Tot rumeg articolul ăsta de ceva vreme, dar iată că a venit momentul să-l scriu azi. Tot am zis că mai bine tac, că n-are rost să mă agit degeaba, dar până la urmă, dacă toată lumea tace nu se rezolvă nimic. Corect? Așa că, azi vă povestesc de ce mă scoate pe mine din sărite Societatea de Transport Public Timișoara (dar o să-i zic tot RATT că văd că site-ul e neschimbat).
De 8 ani merg aproape zilnic cu mijloacele de transport în comun din Timișoara
Pentru că nu mă învăț o dată minte să scot permisul de la naftalină și să încep să conduc și pentru că e mai ieftin… Cel mai des am avut bafta de a avea în zonă doar tramvaie așa că pot spune că o mare parte din viață mi-o petrec în tramvai. Și am o baftă de-aia de prind doar tramvaiele alea antice care zici că își dau sufletele pe șine. Foaaarte rar prind câte unul de-ăsta nou cu aer condiționat. Dar nu despre norocul meu e vorba azi.
În ultima perioadă s-au înmulțit controalele RATT în tramvaie ca ciupercile după ploaie
Eu circul zilnic cu tramvaiul 7 și în ultimele 2 săptămâni am prins controale cât n-am prins tot anul. N-am o problemă cu faptul că sunt controale. Foarte bine că sunt! Să fie în fiecare tramvai câte un controlor, că nu mă deranjează. Bă, dar să fie control nu joacă de copii.
4 lucruri care mă deranjează la controalele din RATT
(*o să folosesc forma asta pentru că mi se pare mai „autentică” și cred că oamenii o identifică mai ușor)
?1. Urcă în tramvai ca Robin Hood de zici că vor să fure de la bogați și să dea la săraci
Frână bruscă. Oprește tramvaiul între stații. Urcă Robin Hood și prietenii săi agitați și încep să ceară bilete și abonamente. Te și sperie, să fiu sinceră. Adică stai tu așa liniștită după 8 ore de muncă, cu căștile în urechi, cu gândurile tale și hop sare în tramvai (cred că dacă ar putea ar urca din mers) un nene care începe să-ți ceară ceva.
Fiți civilizați, oameni buni! Nu s-ar certa nimeni cu voi și nu v-ar lua la rost de fiecare dată dacă ați fi de treabă și ați vorbi frumos, pe un ton calm. Ce-i cu graba asta cu urcăm la prima și coborâm la a 2a? Mergeți câteva stații că nu vă dă nimeni jos… ?
?2. Nu controlează biletele/abonamentele tuturor
Iau așa aleatoriu 2-3 oameni. Nu știu după ce criterii îi aleg: după cum le stă părul, după cât de tare sunt transpirați sau după culoarea hainelor. Unii le arată biletele, alții zic că n-au apucat să le valideze, alții că nu merge aparatul, etc, etc, etc. Dintre norocoșii ăștia care au ieșit la numărătoarea „An-tan-te…” și par așa un fel de semifinaliști, se aleg finaliștii care câștigă șansa de a coborî la prima pentru că „amenda e 250-500 de lei, doamnă”. Variază valoarea premiului în funcție de alte criterii, probabil.
?3. Coboară oamenii din tramvai degeaba
Pentru că nu o dată mi-a fost dat să văd că nu se întâmplă nimic. Mă rog, probabil tot aleatoriu se dau și amenzile alea despre care tot cântă ei. Dar, de cele mai multe ori sunt aleși ca „finaliști” studenți (care se vede că-s picați ca din lună în Timișoara și încă n-au înțeles cum stă treaba cu RATT-ul), oamenii ai străzii/oamenii care se vede că n-au după ce bea apă dar na… și din când în când câte un om care pare în regulă, dar a făcut cumva ca în ziua aia să n-aibă bilet și na, îl coboară să-l dea exemplu „în fața clasei”. Chiar aș fi curioasă să-mi spuneți dacă ați luat vreodată amendă de la controlorii din RATT. Eu n-am auzit pe nimeni până acum. Ori am eu priteni foarte corecți și au mereu bilet, ori…
?4. De multe ori nu-mi dau seama cine sunt și ce vor
Tu, când vii și mă pui să-ți arăt biletul ar trebui să ai o oarecare prestanță, nu? Că ești așa un fel de organ de ordine (sau cum te-ai numi tu). Adică nu poți să vii într-o pereche de colanți semi-transparenți cu print de leopard și-n șlapi și să mă iei la întrebări. Adică nu zic că trebuie să fie îmbrăcat la 4 ace, dar totuși, hai să ne respectăm un pic. Când te văd așa nici nu-mi dau seama că ești controloare (în cazul ăsta) așa că nu te aștepta să reacționez în primele 5 secunde și să fiu în poziție de drepți cu biletul în mână. Prima dată trebuie să îmi dau seama cine ești și ce vrei de la mine. Poți să fluturi tu ecusonul ăla (pe care oricum nu văd ce scrie) că dacă am căștile în urechi s-ar putea să te ignor crezând că-mi ceri bani. Știm cu toții că în RATT găsim adesea ameni care trag prenadez din pungi și au câte un bilet în mână prin care ne roagă… ceva. Eh, sunt sigură că oamenii ăia n-au bilet, dar asta e altă poveste. Ideea e că nu trebuie să urci val-vârtej în tramvai, să fluturi ecusonul ăla și să te iei la ceartă cu domnul care ți-a spus frumos că aparatul ăla de ștampilat bilete nu merge. Știm cu toții că muuuulte nu merg. Acum noroc că au tricourile alea albastre cu sigla STPT că altfel… Când eram în facultate putea oricine să vină să-ți ceară biletul la control că ai mei erau pe modul undercover.
