Așa se vede lumea prin ochelarii mei

Scrisul de mână – prima și veșnica mea iubire

Dacă nu știați, data de 23 ianuarie este sărbătorită ca fiind Ziua internațională a scrisului de mână. Nu știu cine alege toate „sărbătorile” astea, că în ultimul timp, pare că fiecare zi e „ziua internațională a ceva”. De obicei sunt niște lucruri stupide, fără sens, care nu au nici o legătură cu ziua respectivă, dar atunci când vine vorba de scris, nici nu mă interesează. Azi sărbătorim ziua scrisului de mână și gata!

Cum să nu îmi placă „sărbătoarea” asta, având în vedere că celebrează activitatea mea preferată, pasiunea mea și lucrul pe care știu să-l fac cel mai bine pe lumea asta.

Iubesc să scriu de când mă știu.

Normal că la sfârșitul anilor 90, nu exisistau la noi acasă calculatoare, tablete și smartphone. Am învățat să scriu cu stiloul pe hârtie. Asta înseamnă pentru mine verbul „a scrie”.

Îmi făceam temele cu un stilou vișiniu cu capac auriu (sigur îl știți și voi) și aveam grijă să nu apăs prea tare pe penița subțire ca să nu rup foaia sau să treacă cerneala pe partea cealaltă. Aveam și călimară cu cerneală. CĂ-LI-MA-RĂ! Dacă întreb azi un copil de clasa I ce e aia o călimară s-ar putea să caute imediat răspunsul pe Google.

Dacă greșeam, ștergeam cu miez de pânie sau cu lama. Dacă nu puteam așa, rupeam foaia. Asta era pedeapsa supermă.

Eu am fost un copil model. Ai mei nu vor să o recunoască, dar în sinea lor știu asta :)). În clasa I am primit o diplomă pe care scria:


Se acordă premul pentru CEL MAI FRUMOS SCRIS elevei Nastac Mihaela Andreea din clasa a I-a B

etc etc. Știți voi povestea cu diplomele. Îmi e ciudă că toate diplomele mele sunt la ai mei acasă, că altfel puneam direct o poză aici să vă demonstrez.

Până și astăzi, după aproape 20 de ani premiul ăla e o mândrie pentru mine și îi mulțumesc domnei învățătoare Matei pentru că a fost prima persoană care a apreciat felul în care scriu. Cumva, există acolo ca o confirmare a faptului că scriu bine și frumos.

Ok, poate nu mai scriu atât de frumos și de caligrafic precum scriam în clasa I. Chiar dacă premiul ăla se referea strict la scrisul de mână, eu îl văd ca pe un premiu pentru „felul în care îmi aștern ideile pe hârtie”.

În era asta super smart probabil că fac parte dintr-o minoritate care încă mai scrie cu pixul pe foaie.

Chiar dacă am mereu telefonul în mână și laptopul pe birou, îmi e greu să îmi iau notițe pe ele. Sunt omul cu casa plină de agende. Sunt fiica listelor și a listuțelor scrise pe hârtie. Sunt fana tuturor obiectelor de papetărie: foi, pixuri, caiete, agende, agrafe de birou, markere, sticky notes și orice vă mai trece vouă prin cap.

Nu mă pot organiza dacă nu trec totul pe hârtie. Am întotdeauna o agendă în geantă. Scriu acolo tot ce-mi trece prin cap și mi se pare important. Hârtia și pixul sunt prietenii mei de nădejde atunci când am nevoie de un pic de organizare.

Probabil că fac asta pentru că mereu am avut așa o înclinație spre științele umaniste, spre artă și spre treburile astea. Scrisul poate fi considerat o formă de artă, corect?

Trecând peste faptul că am transformat scrisul într-un instrument organizatoric și-ntr-o pasiune, vreau să vă spun că scrisul de mână are beneficiile sale. Și aici nu vorbim doar despre plăcerea cu care scriem unii dintre noi…

Beneficiile scrisului de mână:

  • îmbunătățește abilitățile de citire, scriere și limbaj
  • ajută la exprimarea mai eficientă a emoțiilor
  • susține dezvoltarea cognitivă
  • ajută la dezvoltarea creativității
  • poate reprezenta o formă de terapie
  • ajută la antrenarea memoriei

Dacă vă interesează subiectul, în articolul ăsta găsiți mai multe detalii despre scrisul de mână și importanța lui.

Pentru mine, scrisul de mână reprezintă o formă de a mă descărca.

Aș putea să o numesc „terapie” pentru că de fiecare dată când mă simt încărcată sufletește mă apuc să scriu. Am observat că am tendința de a scrie mai ales când mă copleșesc emoțiile negative… dar oricum ar fi, scrisul mă ajută de fiecare dată.

De multe ori scriu fără să gândesc prea mult… scriu ce-mi trece prin minte iar la sfârșit, când recitesc, parcă e un text scris de altcineva. Atât de tare mă ajută scrisul să mă detajez de ceea ce pun pe hârtie.

Desigur că aici vorbesc despre scrisul de mână, personal, în momentele mele de intimitate. În mod obișnuit, după cum am mai spus, scrisul de mână mă ajută să mă organizez.

Parcă toată tehnologia asta de care suntem înconjurați ne fură din plăcerea de a scrie. De multe ori aș vrea să scriu articolele pentru blog într-un caiet și să le transfer apoi aici, dar nu fac asta pentru a economisi timp. Scriu mai repede pe tastatură și nici nu mă doare mâna după 2-3 pagini. Aici pot scrie până mânie fără să obosesc, dar ce rost ar avea?

În concluzie, scrisul de mână este cea mai frumoasă declarație de dragoste, cea mai ieftină terapie, cel mai plăcut hobby și cel mai util instrument.

Aș mai adăuga un îndemn:

Scrieți, fraților! Că ce-i pe hârtie rămâne scris.

Scrisul electronic nu-i cea mai sigură treabă. Ce te faci dacă se ia curentul? La lumina lumânării poți scrie de mână… dar să te văd cum scrii pe laptop atunci.

Acestea fiind scrise… aștep scrisori. 🙂

Cu drag,

Andrela

Dacă ți-a plăcut, trimite articolul și prietenilor tăi

Lasă un răspuns

Close Menu