu arma. Abia când am ajuns acolo și am auzit zgomotul pe care îl fac armele, mi-am dat seama că acelea chiar sunt adevărate. Aveam impresia că nu sunt chiar pistoale adevărate. Mă gândeam că sunt ca cele de airsoft sau ca cele cu bile dar ceva mai șmechere. Desigur că toată lumea a început să râdă de mine (domnul P., Cristina și Andrei) când au auzit teoria mea despre ce pistoale credeam eu că sunt, dar trecem peste acest moment…
Când am ajuns acolo, ne-am așteptat cuminți rândul. A venit cineva să ne întrebe dacă am mai tras cu arma până acum, iar noi am răspuns în cor că nu. Următoarea întrebare a fost: „Și cu ce ați vrea să trageți?”
Vă dați seama că habar nu aveam. Băieții mai știau câte ceva de la Counter Strike, dar eu și Cristina eram fix pe lângă subiect. Până la urmă ne-am hotărât să luăm câte un pachet cu 30 de gloanțe de 9mm: Pachetul NATO’s CHOICE.
Am intrat noi frumos în poligon, am ascultat cuminți instrucțiunile de siguranță și ne-am pus căștile pe urechi. „Cine vrea să înceapă?”. Cei mai curajoși au fost domnul P. și Cristina.
Când a venit rândul meu aveam palmele transpirate de emoție. E o senzație foarte ciudată să stai în aceeași încăpere cu câteva arme care știi că pot omorî, la propriu, pe cineva. M-am dus lângă instructor, mi-a explicat cum să țin arma, unde să pun degetul, cum să nu țin degetele, cum să țin picioarele, etc.
„Arma se ține îndreptată doar înainte și degetul îl pui pe trăgaci doar după ce țintești.”
Am fost ascultătoare și am făcut exact așa. Am pus ambele mâini pe armă, am ținut bine de ea, am țintit, am pus degetul pe trăgaci și am tras. Nu pot descrie senzația aia pe care am avut-o în momentul în care s-a auzit zgomotul glonțului și când am simțit șocul ăla de la puterea cu care iese pe țeavă.
Putere combinată cu frică
Asta am simțit. Mi-am dat seama cât de puternică e arma pe care o țineam în mână, dar în același timp îmi era frică de ea. Îmi treceau prin cap toate filmele de acțiune și toate jocurile de tip shooter pe care le știam. Mi se părea ireal că țin în mână un asemenea obiect. Apoi m-am gândit la războaie, apoi mi-a venit în cap Revoluția din 89′ și mă gândeam la cât de groaznic trebuie să fie să auzi zgomotele alea pe străzi, peste tot în jur.
M-am simțit ciudat când am tras. Primele 5 gloanțe am simțit că mă apasă pe creier pentru că mă gândeam la toate prostiile. Îmi venea să las pistolul jos și să nu mai trag, dar apoi mi-a trecut. La început trăgeam aproape haotic – mă uitam prin găurica aia (care nu știu cum se numește), o puneam pe țintă dar gloanțele mele se duceau tot unde nu trebuia. Apoi am început să mă prind de șmecherie și am tras câteva gloanțe chiar în centrul țintei. Punctaj maxim!
Cu dioptriile mele, cu palmele transpirate și cu mâinile tremurânde, mă mir că am nimerit totuși, cartonul ăla. Încă mă dor mâinile pentru că pistoalele alea sunt ale naibii de grele. Nu mă așteptam să fie chiar atât de dificil să tragi cu arma, mai ales că era un pistol, nu o mitralieră. Am vrut să trag cu un WALTHER PPK ca al lui James Bond, dar nu mai aveau muniție pentru el, așa că am tras cu un CZ SHADOW 2 și cu încă unul a cărui denumire nu am reținut-o.
Prin martie vă spuneam că vreau să ies mai des din zona mea de confort, că vreau să încerc lucruri noi, etc. Nici o clipă nu m-am gândit că o să ajung să trag cu o armă adevărată. Treaba asta nu era nici măcar pe lista cu „lucruri de făcut înainte să mor”, dar iată că am făcut-o și nu regret deloc! Până la urmă, din toată experiența asta am învățat câteva lucruri noi:
- pistoalele sunt mult mai grele decât par (adică ăia în filme le învârt pe deget… eu nu cred că aș putea face asta)
- trebuie să tragi imediat după ce țintești că altfel îți obosesc mâinile, se mișcă arma și ratezi (asta dacă ești o mămăligă începătoare ca mine, care nu are deloc forță în brațe)
- niciodată să nu ții arma încărcată îndreptată în altă parte decât spre țintă
- zgomotul focului de armă e mult mai puternic decât credeam
- momentul în care ai o armă în mână îți dă senzația de putere
Și nu în ultimul rând, am realizat faptul că frica (sau mai bine zis, nesiguranța) este un sentiment pe care îl poți simți chiar și în locurile în care ești înconjurat de lucruri care ar trebui să te protejeze. Asta a fost cea mai puternică senzație pe care am avut-o acolo. Cu toate că armele ne pot ajuta să ne apărăm, pot face și extraordinar de mult rău. Desigur că noi le-am folosit ca să trăim o experiență nouă, să ieșim un pic din rutina cotidiană, dar ele există și în afara poligonului de tragere…
În concluzie, vă recomand să mergeți la Blue Line – The Shooting Range. E o experiență unică și nu se compară cu nimic altceva. O dată în viață merită încercată! Evadați din cotidian, experimentați ceva, ieșți din zona voastră de confort așa cum am făcut și eu. Merită!
Poligonul Blue Line îl găsiți între calea Lipovei și Calea Aradului, în Timișoara. Vă las aici datele lor de contact.