După cum am mai spus, înțeleg necesitatea controalelor și respect asta. Consider că avem nevoie de asta, daaaaar, de asemenea avem nevoie de muuuulte alte lucruri atunci când vine vorba de mijloacele de transport în comun:
- Eu îmi iau bilet (de cele mai multe ori) prin aplicația 24Pay. Am fost cea mai fericită când au implementat variantele astea alternative de plată a biletelor (aplicație, card sau sms). Am zis un Doamne Ajută! și mi-am văzut de drum. Faza nasoală e că și tehnologia asta are bubele ei:
- plata cu cardul nu funcționează uneori (că nu mai e hârtie sau că e nu știu ce eroare)
- scanez codul cu aplicația în tramvaiul 7 și mie îmi apare că e tramvaiul 9 (sau orice alt număr)
- Când cumperi bilet prin aplicație îți apare un fel de bilet electronic care are o valabilitate de 60 de minute. În mod normal, biletul ăla are un număr și un cod QR pe care, probabil, ar trebui să îl scaneze cei care vin în control. Dar, doamna mea în colanți leopard s-a uitat de la distanță la telefon și a trecut mai departe. Ori are ceva cip (au început ăștia să ne cipeze, deja?) care îi permite să scaneze coduri ori… nu știu cum și-a dat ea seama că e ok. Sunt puțin ironică, da, dar n-a deranjat-o nici că era bilet de Tramvaiul 9 (conform codului pe care l-am scanat când am urcat în tramvaiul 7, desigur).
- Timișoara, Orașul Florilor, Capitala Culturală Europeană în
20212023 sau, așa cum o știm unii dintre noi, Orașul în Care Aștepți O ORĂ După un Amărât de Tramvai. Dap. Am pățit-o și nu doar o dată. Orașul în care ajungi mai repede pe jos acolo unde ai treabă decât cu mijloacele de transport în comun. Aceeași Timișoară. Aceeași. Doar că despre asta nu prea se discută. Că mie mi-ar veni să intru în pământ de rușine dacă aș știi că am încurajat turiștii să vină să ne vadă frumusețe de oraș, dar îi fac să stea o oră după un tramvai/troleu sau ce-or vrea ei să ia. Sau ar trebui să specificăm undeva că cine vrea să ne viziteze orașul să vină pe jos, că și la capitolul străzi, locuri de parcare și piste de biciclete stăm așa cum stăm? - Nu știi în cât timp îți vine transportul mirific. Stai în stație și te holbezi ca boul la poarta nouă (scuzați expresia, dar așa e…) la tabela aia care îți arată că vine tramvaiul în 4 minute. Asta dacă ai noroc să fii într-o stație cu tabelă, altfel… te uiti pe pereți. Când mai e un minut și crezi că în sfârșit trebuie să apară caleașca, hop… 15 minute. Și te uiți și pe aplicație să vezi ce zice acolo. Uneori merge, alteori, (de cele mai multe ori) are erori. Și atunci zici că mai rabzi 15 minute că n-ai chef să mergi pe jos sau să iei un taxi/uber. Și stai încă 15 minute. Dacă ai noroc vine. Dacă nu, mai stai încă 15 și încă 15… și ajungi acasă… mâine. Dacă nu circulați des cu RATT-ul ați fi tentați să spuneți că exagerez sau că astea sunt excepții, că se mai defectează câte un tramvai, că mai e câte un accident, că mai parchează câte un deștept pe linii și încurcă traficul. Da! Există și excepții de genul acesta, dar cred că frumos ar fi să fim anunțați într-un fel. Nu? Să nu stăm 15+15+15+… minute în stație în speranța că poate vine…
- Siguranța mea. Câteodată nu-mi vine să-mi iau bilet pentru că nu mi se pare omenesc să circuli cu un tramvai care pare că în orice secundă sare de pe șine sau că s-ar putea să-i pice o roată la halul în care scârțâie. Unele dintre tramvaiele astea vechi mi se par pericole pe roți, dar n-avem încotro. Mergem cu ele, că altele nu-s… dar mi se pare că în cei 2.5 lei cât e biletul ar trebui să fie inclusă și o lumânare pe care s-o aprind în caz că decedează… tramvaiul în mers.
