Nu știu cum sunteți voi, dar pentru mine orice zi din viața mea este influențată de felul în care o încep. Adică, pentru a avea un start așa cum trebuie am nevoie de momentele mele de dimineață.
#ASB2021
Alegeri naturale inspirate de Fares
Adevărul e că suntem înconjurați de atâta tehnologie și atât de mult plastic încât de multe ori uităm să ne întoarcem spre natură, spre origini. Da, adevărul e că e complicat să trăiești în 2021 fără tehnologie… dar nu e imposibil. Știm cu toții asta dar nimeni n-ar renunța la espresorul de cafea sau la mașina de spălat, nu?
Dor de ducă
Locuiesc în Timișoara de 9 ani. Asta se poate traduce prin faptul că din când în când mă mai apucă un dor de ducă. Un dor de ducă spre munte, spre mare, spre orice altă formă de relief în afară de întinderea asta de câmpie în care se află Timișoara.
Unde se ascunde inspirația mea?
Inspirația mi se pare un cuvânt mare. Inspirația mă duce cu gândul la ceva grandios. Poate din cauza termenului ultra-folosit de „inspirație divină”… Cu toate astea, trebuie să recunosc că inspirația mea e peste tot în jurul meu. Mă inspir din orice. Uneori chiar am impresia că mă inspiră cele mai banale lucruri. Și când spun că mă inspiră nu mă refer neapărat la faptul că mă inspiră să scriu. Mă inspiră să… orice.
SuperBlog 2021 – tradiția anuală 🍂
Am păstrat tradiția anuală și m-am înscris din nou în competiția SuperBlog 2021.