blog.vara

Știți și voi treaba aia cu Diamonds are a girl’s best friends, nu? Ei bine, în cazul meu nu se aplică absolut deloc și nu mă regăsesc în niciun fel în acest citat mega-celebru. De când mă știu am iubit argintul, deci aș putea spune că silver is my best friend. Nu-mi place aurul galben, nu-mi plac diamantele și toate chestiile astea prețioase. Da ok, îmi place să le văd în poze și purtate de alții, dar eu nu aș purta așa ceva.

Consider că nu trebuie să mă întind mai mult decât îmi e plapuma

N-aș putea să port frec vasul de toaletă cu diamantul pe deget. N-aș putea să port hanorace și teneși de 30 de lei știind că lanțul de la gâtul meu valorează cât o mașină. Pur și simplu consider că îmi cunosc statutul și condiția și n-are rost să mă prefac că „banii nu sunt o problemă”. Pentru că sunt, de cele mai multe ori :)).

Argintul e prietenul meu cel mai bun

Port argint de când mă știu. În aproape 27 de ani am avut doar 3 bijuterii de aur: cerceii pe care i-am purtat de când mi-a făcut Tanti Enache găuri în urechi până prin școala generală când am renunțat la ei, un lănțișor pe care până la urmă l-a pierdut Doinița cumva (nu se știe cum) și un inel pe care l-am primit de la soacră-mea. Atât. În rest, argintul was my thing. Am avut inele, brățări, lanțuri pe care le-am purtat ani de zile și n-au pățit absolut nimic. Pe unele încă le am, dar nu le mai port pentru că… nu mai simt că mă reprezintă.

Bijuteriile pe care le port spun o poveste și sunt parte din povestea mea

Nu obișnuiesc să port multe bijuterii. Am 2 pe care le port în continuu: un inel și o brățară și în rest, mai schimb cerceii. Obișnuiam să port și colier din argint pe care îl primisem de ziua mea de la Doinița, dar mi s-a rupt și nu l-am înlocuit. Aștept să primesc altul, dacă tot se apropie ziua mea :)). Consider că simplicity is the ultimate sophistication sau că less is more deci merg pe principiul ăsta. Nu mă împopoțonez ca un pom de Crăciun că nu mă reprezintă treaba asta.

Cea mai importantă bijuterie pe care o port fără excepție este inelul de logodnă. Nu-l dau jos niciodată pentru că mă simt incompletă fără el. Nemachiată ies din casă, dar fără my precious, nu!

Apoi, am o brățară cu charmuri. Nu e „originală”. Recunosc că am tânjit o perioadă după brandul ăla dar mi-am dat seama din nou că nu vreau să port la mână o brățară care să ajungă la o valoare mai mare decât ar suporta portofelul meu. Pentru că, luate separat, brățara și charmurile, nu-s chiar așa de scumpe, dar când fac un calcul scurt, cu banii ăia m-aș putea duce undeva într-un weekend.

În fine, brățara mea n-are nici un brand, n-a avut plăsuță fancy dar o iubesc din toată inima. Am luat-o de la o bijuterie de cartier, ca să zic așa, din Timișoara. E din argint și o port zi de zi, fără întrerupere. Și când fac duș, și când curăț baia și când spăl vasele. Și e intactă, impecabilă și superbă ca în prima zi.

Brățara a fost un cadou de la mine pentru mine, de 8 martie.

Pentru că așa mai fac eu. Îmi fac surprize :)) pentru că uneori chiar merit asta. Când am cumpărat brățara mi-am propus ca de ficare dată când se va întâmpla un eveniment important în viața mea/noastră îmi voi cumpăra câte un charm. Charmurile de pe brățara mea sunt un fel de talismane norocoase pentru mine care spun câte o poveste despre un eveniment frumos. Povestea inelului v-am spus-o aici, iar povestea charmurilor mele o veți afla în continuare.

Un charm l-am cumpărat o dată cu brățara, ca să nu fie goală, deci n-ar o poveste și încă unul l-am primit cadou de la tipa de la bijuterie pentru că a fost ea super drăguță. Astea două n-au o poveste anume, însă restul…

Charm-ul cererii în căsătorie

Pe ăsta mi l-am luat (tot eu, desigur) după ce m-a cerut Domnul P. de soție. V-am povestit despre asta aici deci nu mai reiau încă o dată toată povestea. Idee e că a fost un moment de care ne vom aminti amândoi, cu drag, toată viața, așa că povestea asta rămâne prinsă și pe brățara mea. Sunt 2 inimioare legate care pentru mine simbolizează relația noastră și faptul că prin nunta noastră ne vom lega și mai strâns unul de altul. Despre nunta noastră găsiți mai multe articole în categoria #AndrelaSeMărită și pregătiți-vă că în curând vin cu povești noi :)).

Charm-ul primului zobr cu avionul

Pentru că, da! Până la 26 de ani n-am zburat cu avionul așa că pentru mine a fost un eveniment major. La asta se adaugă faptul că am văzut și o parte mică din Norvegia cu ocazia asta. Numai amintiri frumoase, de neuitat, care din nou, le vom povesti mult timp de acum înainte. Ce putea simboliza mai bine această excursie și acest eveniment decât un glob pământesc înconjurat de un avionaș mic?

Charm-ul îngerașului meu păzitor

Probabil cel mai drag dintre toate, este îngerașul ăsta pe care mi l-am luat din niște bani pe care îi primisem de la mamaia. Nu mă lasă să plec de la ei fără „niște bani să ai pentru drum…” așa că m-am gândit că aș putea face ceva util pentru sufletul meu cu ei. Îngerașul ăsta îi reprezintă pe ei doi: pe mamaia și pe tataia. Două dintre cele mai dragi ființe de pe lumea asta. Oamenii de care îmi e dor în fiecare zi și pentru care aș da orice ca să îi pot aduce mai aproape de mine să nu mai fie în capătul celălalt al țării. Dar na, fiecare are viața lui și nu poți smulge omul din mediul său, din viața lui, așa că mă mulțumesc cu conversațiile video, cu vizitele anuale, cu pozele și cu îngerașul ăsta. Simt că îngerașul ăsta adună toate rugăciunile lor (pentru că sunt cei mai credincioși oameni) și mă protejează pe mine. De fiecare dată când mă uit la el îi simt pe ei mai aproape.

M-am emoționat un pic spunându-vă poveștile astea, pentru că sunt super personale, dar mă bucur că am făcut-o. Consider că suntem făcuți din povești și asta ne face să fim atât de diferiți și atât de frumoși, fiecare dintre noi.

Ah, și vreau să vă spun că am în plan și alte charm-uri. Deja știu că-mi voi lua unul la nuntă, unul când ne luam casă, unul când adoptăm un câine, unul când apare un bebe, etc. Idei am. Aștept momentul perfect să mi le cumpăr. :))

Voi aveți obiceiul ăsta de a purta bijuterii cu povești sau le purtați doar pentru că arată bine sau pentru că sunt la modă? Întreb pentru că sunt curioasă să aflu și părerile voastre. 🙂

Dacă ți-a plăcut, trimite articolul și prietenilor tăi

Related Posts

Comments (2)

Off, bunicii dragutii. Multumim pentru articol.

Eu multumesc pentru inspiratie 🙂

Leave a comment