M-am precipitat puțin dar am zis că trebuie să o fac și pe asta. E părerea mea de cetățean. Pentru că acum sunt cetățean cu acte în regulă aici, în Timișoara, și-mi permit să-mi exprim și eu o părere despre cum merg lucrurile. Acum suntem în plină campanie electroală și trăim cu speranța că POATE, până la urmă, se va face ceva și în legătură cu transportul în comun. Nu e frumos. Nu-i civilizat. Și părerea mea e că totul pleacă de la educație. Educația aia civică pe care nu pune nimeni accent în școala generală. Acolo învățăm despre respect și despre ce înseamnă o societate civilizată, curată, care merită respectată. Tot acolo ar trebui să învățăm și „să fim oameni civilizați” dar asta e altă discuție și m-am lungit deja prea mult cu articolul ăsta.
Concluzia?
STPT, înainte să vezi paiul din ochiul călătorului fii mai atentă la prăjina din ochiul tău. Hai să nu ne mai ascundem după deget și să recunoaștem că sunt minusuri din ambele părți, dar cineva trebuie să înceapă să facă niște pași spre o schimbare în bine. Nu-i așa? Sunt și oameni care circulă fără bilet sau care nu respectă normele bunului simț în mijloacele de transport în comun, dar pedepsește-i liniștită. Nu zice nimeni să nu faci asta. Dar fă-o civilizat, fără haiduceală, fără harță și de preferat cu mai mult bun simț.
Mi-ar plăcea tare mult să-mi povestiți și voi pățanii de prin tramvai/troleu/autobuz, că sigur aveți o gârlă de ele… Vă aștept să povestim în comentarii. 🙂
Vreau să mai adaug faptul că întâmplările sunt reale, dar nu zic că sunt generale. Adică am prins și controale ok cu oameni civilizați care veneau și-ți cereau frumos să le prezinți biletul, dar am prins și haiduci și doamne certărețe cu colanți.
Dacă deranjează pe cineva cele prezentate mai sus îl rog să le trateze ca pe un pamflet, că altceva n-am ce să fac. Realitatea n-am puterea să o schimb.
Doar când am citit descrierea de pe Facebook, la acest articol, m-am regăsit imediat ? Eu nu am mai circulat cu tranvaiul de vreo 12-13 ani iar in jurul meu toata lumea imi zicea, vai ce curat e acum în tramvaie, vai ca s-au schimbat tramvaiele si iarna stai la caldura si iarna la racoare,etc. Ee, de 3 luni circul si eu cu tramvaiul pentru ca lucrez în Piata Unirii si locurile de parcare sunt ca și inexistente, iar experienta mea cu tranvaiul e horror…merg cu tramvaiul 4 care e un tramvai ca acum 13 ani, în interiorul lui mizerie, mirosuri, caldura si fum de tigara de la vatmanul care fumează fără nici o jena. Si stau si ma întreb daca e corect sa plătim aceasi suma ca si călătorii de pe linia 1, de exemplu, care se plimba bine mersi în tramvaie noi? Sa nu mai zic de duduiele care lucrează la bilete/ abonamente ? cred ca se subînțelege. Si apropo de controale, in 3 luni nu am vazut pe nimeni sa vina în control, in schimb am vazut persoane care nu compostau bilet sau apropiau avonament de acel dispozitiv. Ma simt mai bine acum ca cineva ma înțelege si am putut scrie despre frustratea asta ?
Sunt convinsă că nu sunt eu singura care te înțelege. Oricine a circulat măcar de 2 ori cu RATT-ul știe despre ce vorbesc eu aici. E păcat touși că nu se face nimic în sensul ăsta…