[vc_row][vc_column width=”2/3″][vc_column_text]Ieri vă spuneam că #AndrelaSeMărtă și vă povesteam cum văd eu nunta noastră. Azi mi-am dat seama că luna asta s-au împlinit 7 ani de când m-am înscris la facultate și 4 ani de când „am iești de pe băncile școlii”. Așa mi-am dat seama, din nou, că timpul ăsta nu ne iartă deloc.
Au trecut 7 ani de când m-am mutat în Timișoara
7 ani de când am fost adoptată de orașul ăsta frumos care mi-a oferit mai multe lecții decât am trăit în toată viața mea post-bănățeană. În orașul ăsta am trăit unele dintre cele mai frumoase, dar și unele dintre cele mai urâte perioade din viața mea.
Dar pentru că vreau să păstrez o atmosferă pozitivă aici, vă voi povesti doar despre o experiență frumoasă: studenția.
3 ani frumoși, plini de lecții, de oameni, de cursuri și de examene. 3 ani în care am crescut și m-am maturizat mai mult sau mai puțin forțat. Anii de studenție au fost cei mai frumoși și mai grei ani.
N-au fost grei din cauza cursurilor sau a examenelor pentru că am ales o facultate pe care am făcut-o de drag. Au fost grei pentru că m-am trezit singură într-un oraș mare. Au fost grei pentru că am cunoscut oameni care m-au rănit, oameni alături de care m-am simțit singură. Desigur că au fost și oameni minunați care încă ocupă un loc important la mine-n suflet.
Dar stați așa, că pornisem articolul ăsta cu altă idee…
Voiam să vă spun câteva lucruri pe care nu le-am făcut în studenție, dar acum, îmi doresc să le fi făcut. Cumva, am câteva regrete în ceea ce privește anii mei de studenție.
Nu am făcut voluntariat
Am încercat. M-am înscris în 3 organizații, dar n-am rezistat mult. Aveam câteva probleme cu încrederea în mine și eram anxioasă când eram înconjurată de mulți oameni noi. Nu-mi plăcea să ies în evidență. Nu mă simțeam confortabil în afara grupului meu restrâns de persoane, așa că probabil de aceea am renunțat. Azi, îmi doresc să nu fi renunțat. Îmi doresc să fi rămas măcar într-una. Știu că m-ar fi ajutat enorm și că aș fi avut multe de învățat dar… nu pot da timpul înapoi.
Nu am participat la conferințe/evenimente din domeniul pe care l-am studiat
Pare paradoxal, ținând cont că am absolvit Comunicare și PR. Nu știu de ce, dar nu aflam niciodată despre evenimente. Poate nici nu erau așa de multe cum sunt azi. Nu știu. Dar, cert este că acum mi-e ciudă că n-am timpul necesar să merg la toate evenimentele și conferințele la care mi-aș dori să merg. Și treaba aia cu „îmi fac timp” nu funcționează de fiecare dată, din păcate.
N-am citit mai mult
Am dat buzna la ultimul etaj al Bibliotecii, secția Beletristică, abia prin anul 2, cred. Atunci am început să iau la rând rafturile și să plec cu teancuri de cărți acasă. Acolo îmi petreceam multe pauze dintre cursuri. Acolo îmi găseam o oază de liniște. Acolo am citit unele dintre cele mai frumoae cărți și tot acolo am găsit pentru prima dată și „Fiul Risipitor”- de Radu Tudoran care a devenit instant cartea mea preferată. Și cu toate astea, mi-ar fi plăcut să citesc mai mult, pentru că atunci aveam timp. Nu aveam grijile și responsabilitățile pe care le am acum. N-aveam de organizat o nuntă, n-aveam o casă întreagă de aspirat și nici un bărbat de hrănit/făcut fericit. :))
Nu am profitat mai mult de reducerea de 50% pe care o aveam la biletele CFR.
Mă tot gândesc de ce nu am călătorit mai mult… de ce? De ce nu m-am urcat în trenuri care să mă ducă spre destinații diferite în fiecare săptămână? Ce făceam? De ce nu călătoream? Mai ales că au fost semestre în care lunea sau vinerea știu că nu aveam cursuri… weekend prelungit… timp pierdurt. De ce? Ah, haideți mai repede cu invenția mașinii timpului că am o treabă importantă.
Nu m-am înscris în nici un program gen Work&Travel sau Erasmus
Nu m-am înscris din considerente financiare, dar acum îmi pare rău. Eu sunt genul de om care urăște să împrumute bani. Cu toate că, în studenție, ai mei îmi trimiteau bani lunar, niciodată nu i-am sunat la sfârșit de lună să le mai cer nici măcar 5 lei. Mâncam supă la plic și pâine cu zacuscă atunci când se subția portofelul, dar nu ceream niciodată bani. De aceea nu am vrut nici să le cer câteva sute de euro (că atât am auzIit că aveai nevoie) pentru a putea pleca dincolo la studii. Azi mi-ar fi plăcut să fi plecat măcar un semestru să văd cum e studenția în altă țară. Asta e o șansă pe care am ratat-o și pe care nu o voi mai avea niciodată. Good job, Andreea! Good job…
Vreau să merg să îi dau două palme studentei ăleia care a stat și a lăsat să treacă timpul pe lângă ea. Știu că ceea ce spun sună de parcă aș fi o bătrânică nostalgică după tinerețea ei de mult apusă, dar cred că înțelegeți voi ideea.
Poate sună dur să spun că astea sunt „regrete”, dar nu știu cum să le numesc altfel. Sunt doar câteva lucruri pe care nu le-am făcut, dar acum, mi-aș dori să le fi făcut. Oare ar fi fost altfel?
Nu cred… că până la urmă, tot eu sunt, doar că Andrela de 26 de ani nu mai gândește fix cum gândea Andreea de 20. Mi-e dragă fata aia de acum 6-7 ani și știu că fără ea, eu n-aș fi astăzi aici.
Dar cu toate astea, mi-ar plăcea să pot stă stau la o cafea cu ea, să-i spun două-trei lucruri, așa, ca de la o soră mai mare. Mi-ar plăcea să o felicit că nu s-a stresat niciodată pentru examente, dar cu toate astea a fost integralistă și bursieră 3 ani de zile. Bravo, fato! Dar, știi tu… mereu e loc de mai bine.
Voi aveți lucruri pe care nu le-ați făcut, dar v-ați dori să le fi făcut?
[/vc_column_text][/vc_column][vc_column width=”1/3″][vc_widget_sidebar sidebar_id=”page-sidebar”][/vc_column][/vc_row]
